Vasile Stramatie din Bujoreni vrea să reînvie caiac-canoe la Vâlcea

 Breaking News
Vasile Stramatie din Bujoreni vrea să reînvie caiac-canoe la Vâlcea
septembrie 03
09:39 2018

Dacă ar avea gură să vorbească, Oltul, printre cele mai importante râuri din România, ne-ar spune nenumărate povești haiducești, însă el, doar curge la vale, ducând cu el bucurii și drame totodată. O astfel de poveste, una fericită de această dată, are și Vasile Stamatie din comuna Bujoreni, care a trăit intens pe firul Oltului. Canotajul a fost viața lui, fapt care l-a determinat să trăiască frumos, pentru sport și pentru sine.

Sportivul Vasile Stamatie a fost descoperit de Antrenorul Emerit Șiposs Ioan, în anul 1976, după Olimpiada de la Montreal – Canada. Acesta a rămas antrenorul său până la finalul carierei sportive, fiind legitimat la Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea. Tot la acest club a fost el însuși antrenor, reușind performanțe notabile.

Performanțe notabile: locul I și II Campionatul Național de Master

Actualmente, bujoreanul Vasile Stamatie se antrenează singur, pentru a participa la competițiile de master. O astfel de competiție s-a desfășurat cu puțin timp în urmă la Pitești – Bascov, unde s-a desfășurat Campionatul Național de Master,competiție la care sportivul senior a reușit să obțină:

– LOCUL I la CAIAC 2 – 200 m – ECHIPAJ CU CRISTEZ STELIAN – CLUBUL NAUTIC ”TITAN BUCUREȘTI”;
– LOCUL II la CAIAC 2 – 1000 m – ECHIPAJ CU CRISTEZ STELIAN – CLUBUL NAUTIC ”TITAN BUCUREȘTI”;
– LOCUL II la CAIAC 1 – 200 m.

Discutând despre viața sa, Vasile Stamatie a spus că vrea să practice sportul, pentru a fi o vie mărturie pentru generațiile actuale, care au alte preocupări, mai puțin nobile, dorind să-i determine pe urmașii noștri să practice sportul. Mai mult decât atât, a făcut demersuri serioase pentru înființarea unui club la Râmnicu Vâlcea, iar numele acestuia va fi ”Clubul Nautic Alutus Râmnicu Vâlcea”.

În acest sens a gândit deja pașii pe care îi are de urmat:
– Afilierea clubului la Federația Română de Caiac-Canoe;
– Selecția copiilor și tinerilor la nivelul școlilor de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea și a localităților limitrofe;
– Legitimarea si pregătirea sportivilor;
– Începând cu vara anului 2019, participarea la competiții oficiale;
– Achiziția de canoe de 10 locuri pentru pregătirea sportivă.

Până la acest moment domnul Stamatie deține suficiente materiale sportive, pentru a porni la drum. Piesa de rezistență o constituie pagoda cu care trebuia să concureze Ivan Patzaichin la Campionatul Mondial de la Belgrad din anul 1978, unde a obținut – Medalie de Aur (C2-1000M). Aceasta a fost confecționată de către Răgușitu Ion, pe atunci marangoz la Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea.

Dincolo de ceea ce deține acum, am fost impresionați de determinarea și de dragostea cu care acest om dorește să pornească la drum, aceast lucru facându-l la vârsta de 57 de ani, o vârstă la care o parte dintre noi privesc către o altă etapă a vieții. Este pe deplin conștient că nevoile sunt mult mai mari, însă dacă nu pornește de undeva, nu va reuși niciodată să-și vadă visul împlinit. Vrea din tot sufletul ca acest sport frumos, caiac-canoe sa reînvie la Valcea.

Sprijin din partea administratiei  locale din Bujoreni

Impresionat de povestea de viată dedicată în totalitate sportului a fost și primarul localității Bujoreni, Gheorghe Gîngu, care a promis că va începe demersurile pentru sprijinirea lui Vasile Stamatie în a-și îndeplini visul de a reînvia caiac-canoe la Vâlcea: ”Vom încerca să-l sprijinim pe domnul Stamatie prin amenajarea unei zone pe râul Olt pentru practicarea acestui sport și vom fi alături de el în demersul său de a reînvia acest sport la Vâlcea”, ne-a declarat primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Pregătiri în fermă de vaci pentru sezonul rece

Pentru cunoscători, vacile suferă mai adesea de căldură excesivă, decât de frig. Totuși, acestea trebuie protejate de temperaturile scăzute.

Saltelele care îți amintesc de somnul dulce al copilăriei

Cea mai frumoasă perioadă a vieții oamenilor este, în cele mai multe cazuri, copilăria. Atunci când îți aduci aminte de copilărie rememorezi inevitabil fel și fel de momente, jocuri, prietenii, școală, grădiniță, dar și somnul dulce care pe atunci nu prea îți surâdea, dar pe care acum ți-l dorești înzecit.

Cheia unui dormitor vintage – Noptiere și dulapuri din lemn masiv

Trăim în era în care două curente estetice se bat pentru supremație: modernism versus vintage. În timp ce unii preferă atmosfera rece și minimalistă a stilului contemporan, alte persoane s-au săturat de acest cadru.

Dotări importante din saloane și alte unități – rolul unui scaun nu trebuie subestimat

Scaunele, în varianta lor simplistă și aparent banală, sunt mai importante decât am crede. Ele fac diferența între a aștepta minute bune și nerăbdarea de a pleca.
Îndeosebi femeile se remarcă ca fiind public fidel și constant al magazinelor de încălțăminte. Nu din nevoie, ci din dorința de a potrivi mereu alte și alte tipuri de pantofi la ținutele diverse pe care le adoptă, acestea își doresc varietate.

Stirile pe zile

septembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.   oct. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...