Dumitru Ropină: „Oamenii nu mai au răbdare, vor apă, canalizare şi în primul rând asfalt pe drumurile comunale”  

 Breaking News

Dumitru Ropină: „Oamenii nu mai au răbdare, vor apă, canalizare şi în primul rând asfalt pe drumurile comunale”  

Dumitru Ropină: „Oamenii nu mai au răbdare, vor apă, canalizare şi în primul rând asfalt pe drumurile comunale”   
august 27
11:45 2018

 

 

Primarul comunei Goleşti, Dumitru Ropină a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat realizările instituţiei în această perioadă. Care sunt priorităţile comunităţii, ce dificultăţi întâmpină în procesul administrativ, cât de mult contează apartenenţa politică a primarului şi activitatea primăriei, factorul politic, dar şi care au fost măsurile luate de instituţiile competente pentru punerea în siguranţă a oamenilor din gospodăriile aflate în calea alunecării de teren declanşate, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Cum influenţează apartenenţa politică a primarului şi factorul politic activitatea Primăriei? Credeţi că la nivel local contează mai mult persoana decât partidul?

Dumitru Ropină: Domnul preşedinte al Consiliului Judeţean de doi ani nu ştie unde este localitatea Goleşti. Este o situaţie politică, adică apartenenţa mea politică este de vină aici. Atâta timp cât întreaga localitate este afectată de alunecările de teren, iar preşedintele Consiliului Judeţean nu a venit să vadă situaţia comunităţii de aici, este o problemă. Este drept, au venit reprezentanţii Consiliului Judeţean, dar consider că, dacă preşedintele trata cu seriozitate situaţia cetăţenilor de aici, altfel se rezolvau treburile. Ar trebui lăsată de-o parte această parte a politicii pe timpul exercitării mandatului pentru campania electorală. În timpul mandatului toţi suntem plătiţi să muncim, şi să muncim în folosul comunităţii, să ne asumăm funcţia şi salariul, şi nu pentru altceva. Dacă nu gândim aşa, nu avem ce căuta să reprezentăm interesele unei comunităţi. Am promis cetăţenilor multe proiecte pe care le-am întocmit, dar nu mă gândeam că nu vor fi finanţate. Nu credeam că pentru proiectul de canalizare nu se vor aloca fonduri. Mi s-a aprobat proiectul pentru sistemul de apă, dar cetăţeanul nu are unde să îşi deverseze apa menajeră, care curge pe drum. Eu nu am ţinut cont de apartenenţa politică nici în primărie şi nici în Consiliul Local. Prin urmare, Nicolae Stefănescu, administratorul primăriei a fost consilier local din partea PSD, dar am insistat să-l luăm aproape de noi fiindcă este o persoană cu experienţă, care face echipă şi care are capacitatea de a descurca iţele birocraţiei în administraţie. Consider că, indiferent că astăzi eu sunt la putere sau în opoziţie, dacă în comuna Goleşti apare o problemă de rezolvat am următoarea viziune: să vină reprezentantul puterii şi reprezentantul opoziţiei, iar cel care are soluţia de rezolvarea a problemei să îşi asume meritul şi să rezolve problema. Nu poţi să vii, fiind în opoziţie, să stai într-un turn de fildeş, să vezi ce face puterea şi unde greşeşte puterea şi fără nici o soluţie să te duci unde apare problema şi să agiţi cetăţenii.

 

Impact real: Un întreg sat din comuna Goleştiul este afectat de alunecările de teren. Aţi solicitat autorităţilor să ia măsuri urgente pentru punerea în siguranţă a oamenilor din gospodăriile aflate în calea alunecării?

Dumitru Ropină: Din punct de vedere al administraţiei locale am făcut toate demersurile. Cu toate acestea, pentru stoparea alunecărilor nu s-a făcut nimic. Guvernul s-a spălat pe mâini, considerând că, dacă alocă 10 mii de lei, precum şi materiale de construcţie pentru refacerea a patru locuinţe, două cu trei camere şi două cu două camere, problema din zonă este rezolvată. Aici un sat întreg este afectat, peste 50 de gospodării sunt în primejdie. Mai mult, calea ferată este o mare problemă pentru această zonă. În acest sens am făcut nenumărate adrese, faptul că, din cauza acestei căi ferate satul Blidari este pe cale de dispariţie. În acea zonă apa bălteşte, se infiltrează în sol şi terenul o ia la vale, iar această constatare o spun specialiştii, nu noi. Zidurile caselor din această zonă au crăpat, astfel încât localnicii pot vedea prin crăpături afară. Ne-am declarat neputincioşi din cauza lipsei banilor, investiţia de consolidare fiind una foarte mare. Suntem vitregiţi de faptul că, de mulţi ani nu s-a făcut ce trebuia să se facă în această comună, s-au pierdut foarte mulţi bani prin diverse programe, dar nu s-a făcut nici un proiect concret de stabilizare a zonei. În situaţia aceasta noi trebuie să „galopăm” pentru a scurtă perioada de înaintare a alunecării de teren.

 

Impact real: Cu un buget sărac şi cu o rectificare pe minus, care sunt realizările instituţiei în această perioadă?

Dumitru Ropină: Voi face tot ce îmi stă în putinţă, fiindcă vreau ca după mine sa las ceva pentru această comunitate, dar, aşa cum am mai spus, nu voi mai candida pentru un nou mandat. Atâta timp cât nu pot să fac ce am promis cetăţenilor, nu pot să fiu mulţumit. Din bugetul acesta, atât de mic, am reuşit să anvelopăm primăria, am introdus o centrală termică, am dotat dispensarul medical, am achiziţionat un tractor cu remorcă, iar factura le energia electrică s-a redus la jumătate, fiindcă s-au montat lămpi economice îi localitate. Am alocat fonduri pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 2 kilometri. Cu toate acestea nu reuşesc să mulţumesc întreaga comunitate, şi nici eu nu pot fi mulţumit. Oamenii nu mai au răbdare, vor apă, canalizare şi în primul rând asfalt pe drumurile comunale. Ne aşteptăm la o rectificare care să ne ajute, dar sunt total nemulţumit, pentru că suntem pe minus cu 104 mii de lei. În afară de banii care s-au alocat pentru refacerea a trei punţi pietonale distruse în urma calamităţilor, localitatea Goleşti nu a beneficiat de nici un leu din partea statului. Banii care ni s-au dat pentru infrastructură i-am folosit pentru refacerea drumurilor spulberate de ape, în urma ploilor.

 

Impact Real: Care sunt cele mai acute cerinţe ale comunităţii din Goleşti?

Dumitru Ropină: Vital este asfaltul, fiindcă într-un procent destul de mare drumurile comunale sunt în pantă, şi nu există modalitate de asigurare a viabilităţii decât prin asfaltare sau betonare, şi cu efectuarea şanţurilor laterale şi a rigolelor. Neavând fondurile necesare pentru a face aceste asfaltări tot timpul vom avea probleme, pentru că pietruirea drumurilor este doar o soluţie de moment, până la prima viitură sau, mai mult decât atât, pietruirea nu înseamnă altceva decât bani aruncaţi. Dacă banii aceştia s-ar folosi pentru betonare sau asfaltare şi realizarea rigolelor ar fi un mare câştig, dar trebuie schimbată această optică. Astăzi, în Goleşti avem drumuri de pământ. Ce am pietruit anul acesta nu s-a pietruit de 60 de ani. Proiecte depuse pentru asfaltarea drumurilor în vederea finanţării sunt, dar Guvernul nu a considerat că sunt oportune. Dacă vom avea noroc, ca peste doi ani să avem o administraţie care gândeşte în folosul comunităţii şi nu în folosul buzunarului propriu încet, încet şi această localitate va fi pe făgaşul normalităţii, altfel Goleştiul va rămâne o zonă uitată de lume, aflată la o aruncătură de băţ faţa de Râmnic.

 

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2018
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...