Termenul de plată al activelor SC Oltchim SA de către Chimcomplex, prelungit până la data de 17 noiembrie 2018

 Breaking News

Termenul de plată al activelor SC Oltchim SA de către Chimcomplex, prelungit până la data de 17 noiembrie 2018

Termenul de plată al activelor SC Oltchim SA de către Chimcomplex, prelungit până la data de 17 noiembrie 2018
octombrie 29
07:27 2018

 

Potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti, conducerea SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea a decis prelungirea cu o lună a termenului limită pentru îndeplinirea condiţiilor suspensive prevăzute în contractul de vânzare de active încheiat cu Chimcomplex Borzeşti, până la data de 17 noiembrie 2018. Legat de acest fapt, avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar al SC Oltchim SA, a precizat: „Este o dispoziţie în contract care amână cu o lună momentul în care trebuie să se efectueze plata, în cazul în care nu sunt îndeplinite o serie de condiţii precedente”. Tranzacţia trebuia finalizată la data de 17 octombrie 2018, Chimcomplex trebuind să achite suma de 127 de milioane de euro pentru pachetele 1-5 şi parţial 7 ale combinatului chimic vâlcean. Pe lângă această sumă, Chimcomplex a preluat probleme de mediu care presupun investiţii de zeci de milioane de euro, angajându-se la un program de investiţii de 70 de milioane de euro, în următorii trei ani. Pentru primul semestru al acestui an, SC Oltchim SA a obţinut un profit net de 83,6 milioane de lei, în creştere de peste trei ori în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2017, când a consemnat un profit net de 27,6 milioane de lei, în timp ce cifra de afaceri realizată în primele şase luni ale acestui an, de 577,2 milioane de lei, a crescut cu 20,2% faţă de perioada similară a anului trecut. Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionarul majoritar al SC Oltchim SA, cu o deţinere de 54,81% din companie. Valoarea actuală de piaţă a societăţii la BVB este de circa 133,1 milioane de lei. Zilele trecute, pe poziţia a doua în topul rentabilităţilor Bursei de Valori Bucureşti se aflau acţiunile SC Oltchim SA, a căror apreciere a fost de 6,73%, în raport cu moneda euro. În perioada 17 – 24 octombrie 2018, cotaţia SC Oltchim SA a fluctuat între o creştere de 4,02%, avută pe 22 octombrie, pe fondul unui rulaj de 0,25 milioane de acţiuni, peste media celor 20 de şedinţe bursiere anterioare, de 0,71 milioane de unităţi, şi o scădere de 2,06%, consemnată pe 23 octombrie, în contextul unui volum tranzacţionat de numai 0,03 milioane de unităţi. Pentru intervalul analizat, valoarea tranzacţiilor cu acţiunile SC Oltchim SA se ridică la 247.698 de lei. Raportat la preţul de închidere din data de 24 octombrie 2018, de 0,375 lei/acţiune, capitalizarea SC Oltchim SA la BVB era de circa 128,7 milioane de lei.

 

Investigaţiile privind concurenţa au amânat realizarea tranzacţiei

 

Recent, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că privatizarea SC Oltchim SA s-ar putea finaliza în următoarele săptămâni, în cazul în care nu vor apărea probleme, succesul acestei operaţiuni fiind posibil doar datorită investigaţiei Comisiei Europene. „Am folosit foarte mult reglementările legate de ajutorul de stat pentru a impulsiona restructurarea companiilor de stat, cele nu multe care au mai rămas. Dacă vom avea succes cu SC Oltchim SA, vom folosi aceeaşi reţetă şi cu operatorul feroviar de marfă, CFR Marfă, care, de asemenea, a acumulat pierderi an de an. Da, avem emoţii cu privatizarea SC Oltchim SA şi nici nu am putea să nu avem, pentru că nu poţi fi sigur de o tranzacţie până când aceasta nu se aprobă. Tranzacţia prin care Chimcomplex Borzeşti preia cele mai importante active ale SC Oltchim SA este una importantă pentru stat. Este importantă atât pentru compania în sine, cât şi pentru că există posibilitatea să fie cumpărată de o societate comercială cu capital românesc, ceea ce ar putea consolida un combinat petrochimic din piaţă şi, în acelaşi timp, pentru că este un test în faţa Comisiei Europene. Cel mai vechi caz de ajutor de stat deschis de CE împotriva României este acesta şi dacă îl vom soluţiona bine, atunci ne creşte speranţa că le vom putea gestiona şi rezolva cu succes şi pe celelalte. Dacă însă acesta eşuează, evident că semne de întrebare vor fi şi asupra celorlalte companii cu probleme, cum este CFR Marfă. Fără acest impuls de la Comisia Europeană, nu vom putea rezolva aceste probleme, care datează de ani buni. Nici SC Oltchim SA, nici CFR Marfă, nici Hunedoara, nu au nici o şansă să înceteze să fie o gaură neagră”, a mai spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Investigaţia Comisiei la SC Oltchim SA a fost declanşată în aprilie 2016, ca urmare a suspiciunilor că societatea ar fi beneficiat de un ajutor de stat în forma anulării datoriilor şi continuarea aprovizionării de alte întreprinderi de stat, în ciuda deteriorării situaţiei financiare. La finalul lui 2017, Consorţiul de administratori judiciari ai SC Oltchim SA a anunţat că Adunarea Generală a creditorilor SC Oltchim SA a aprobat contractul de vânzare de active, încheiat între SC Oltchim SA, în calitate de vânzător, Chimcomplex Borzeşti, în calitate de cumpărător, şi Serviciile Comerciale Române, în calitate de garant. Chimcomplex Borzeşti s-a angajat că oferă suma de 127 de milioane de euro pentru o parte a activelor SC Oltchim SA, însă suplimentar a preluat şi angajamente de mediu. Chimcomplex face parte din grupul industrial român SCR, controlat de Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...