Asfaltările vor continua la Stroeşti – Impact real

Asfaltările vor continua la Stroeşti

 Breaking News

Asfaltările vor continua la Stroeşti

Asfaltările vor continua la Stroeşti
octombrie 29
07:18 2018

Guvernul a alocat pentru comuna Stroeşti fonduri pentru două proiecte. Este vorba despre o investiţie care cuprinde asfaltarea uliţelor din comună, proiect care s-a şi finalizat. Cel de-al doilea proiect priveşte reabilitarea dispensarului uman, şi a ajuns la 85% din lucrări executate. Potrivit primarului, această investiţie se va finaliza până la expirarea termenului de execuţie: „Am încheiat proiectul de asfaltare a uliţelor din comuna Stroeşti pe o lungime 3,5 kilometri, am făcut inclusiv recepţia la terminarea lucrărilor. Lucrările de reabilitare şi modernizare a dispensarului sunt pe ultima sută de metri. În maxim o lună se va face recepţia pentru a putea muta cabinetele, fiindcă în prezent dispensarul funcţionează în incinta şcolii”, spune primarul.

La Ministerul Dezvoltării, administraţia locală are proiecte depuse, dar fără finanţare pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 9,5 kilometri, în valoare de 6 milioane de lei, şi un proiect pentru construirea a cinci punţi pietonale: „Dintre cele cinci punţi prinse în proiectul depus la Ministerul Dezvoltării, o punte o vom construi acum cu bani alocaţi pentru situaţii de urgenţă. Puntea este peste pârâul Aninoasa, în punctul Motoieşti. În cazul în care proiectele nu vor primi finanţare, nu voi termina mandatul până nu realizez cel puţin două punţi pietonale, fiindcă sunt extrem de necesare comunităţii. Ambele sunt peste pârâul Cerna, în satul Cireşu, punctul Balastieră şi în satul Cireşu, strada Chiuasa, punţi care deservesc fiecare peste 30 de familii”, afirmă primarul. Din cauza inundaţiilor din vara acestui an, viiturile au spulberat una dintre punţi, care a fost reparată în această perioadă de administraţia locală, dar numai atât încât localnicii să poată traversa în siguranţă: „Puntea era pe cabluri şi  am luat măsuri pentru a o repara. În prezent este circulabilă, dar podul din punctul Ghioasa este şubred, nu mai prezintă nici o garanţie. Indiferent de situaţie, asfaltările în localitate vor continua, aceasta este deviza mea, cu care am candidat pentru această funcţie. Atâta timp cât este în localitate apă, iluminat public, şcoli moderne şi asfalt pe drumuri, acestea reprezintă elementele care cresc calitatea vieţii oamenilor. Sunt utilităţi care conferă cu adevărat statutul de aşezare civilizată, pe care trebuie să le finalizăm. Acesta ar trebui să reprezinte standardul local de dezvoltare, de normalitate în România, pentru care accesarea fondurilor să fie mai permisivă. În localitate sunt 44 de kilometri de drumuri comunale. Cu proiectul pe care-l avem la Ministerul Dezvoltării nu se vor încheia asfaltările în localitate, ci numai jumătate din necesar”, a mai afirmat primarul.

 Două poduri vor fi reabilitate din fondul de rezervă al Guvernului

 Administraţia locală din Stroeşti a primit 6 miliarde de lei vechi pentru refacerea unei punţi pietonale şi punerea în siguranţă a podului peste pârâul Cerna. În scurt timp vor începe lucrările şi pentru aceste două obiective afectate de calamităţi: „Am primit 600 de mii de lei, respectiv 250 de mii pentru punerea în siguranţă a podului din satul Cireşu, peste pârâul Cerna, în cătunul Măgura şi 350 de mii de lei pentru reconstruirea punţii pietonale din punctul Motoi, satul Obroceşti. Documentaţia proiectelor este gata, iar lucrările se vor face cu încredinţare directă. Vreau ca lucrările pentru această punte să înceapă anul acesta, fiindcă deserveşte 30 de familii, iar traversarea ei reprezintă un pericol. Tot cu bani alocaţi pentru situaţii de urgenţă s-a realizat alunecarea de teren de pe DC 131, din punctul „La Codreanu”, a mai precizat primarul din Stroeşti.

Asfaltări cu bani din bugetul local

Toma Ciolacu ne informează că, din economiile bugetului local, administraţia locală a reuşit să aloce fonduri pentru amenajarea trotuarelor pe o lungime de 400 de metri, pe ambele sensuri de mers ale străzii principale din localitate care deserveşte şcoala, poliţia‚ dispensarul, farmacia şi s-a realizat asfaltarea acestei străzi pe o lungime de 1,5 kilometri. Tot cu fonduri alocate din bugetul local, în această perioadă, administraţia comunei intenţionează să dezvolte un proiect în vederea asfaltării pe o lungime de un kilometru, pentru drumul comunal din satul Dianu: „Drumul acesta porneşte din centrul localităţii şi face legătura cu localităţile Cernişoara şi Măldăreşti. Este un drum care deserveşte peste 70 de familii şi care în prezent este pietruit, iar când plouă mai tare, toată piatra şi tot macadamul porneşte la vale, pentru că este foarte abrupt, nu există rigole sau şanţuri. Astfel, am luat iniţiativa să asfaltăm această şosea. Pe o lungime de trei sute de metri, drumul face legătura cu bazinul de apă nou, care deserveşte satul Dianu. Dacă timpul este bun, într-o lună vor începe lucrările de asfaltare pentru acest drum”, a precizat primarul.

GAL, un real succes pentru accesarea fondurilor europene

 Localitatea Stroeşti face parte din Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Horezu, în cadrul căreia sunt cuprinse încă nouă localităţi: oraşul Horezu şi comunele Bărbăteşti, Costeşti, Măldăreşti, Oteşani, Stroeşti, Slătioara, Tomşani şi Vaideeni. Scopul asocierii localităţilor în cadrul GAL a vizat obţinerea sprijinului în accesarea fondurilor europene, în vederea derulării proiectelor de dezvoltare locală. Astfel, cele zece localităţi înscrise în GAL Horezu au atras fonduri europene pentru patru proiecte. Administraţia locală din Stroeşti a achiziţionat un buldoexcavator şi, cu a doua tranşă de bani alocaţi a reuşit să reabiliteze şi să modernizeze căminul cultural din satul Dianu, apoi a amenajat două terenuri de joacă şi un teren de sintetic de sport: „Este unica posibilitate de accesare a fondurilor europene. Este a patra alocare de fonduri, şi am reuşit să achiziţionăm tractorul şi accesoriile adecvate pe care îl vom folosi atât vara, cât şi iarna. Este un tractor dotat cu lamă de zăpadă şi sărăriţă. Avem utilajul în curte, este achitat în totalitate din buget local. Următorul proiect va fi pentru reabilitarea centrului civic”, a subliniat primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu.

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« sept.   nov. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...