Primarul din Lungeşti a declarat război leneşilor din localitate – Impact real

Primarul din Lungeşti a declarat război leneşilor din localitate

 Breaking News

Primarul din Lungeşti a declarat război leneşilor din localitate

septembrie 14
09:01 2018

 

 

În România sunt sate întregi unde oamenii nu muncesc. Sunt plătiţi de stat să stea degeaba. Sunt aşa numiţii asistaţi social. Situaţia pare fără ieşire de ani buni. Sunt oameni care nu au muncit nici măcar o oră în viaţa lor, şi unii nici nu vor să o mai facă. Pe de altă parte, statul recunoaşte, şi mai îngrijorător, o spun chiar primarii, faptul că mulţi primesc bani, deşi nu merită. Primarul din Lungeşti, Tiberiu Costea este supărat pe cei care nu vor să meargă la serviciu şi consideră că sistemul defectuos îi avantajează pe cei care „taie frunză la câini”. Spune că puţini sunt cei care au acceptat să se angajeze, ceilalţi preferă să trăiască din alocaţii şi ajutoare date de stat, pe care le primesc fără să facă nimic.

„Consider că ar trebui anulate ajutoarele sociale care sunt ineficiente şi mănâncă banii statului degeaba. Acest ajutor social efectiv în funcţie de membri, de venituri, pe spinarea statului, faptul că se reduce numărul de ore prestate în folosul comunităţii şi se măreşte cuantumul indemnizaţiei, mi se pare aberant. Atunci, diferenţa dintre cel care stă pe bancă şi cel care trece pe stradă, venind toropit de la muncă este foarte mare. Dacă vom continua în ritmul acesta nu vom găsi nici o modalitate să îi motivăm pe tinerii în căutarea unui loc de muncă. Tot timpul am avut oferte de locuri de muncă. Mai nou la Bucureşti, la Metrou se caută forţă de muncă cu salariu de debut net între 2500 şi 2800 de lei, cu carte de muncă, trei mese pe zi şi transport gratuit la domiciliu, o dată la două săptămâni. Pentru această ofertă nu s-a înscris nimeni. În situaţia aceasta nu vreau să mai aud în campania cu sloganul „să creăm locuri de muncă”. Toată lumea vrea locuri de muncă la birou, de monitorizare, de „tăiat frunză la câini” şi nu contează ce specializare au, dar vor să fie şefi. Nu este corect ca noi, administraţiile locale să le mai acordăm aceste ajutoare, atâta timp cât eu îl iau de mână şi îi găsesc loc de muncă, dar refuză categoric să muncească. În situaţia aceasta ar trebui să li se taie ajutoarele sociale şi să nu li se mai acorde niciodată, fiindcă locuri de muncă sunt”, a subliniat primarul din Lungeşti, Tiberiu Costea.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.   oct. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...