Flacăra se reconstruiește – Impact real

Flacăra se reconstruiește

 Breaking News

Flacăra se reconstruiește

Flacăra se reconstruiește
iulie 23
16:26 2018

În primul test susținut în această vară,  Flacăra Horezu a pierdut sâmbătă, în Treapt, 0-1 cu Pandurii Târgu Jiu.

Partida dintre nou-promovata în Liga a III-a, Flacăra și echipa de Liga a II-a Pandurii Tg.Jiu a fost una echilibrată și plăcută. Deși aflați la primul test, vâlcenii au avut și ei câteva ocazii mari de a marca. Unicul gol al testului a fost marcat de George Tudoran în minutul 9.  În partea secundă, oaspeții au mai avut o bară, iar Adi Popa a ratat și e o ocazie mare de egalare. Pentru horezeni a fost însă un bun prilej de verificare, mai ales că, după reușita deplină din sezonul trecut, antrenorul-jucător Adrian Popa trebuie să reconstruiască după ce o serie de titulari au părăsit echipa.

Și-au anunțat deocamdată despărțirea de Horezu șase jucători importanți: Bobi Verdeș, Mircea Șcheau, Gabriel Precup, Adrian Stănică și Ovidiu Popescu, toți alegând să meargă la echipa de județ CSM Slatina, dar și Radu Georgescu, ajuns la Dăești.  De asemenea, Ștefan Covalschi, jucător care aparține de echipa de Liga a II-a ACS Poli Timișoara și căruia i-a expirat împrumutul, are șanse mici să mai revină în Treapt.

La capitolul noutăți, Flacăra a perfectat până acum două transferuri certe, fundașul central Cristi Munteanu (Pandurii Tg.Jiu) și mijlocașul central Sebastian Bobină (Ripensia Timișoara). Tot cu Horezu se pregătește și mijlocașul central Mitu Schinteie, care a evoluat ultima data la Cozia Călimănești și câțiva  juniori Under 21 și Under 19,  veniți în probe.  Adrian Popa mai caută în perioada următoare un atacant cu experiență, fiind în discuții cu mai mulți jucători. Conform regulamentului FRF, o echipă de Liga a III-a trebuie să joace în același timp cu doi juniori Under 19 și un junior Under 21 pe teren, iar posturile vizate pentru aceștia sunt fundaș stânga, mijlocaș stânga și vârf retras.

În această săptămână, echipa lui Adi Popa a intrat în cantonament la baza sportivă din localitate. Pe 4 august, Flacăra va disputa al doilea test, cu Atletic Bradu, pe teren propriu. Pe 11 august, Flacăra va juca Supercupa județeană la Orlești, cu Cozia Călimănești.

Flacăra: Matache – Samson, Vladu, Cr.Munteanu, C.Dinu  – Ad.Popa, Bobină, Nistor, Georgescu – Simeanu, Neacșu. Au mai jucat Hârșu, Oprescu, Bălan, Schinteie, Bârziche, Munteanu II, D.Preda, Șelaru.

 

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

iulie 2018
L Ma Mi J V S D
« iun.   aug. »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...