Defilee spectaculoase în zona Măguri – Răcătău

În zona comunei Măguri-Răcătău veţi putea admira peisaje impresionante, formate de apele curgătoare din zonă în pereţii de stâncă. În aria comunei Măguri Răcătău, între Gura Negruţei şi locul La Luncuţa, râul Someşul Rece formează un defileu adânc şi sălbatic, străbătut de un drum forestier, la capătul superior al acestuia aflându-se barajul Someşul Rece. Pe versanţii stâncoşi ai acestuia au fost amenajate scurte trasee de alpinism. O altă atracţie turistică a zonei este şi drumul pietruit din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de „Drumul lui Antonescu”, care face legătura dintre Măguri-Răcătău şi Valea Ierii. În apropierea Defileului Someşul rece se găseşte şi Defileul Răcătăului. Valea Răcătăului desparte comuna Măguri-Răcătău de comuna Mărişel, ineditul acestui loc constând în faptul că este unul dintre puţinele defilee rămase cu adevărat sălbatice în Munţii Apuseni, fără drum sau potecă. Defileul Răcătăului, numit şi „Tărâmul lui Zamolxe” are o spectaculozitate aparte, mai ales în zona inferioară, unde se pot vedea interesanţi pereţi de stâncă, grohotişuri şi vegetaţie luxuriantă. Tot în apropiere de Răcătău veţi descoperi şi Valea Someşului Rece, care porneşte din satul cu acelaşi nume şi ajunge până aproape de Răcătău. Administrativ aparţine de comunele Gilău şi Măguri-Răcătău. Zona atrage în principal prin lărgimea luncilor, întâlnind aici cătune locuite permanent. Principalele atracţii turistice ale Văii Someşului Rece sunt: staţiunea Beliş-Fântânele, situată pe malul lacului Beliş, la întâlnirea Munţilor Gilău cu Munţii Bihor, Lacul Tarniţa şi Lacul Gilău.

 

CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE OBIECTIVELE ŞI EVENIMENTELE TURISTICE DIN JUDEŢUL CLUJ VIZITÂND SITEUL WWW.CLUJTOURISM.RO SAU PAGINA FACEBOOK CLUJ TOURISM .

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *