APAVIL SA – COMUNICAT DE PRESĂ

 Breaking News
APAVIL SA – COMUNICAT DE PRESĂ
septembrie 07
14:15 2018

 

                             

 

 

Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a conductei ce va alimenta obiectivul din Râmnicu Vâlcea, strada Gib Mihăescu nr.23 (complex Comercial Peny) cu conducta existentă pe strada Gib Mihăescu, la solicitarea constructorului  Regio Impex SA, vă comunicăm că în data de 10.09.2018, între orele 0900 – 1300, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea pe strada Gib Mihăescu (Lukoil  si Valoris SRL).

 

Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări atât în zonă, cât și în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. De aceea, recomandăm consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produsă ca urmare a întreruperii furnizării.

Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise al beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că echipele de intervenție ale Apavil SA vor face eforturi susținute pentru eliminarea disconfortului creat, în cel mai scurt timp.

 

COMPARTIMENTUL MASS-MEDIA

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Îndeosebi femeile se remarcă ca fiind public fidel și constant al magazinelor de încălțăminte. Nu din nevoie, ci din dorința de a potrivi mereu alte și alte tipuri de pantofi la ținutele diverse pe care le adoptă, acestea își doresc varietate.

 

Sfaturi FASHION pentru BARBATII DE SUCCES

Simti nevoia unei schimbari in garderoba ta, dar nu stii de unde sa incepi? Ti-ai dori sa ai un look mai stilat, imbinand eleganta cu diverse particularitati ale stilului casual?

Cât de mult se pune preț pe serviciile de curățenie în zilele noastre

Dispunem de femei de serviciu pentru zone de birouri sau scări de bloc, dar pentru spațiul intim ne gândim că ne descurcăm și singuri.

E toamna, deci e timpul pentru renovari! Iata cateva idei pentru design-ul casei tale

De acum inainte, vremea tomnatica si ploioasa te va indemna sa stai mai mult in casa. Pentru ca acesta este sezonul schimbarilor si al noilor proiecte, probabil deja te gandesti cum sa renovezi si ce schimbari sa mai faci in locuinta, pentru un design nou, de sezon.

Doza de adrenalina a contemporaneitatii

Esti o persoana moderna, cu o agenda mereu plina? Iti doresti mereu lucruri noi, pe care sa le descoperi? Iti place imprevizibilul?

Stirile pe zile

septembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...