EDITORIAL: Dragnea scapă de puşcărie, dar PSD cade în prăpastie – Impact real

EDITORIAL: Dragnea scapă de puşcărie, dar PSD cade în prăpastie

 Breaking News
EDITORIAL: Dragnea scapă de puşcărie, dar PSD cade în prăpastie
septembrie 23
18:05 2018

Şi Liviu Dragnea, la fel ca şi majoritatea celorlalţi politicieni români s-a interesat numai de propria bunăstare, atunci când a pus mâna pe cel mai mare partid din România, iar mulţi baronaşi politici de provincie i-au urmat imediat exemplul. Aşa se explică de ce, în ciuda faptului că au câştigat cu o majoritatea covârşitoare ultimele alegeri, social-democraţii se trezesc huiduiţi aproape zilnic pe stradă sau în mediul virtual.

Rezultatul votului din CEx era previzibil, având în vedere influenţa şi puterea de cumpărare la care a ajuns Dragnea, care controlează majoritatea instituţiilor care împart banii în România. În mod sigur, însă, aparentul echilibru şi veşnica armonie care păreau că domnesc în PSD s-au rupt de săptămâna trecută, iar partidul de guvernământ nu va mai atinge niciodată nivelul pe care l-a avut la ultimele alegeri.

Pentru Dragnea este bine, chiar foarte bine, am spune, pentru că se prefigurează faptul că va scăpa cât de curând de problemele penale, pentru că, pe 9 august a expirat termenul de 45 de zile până la care Guvernul sau Parlamentul puteau pune Codul Penal în acord cu Decizia 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, în legătură cu art.115, care reglementa întreruperea prescripţiilor penale. Odată expirat termenul amintit, articolul 115 este eliminat complet din Codul Penal, până la intervenţia forurilor legiuitoare.
Acest lucru înseamnă că faptele pentru care a fost condamnat Liviu Dragnea la închisoare s-au prescris, lucru care ar urma să fie consfinţit oficial la judecarea apelului. În acest context, se pare că Dragnea a scăpat de puşcărie, astfel explicându-se şi declaraţia sa de la sfârşitul săptămânii, cum că nu mai este interesat de ordonanţa privind amnistia şi graţierea. În contextul în care s-a rezolvat problema sa personală, este clar că nu va mai insista asupra unor schimbări care nu îi sunt de folos personal. Acest lucru ar explica şi radicalizarea bruscă a liderilor din teritoriu, conştienţi că Liviu Dragnea nu este interesat decât de buzunarul propriu, în timp ce alţi viitori candidaţi social-democraţi au nevoie şi de o imagine bună a partidului, dacă vor să îşi păstreze pe mai departe majoritatea la vot.

 

Pentru România, un astfel de lider politic, cum este Dragnea este un dezastru care se adânceşte cu fiecare zi, pentru că măsurile sale nu fac altceva decât să arunce ţara într-un butoi cu praf de puşcă. Faptul că se înmulţeşte nejustificat numărul bugetarilor, faptul că se măresc salariile acestora în mod necontrolat şi mai ales faptul că mediul privat autohton este distrus bucată cu bucată, plus plata salariilor şi pensiilor pe datorie nu face altceva decât să ne amaneteze viitorul nu doar nouă, ci şi copiilor şi nepoţilor noştri. Orice formaţiune politică ar veni la putere, după PSD, ar avea nevoie de cel puţin 4 ani pentru a repara greşelile politice ale înaintaşilor, înainte de a începe o dezvoltare serioasă a României.

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.
Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Rapidauto.ro este un magazin online de piese auto cu peste 17 ani vechime

Echipa RapidAuto.ro a început ca un distribuitor de piese auto în zona de vest a României, sub numele de Best Auto Vest, ajungând prin BestAutoVest.ro până la a fi un retalier online de piese şi accesorii auto adaptat la nevoile consumatorului modern.

Stirile pe zile

septembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.   oct. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...