Strategii şi parteneriate pentru dezvoltarea turismului în staţiunea Băile Olăneşti – Impact real

Strategii şi parteneriate pentru dezvoltarea turismului în staţiunea Băile Olăneşti

 Breaking News

Strategii şi parteneriate pentru dezvoltarea turismului în staţiunea Băile Olăneşti

Strategii şi parteneriate pentru dezvoltarea turismului în staţiunea Băile Olăneşti
octombrie 22
06:48 2018

Motorul oraşului Băile Olăneşti îl reprezintă staţiunea şi agenţii economici, o recunoaşte primarul Sorin Vasilache, care lucrează de ceva timp la o strategie privind dezvoltarea turistică a oraşului. În acest sens, pe lângă lucrările de infrastructură pe care a reuşit să le prindă la finanţare cu fonduri externe sau guvernamentale, administraţia locală a realizat şi un parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea, tocmai pentru a accesa mai uşor bani europeni pentru revitalizarea staţiunii şi dezvoltarea segmentului turistic. Proiectul „Îmbunătăţirea infrastructurii de turism în oraşul Băile-Olăneşti” va atrage până la 5 milioane de euro fonduri europene şi va cuprinde construirea de piste de biciclete, modernizarea străzilor din staţiune şi a celor două parcuri balneare care au mai rămas nemodernizate: „Consiliul Judeţean va întocmi partea de studiu de fezabilitate care va fi depus la ADR Sud-Vest Oltenia. Proiectul va cuprinde tot modernizarea infrastructurii de turism. Mai exact, ne-am propus să executăm lucrări pe străzile Tudor Vladimirescu, unde se vor executa pe margine, la intrarea dinspre Păuşeşti-Măglaşi rigole, piste de biciclete, trotuare şi se va moderniza iluminatul public pe o lungime de 3 kilometri. Totodată, va fi modernizată strada Comanca şi strada Glodeanu. Vom pune foarte mult accent pe amenajarea de piste de biciclete. Pe lângă lucrările de infrastructură rutieră, proiectul va mai cuprinde şi modernizarea celor două parcuri: Parâng şi cel din zona clădirii Romtelecom. Prin această axă de finanţare avem posibilitatea să fim sprijiniţi de Consiliul Judeţean şi este un mare ajutor, prin faptul că preşedintele Constantin Rădulescu a fost de acord să facă studiul de fezabilitate şi să aloce şi o parte din cofinanţare. Şi noi avem partea noastră, dar este un proiect pe care nu l-am fi putut accesa fără sprijinul Consiliului Judeţean. Investiţia va fi una de anvergură, care se va ridica până la 5 milioane de euro”, ne-a detaliat primarul oraşului Băile Olăneşti, Sorin Vasilache. Totodată, măsurile anunţate de Guvern începând cu 1 noiembrie 2018 pentru îmbunătăţirea activităţii sectorului de turism din România, respectiv TVA de 5% sau deblocarea turismul balnear prin redevenţe zero pentru apa geotermală şi apa minerală naturală utilizată pentru consumul populaţiei la bugetele publice, par să încurajeze şi mai mult agenţii economici din Baile-Olăneşti şi, în câţiva ani, staţiunea să renască, la propriu, din toate punctele de vedere.

 

Ramona BĂLTEANU

 

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« sept.   nov. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...