Ziua localităţii Perişani, sărbătorită sub semnul istoriei  

 Breaking News

Ziua localităţii Perişani, sărbătorită sub semnul istoriei  

Ziua localităţii Perişani, sărbătorită sub semnul istoriei   
octombrie 18
06:12 2018

 

Pe data de 20 – 21 octombrie, administraţia locală din Perişani sărbătoreşte, „Posada Perişani”, unul dintre cele mai importante evenimente istorice, respectiv victoria obţinută în anul 1330 de oastea conducătorului Basarab I – întemeietorul Ţării Româneşti, împotriva armatei mult mai modernă a regelui ungar, prinţul Carol Robert de Anjou, ediţia a XIX-a.

Programul evenimentului se va deschide sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 10.00, cu un program derulat în cadrul Şcolii Profesionale Perişani, sub coordonarea profesorului de istorie Radu Constantin şi a celorlalţi dascăli implicaţi în această activitate. Se va desfăşura astfel un concurs de nivel judeţean pe tema „Posada 1330”. În cadrul acestui concurs istorico – geografic sunt aşteptaţi copii din întregul judeţ pentru a-şi pune la încercare cunoştinţele de istorie prin concursul la care participă, în urma căruia vor fi premiaţi. De la ora 11.00, în cadrul Căminului Cultural istoricii, academicienii, oamenii de cultură, şi toţi cei prezenţi la eveniment vor lua parte la dezbateri istorice pe tema „Posada 1330” şi „Primul Război Mondial Perişani 1916”. Evenimentul va continua cu Festivalul cercetăşesc sub genericul „Posada, lumina centenarului”, care se va desfăşura pe insula Posada de la Centrul de informare şi promovare turistică din localitate.

A doua zi, duminică, 21 octombrie, evenimentul va debuta începând cu ora 10:00 cu discursul de deschidere a festivităţii susţinut de primarul localităţii, Ion Sandu, urmat de şedinţa festivă a Consiliul Local Perişani. În continuare vor avea loc cuvântările invitaţilor, oficialităţilor locale şi judeţene, dar şi comunicări şi discuţii asupra istoriei. După ora 12:00, elevii şcolilor din comună vor prezenta un program pe tema de istorie „Posada 1330”. Evenimentul va continua cu ceremonialul militar şi religios la Statuia lui Basarab I, comemorarea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă la Perişani în anii 1330 şi 1916, intonarea imnului eroilor, cântece eroice, dar şi depunerea de coroane. Pe scena amenajată în aer liber din centrul localităţii evenimentul va continua cu un program folcloric prezentat de Orchestra „Rapsodia Vâlceană”, alături de care interpretul de muzică populară Robert Târnăveanu va susţine un recital de muzică populară.

„Pe data de 20 – 21 octombrie se va desfăşura evenimentul „Posada Perişani”, un eveniment de nivel naţional, chiar dacă nu are o amploare destul de mare. Şi anul acesta ne aşteptăm să fie mult mai multă lume prezentă, pentru că aici s-a scris o importantă pagină de istorie. La Perişani, pe oriunde mergi sunt lucruri care marchează importanţa bătăliei şi figura lui Basarab I. Nu întâmplător statuia este amplasată la o răscruce de drumuri şi, culmea, chiar în defileul unde Basarab I s-a bătut cu Carol Robert de Anjou, în satul Pripoare, aşa cum se descria în Cronica de la Viena”, declară primarul Ion Sandu. Ca în fiecare an, cei prezenţi la eveniment vor fi întâmpinaţi la intrarea în localitate cu afişe unde va scrie „Azi, la Perişani nu se face politică”. „Nu este o premieră, am adoptat acest slogan de mai multă vreme, şi am văzut că a dat roade, fiindcă la Perişani, în astfel de zile, temele de discuţie sunt legate de istorie”, a adăugat primarul Sandu.

 

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...