Roeşti, localitatea care dăinuieşte încă dinaintea ocupaţiei romane

Roeşti este o aşezare cu aspect de cetate unde natura a fost generoasă, iar viaţa, simplitatea şi smerenia cetăţenilor a transformat locul într-unul bine definit. Comuna se mândreşte cu o istorie milenară, cu ruine încărcate de semnificaţii şi, mai ales, cu legende care îi atestă o viaţă înfloritoare, încă înaintea ocupaţiei romane.

Aici, aproximativ 2400 de locuitori trăiesc în pacea unui colţ de rai în care pădurile şi dealurile, apele şi omul se înscriu într-un lanţ al timpului care vine de departe, din vremea domniei lui Radu de la Afumaţi. Mai târziu, un hrisov a cuprins explicit numele de „Roesci”, iar domnia lui Cuza avea să le aducă locuitorilor, majoritatea moşneni, împlinirea visului de a primi pământ, ca semn al întăririi sentimentului de unitate cu glia. Nu a fost o simplă întâmplare faptul că această aşezare poartă în toponim sensurile sfinte ale albinei, vietate cu virtuţi sacre. Roeştenii au în sine nobleţea hărniciei, munca oamenilor fiind patentată de simbolul mierii, miracol natural care poate ajuta la vindecarea aproape a oricărei boli.

Cronicile vremurilor au consemnat numeroase momente din evoluţia şi dezvoltarea populaţiei acestei văi de cântec şi legendă. Aici satele se ţin lanţ, aşezate unul lângă altul, aşa încât nu se ştie unde se termină unul şi unde începe altul. De-a lungul timpului locuitorii şi-au durat cămine trainice, dând acestor locuri o frumuseţe aparte. Prin această vatră străbună au trecut de-a lungul istoriei sale populaţii migratoare, armatele marilor imperii, împăraţi şi regi, mari conducători de oşti, toţi aceştia conferind localităţii o istorie extraordinar de interesantă. Biserica, şcoala şi dascălii săi au avut menirea de a păstra vie credinţa în Dumnezeu, reprezentând liantul care a asigurat legătura dintre oameni şi punând la baza convieţuirii cultura şi inteligenţa.

 Aşezarea a înflorit pe vremea dacilor

Localitatea are o istorie milenară, de la cetatea dacică din Râpa Cărămizii şi până în zilele noastre.

Satele comunei, toate având nume cu rezonanţă istorică sunt aşezate într-o ordine anume, ca nişte mărgele, la confluenţa râurilor Cerna Olteţului cu Cernişoara. Fiecare casă de aici parcă şopteşte trecătorilor frânturi din tumultul vieţii lor multimilenare. Din înscrisurile istorice ale localităţii reiese că, pe coastele dealurilor din zona satelor comunei Roeşti s-au găsit urme de locuire din epoca tranziţiei de la neolitic, la epoca bronzului sau de la începutul primei epoci a fierului spre perioada dacică. Prezenţa dacilor în Vatra Roeştiului este confirmată de existenţa ruinelor de la Râpa Cărămizii, semeaţă ctitorie antică, ale cărei urme au rezistat până astăzi, confirmând că aici a existat o puternică aşezare străveche. Zidurile sale „antice” se ridicau cândva pe înălţimile locului, iar mărturiile arheologice descoperite aici ne vorbesc despre existenţa unei aşezări „dave”. Cetatea a fost ridicată în pădurea Cotoşmanu, deasupra cumpenei văilor Luncavăţului şi Pesceanei. Pe acest deal cărămizile nu se mai pot măsura, fiindcă sunt acum sfărâmate, dar, după spusele bătrânilor, o singură cărămidă măsura peste un metru şi jumătate în lungime şi lăţime. Alături de acest deal există un altul, numit Dealul Războaielor, aflat între comuna Şirineasa şi comuna Roeşti, unde s-a descoperit că ar fi fost în vechime o cetate a uriaşilor. Cetatea are formă de potcoavă, cu deschizătura spre punctul numit „La Războaie”. Zidurile au fost întărite cu palisade de lipitură de lut, care, în urma unor puternice incendii, s-au transformat în chirpici ars. Arsura aceasta din cetate, care se aseamănă cu rămăşiţa din cărămidă i-a determinat pe vechii locuitori ai zonei să numească locul respectiv „Râpa Cărămizii”. Aşezarea este traversată de un drum care mai târziu s-a numit „Drumul Râmnicului”, o rută comercială care traversa zona viticolă din sud spre Buridava. Era un drum extrem de circulat în urmă cu 2000 de ani, afirmă cu tărie istoricii. De pe acest drum se pot vedea ruinele cetăţii antice şi asculta glasul şoptit al pământului, de unde reies mărturii clare ale unei istorii bogate, ale vieţii şi existenţei aşezărilor de pe valea încântătoare a Roeştiului.

 Locul unde istoria a dat mâna cu tradiţii străvechi şi obiceiuri bine păstrate

Vâlcea este un ţinut istoric, având tradiţii străvechi şi obiceiuri bine păstrate, iar în satele ceva mai izolate există oameni care nu au uitat moştenirea lăsata de înaintaşii lor.

 Ca parte a acestei zone, comuna Roeşti, este o aşezare cu o îndelungată istorie, primele atestări ale satelor comunei (BăiaşaBăjenariBărbărigeniCiocâlteiCuieniFrasinaPiscu ScoarţeiRâpa CărămiziiRoeşti şi Saioci ) datând de acum aproape jumătate de mileniu. Pierdute între dealurile cu păşuni sau acoperite cu păduri de foioase, micile sate trăiesc în armonie cu natura înconjurătoare, într-o pace care pare eterna. Astăzi, înscrisurile istorice şi legendele păstrează amintirea încercărilor la care istoria a supus comunitatea care trăia aici şi la care aceştia au rezistat, păstrându-şi demnitatea si identitatea. Meleagurile străvechi sunt încărcate de istorie, iar tradiţiile populare le atribuie o vechime şi mai mare decât cea care reiese din acte. Cele mai importante sărbători religioase de pe parcursul unui an sunt celebrate cu mult fast în comună, acestea ocupând un loc aparte în viaţa localnicilor. Obiceiurile de iarnă sunt cele mai frumoase şi mult aşteptate de locuitorii comunei, acestea demarând cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, urmând apoi Crăciunul, care ocupă un loc aparte în viaţa oamenilor de aici. Îmbrăcaţi în costume tradiţionale copiii, dar si adulţii din sat pornesc cu mic, cu mare, spre a vesti Naşterea Mântuitorului. A doua zi de Crăciun se organizau baluri la una dintre casele mai mari din sat, sau, mai nou, la Căminul Cultural. Noaptea Anului Nou este prilej pentru tot felul de „previziuni” în privinţa legăturilor între fetele şi feciorii satului în anul care vine. În ajunul Bobotezei sunt sfinţite casele, iar de Bobotează sătenii merg la biserică luând apă sfinţită. Această apă este folosită de săteni, dar este dată şi animalelor bolnave, pentru a se însănătoşi. De Buna Vestire, încă înainte de răsăritul soarelui, sătenii strâng crengile şi frunzele uscate şi le dau foc în mijlocul livezilor, simbolizând arderea răului anului care a trecut.

CLAUDIA  SCHIOPU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *