SCM, cantonată la Fundata

 Breaking News

SCM, cantonată la Fundata

iulie 18
12:31 2018

După ce și-a schimbat denumirea din HCM în  SCM Râmnicu Vâlcea, echipa de handbal feminin este în această săptămână în cantonament la Fundata.

Până pe 19 iulie, echipa este în cantonament centralizat la Fundata, unde se pregătește zilnic sub comnada antrenorului principal Florin Pera și a preparatorului fizic venit din Serbia, Jovan Novakovic.  Din cantonament lipsesc trei jucătoare: Alexandra Badea, aflată cu naționala Under 20 la turneul final al Campionatului European, portarul Diana Ciucă, aflată în pregătire cu lotul Under 18, dar și Andreea Adespii, operată recent de ligamente.   În schimb, SCM a luat în cantonament trei junioare de perspectivă de la Centrul Național de Excelență: Irina Neacșu, Roberta Stamin și Sara Rus.

Oficialul clubului vâlcean, Florin Verigeanu este mulțumit de cum decurge perioada de pregătire: ”Condițiile sunt foarte bune și fetele răspund foarte bine la cerințele antrenorilor. Antrenamentele sunt mixte, în aer liber, sală și sala de forță. Ne așteaptp un campionat foarte greu, echipa va fi angrenată pe trei fronturi, campionat, Cupa României și Cupa EHF” a declarat Florin Verigeanu.

Echipa pregătită de Florin Pera va disputa primul test pe 27 iulie, la Cisnădie, cu Măgura. În perioada 3-4 august, SCM va organiza la Vâlcea un patrulater, la care au confirmat deja prezența CSM Slatina și Danubius Galați.  În perioada 9-11 august, HCM va ajunge în Ungaria, unde va juca două amicale cu Békéscsaba și unul cu Jagodina (campioana Serbiei). În 17-18 august, SCM va organiza un alt turneu la Rm.Vâlcea, la care mai participă HC Zalău, Dunărea Brăila și Békéscsaba (Ungaria), ocazie cu care va fi efectuată și prezentarea lotului. Pe 25 august, Federația a programat Supercupa României, în care SCM Rm.Vâlcea va înfrunta campioana CSM București, locația nefiind încă decisă.

Campionatul intern începe pe 2 septembrie, dată la care Vâlcea va juca în deplasare la Buzău, contra nou-promovatei din localitate.  SCM va juca direct în  turul doi preliminar al Cupei EHF, în luna octombrie, cu învingătoarea dublei manșe din turul I preliminar, Kastamonu (Turcia) – Bruhl (Elveția). SCM va juca prima manșă acasă, pe 13/14 octombrie, returul fiind programat o săptămână mai târziu.

Handbalul, secție în subordinea Primăriei

Din această vară, echipa de handbal și-a schimbat denumirea și sigla, după ce, de la 1 iulie, echipa de handbal a trecut cu totul ca secție în cadrul clubului SCM, aflat direct în subordinea Primăriei municipiului. Astfel, echipa a preluat numele de SCM și și-a schimbat și organigrama, Petre Berbecaru urmand a fi consilier sportiv.

Badea, locul 8 cu naționala Under 20

Naționala de tineret a României a participat săptămâna trecută la Campionatul Mondial Under 20 din Ungaria. Tricolorele au fost eliminate în sferturile de finală și apoi au pierdut jocurile de clasament pentru locurile 5-8. Din echipa României a făcut parte și extrema dreapta de la SCM, Alexandra Badea, care a jucat constant, meci de meci. De asemenea, naţionala U18 cu Diana Ciucă în lot se pregăteşte pentru a juca în luna august tot la Campionatul Mondial rezervat categoriei de vârstă. Echipa condusă de Carmen Amariei și ldiko Kerekeș a jucat la un puternic turneu amical în Ungaria, unde s-a clasat pe locul 2. Junioarele au obţinut următoarele rezultate: România – Franţa 26-24, România – Ungaria 22-24, România – Rusia 22-21.

Simona și Alicia Gogârlă, la Transilvania Brașov

Stabilită de  câțiva ani la Rm.Vâlcea, unde se ocupa benevol de pregătirea junioarelor de la Chimia, fosta mare handbalistă Simona Gogârlă revine în prim-plan ca antrenor la ACS Transilvania Braşov, o grupare mai nou apărută pe harta handbalului românesc, dar cu ambiţii foarte mari. Gogârlă a semnat un contract pe 4 ani cu gruparea braşoveană şi are ca obiectiv principal să formeze o echipă de senioare competitivă în tot acest ciclu de 4 ani. Simona revine la Braşov după o pauză de 8 ani, dar acum ca antrenoare. Ea a jucat în perioada 2007-2010 la Rulmentul Braşov. Fostul inter stânga ajunge la Braşov însoţită de fica ei, Alicia Maria Gogârlă, una dintre cele mai bune jucătoare ale naţionalei României la European Open U16 din Suedia. Simona Gogârlă şi-a început activitatea de antrenoare la Rapid Bucureşti şi a mai trecut pe la CSM Ploieşti, HCM Râmnicu Vâlcea şi SCM Craiova.

 

 

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iulie 2018
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...