Liderul PNL, Cristian Buican îi cere preşedintelui CJ, Constantin Rădulescu să bată cu pumnul în masă la nivel naţional pentru ca Vâlcea să primească fonduri

 Breaking News
Liderul PNL, Cristian Buican îi cere preşedintelui CJ, Constantin Rădulescu să bată cu pumnul în masă la nivel naţional pentru ca Vâlcea să primească fonduri
august 11
07:53 2018

Cristian Buican: „Reprezentanţii PSD-ALDE nu sunt interesaţi de problemele judeţului, iar cei judeţeni nu sunt în stare să bată cu pumnul în masă la nivel naţional”

 

Prin intermediul răspunsului la una din interpelările deputatului Cristian Buican, Ministerul Transporturilor transmite sec vâlcenilor că în anul 2018, niciun drum naţional ce tranzitează judeţul nu va beneficia de lucrări serioase de modernizare sau asfaltare. Buican susţine că este pentru al doilea an consecutiv de când Guvernele PSD-ALDE nu fac niciun demers serios de modernizare a vreunui drum naţional din judeţul Vâlcea, ceea ce denotă lipsa de interes şi incompetenţa factorilor guvernamentali faţă de problemele judeţului Vâlcea.

 

Buican: „De aproape doi ani de când se află la guvernare, coaliţia PSD-ALDE a uitat complet de judeţul nostru”

 

În opinia preşedintelui PNL Vâlcea, o altă cauză a lipsei de investiţii guvernamentale în modernizarea infrastructurii rutiere naţionale din judeţ este şi lipsa de forţă politică a decidenţilor judeţeni, care nu sunt în stare să îşi convingă colegii de la Bucureşti de necesitatea unor astfel de investiţii. Astfel, în afara celor 20.000 mii lei alocaţi pentru DN 67B, fonduri care oricum nu au fost cheltuite până acum şi care au slabe şanse să fie consumate în acest an, niciun alt drum naţional din judeţul Vâlcea nu beneficiază de lucrări de modernizare, în concordanţă cu necesităţile reale.
„De aproape doi ani de când se află la Guvernare, coaliţia PSD-ALDE a uitat complet de judeţul nostru. Nicio problemă a Vâlcii nu a fost rezolvată, fondurile pentru administraţiile publice locale sunt de la an la an mai mici, nicio situaţie de urgenţă nu a fost rezolvată, autostrada Sibiu-Piteşti este amânată pe termen nedefinit, nicio investiţie nouă guvernamentală nu a început. La fel este şi în cazul drumurilor naţionale, unde niciun DN din judeţ nu beneficiază de modernizare de doi ani. Este pur şi simplu un atentat la vâlceni, o mojicie fără margini. Reprezentanţii PSD-ALDE de la nivel naţional nu sunt interesaţi de problemele judeţului iar cei judeţeni nu sunt în stare să bată cu pumnul în masă la nivel naţional. Nu îi ascultă nimeni şi nu îi bagă în seamă. Este foarte trist pentru judeţul nostru, dar asta e realitatea” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Ramona BĂLTEANU

 

 

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Îndeosebi femeile se remarcă ca fiind public fidel și constant al magazinelor de încălțăminte. Nu din nevoie, ci din dorința de a potrivi mereu alte și alte tipuri de pantofi la ținutele diverse pe care le adoptă, acestea își doresc varietate.

 

Sfaturi FASHION pentru BARBATII DE SUCCES

Simti nevoia unei schimbari in garderoba ta, dar nu stii de unde sa incepi? Ti-ai dori sa ai un look mai stilat, imbinand eleganta cu diverse particularitati ale stilului casual?

Cât de mult se pune preț pe serviciile de curățenie în zilele noastre

Dispunem de femei de serviciu pentru zone de birouri sau scări de bloc, dar pentru spațiul intim ne gândim că ne descurcăm și singuri.

E toamna, deci e timpul pentru renovari! Iata cateva idei pentru design-ul casei tale

De acum inainte, vremea tomnatica si ploioasa te va indemna sa stai mai mult in casa. Pentru ca acesta este sezonul schimbarilor si al noilor proiecte, probabil deja te gandesti cum sa renovezi si ce schimbari sa mai faci in locuinta, pentru un design nou, de sezon.

Doza de adrenalina a contemporaneitatii

Esti o persoana moderna, cu o agenda mereu plina? Iti doresti mereu lucruri noi, pe care sa le descoperi? Iti place imprevizibilul?

Stirile pe zile

august 2018
L Ma Mi J V S D
« iul.   sept. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...