Investiţia care bate pasul pe loc: Staţia ecologică a deşeurilor de la Roeşti, blocată în studii de fezabilitate

În şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii octombrie, conducerea Consiliului Judeţean a adus lămuriri cu privire la solicitarea consilierului judeţean PNL, Gabriel Tomescu de a prezenta stadiul proiectului privind construirea staţiei ecologice a deşeurilor de la Roeşti, un proiect iniţiat în anul 2007, când la cârma Consiliului Judeţean se afla Ion Cîlea şi care nici până în prezent nu a fost început. Într-o pledoarie destul de lungă, directorul Direcţiei de Programe Externe, Carmen Alexandrescu a prezentat situaţia actuală a proiectului, însă fără informaţii concrete privind data începerii construcţiei de la Roeşti, ci doar amănunte privind modul greoi de derulare al proiectului de 32 de milioane de euro, fonduri europene: „Potrivit spuselor Autorităţii de Audit, acest proiect este cel mai greu şi mai complex proiect din ţara pe care l-au analizat până acum. Preocupările Consiliului Judeţean Vâlcea au existat cu mult înainte de perioada de preaderare. Finalizarea acestor documentaţii pentru judeţul Vâlcea a fost foarte dificilă, am încheiat foarte târziu contractul de finanţare, întrucât doi ani au durat numai demersurile pentru constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară. Am semnat contractul de finanţare la sfârşitul anului 2013, cu o întârziere de 4 ani. În mai 2016 am făcut cerere de fazare şi ni s-a aprobat. (…) Nu am stat degeaba din 2016 şi până acum şi am derulat contractele astfel încât am reuşit să finalizăm staţiile de sortare de la Brezoi şi Râureni cu foarte mari greutăţi, am finalizat închiderea depozitelor de deşeuri din municipiu Drăgăşani şi oraşul Călimăneşti şi am dotat toate UAT-urile cu pubele şi containere. Am reuşit să demonstrăm că am procedat legal şi am închis prima fază fără corecţii financiare. (…) Avem licitaţia pentru revizia SF-ului pe 19 noiembrie 2018. În acest moment am demonstrat că tot ce s-a întâmplat nu a fost imputabil Consiliului Judeţean şi infrastructura care există acum în judeţul Vâlcea ne permite să nu intrăm în incidenta infringementului, cum se întâmplă în alte judeţe”, a descris situaţia actuală în care se află cel mai mare proiect de gestionare a deşeurilor din judeţul Vâlcea, directorul Carmen Alexandrescu.

Birocraţia excesivă a întârziat proiectul

Consilierii judeţeni liberali nu au avut răbdare să asculte punctul de vedere al directorului Compartimentului de Programe Externe, solicitând un termen exact cu privire la începerea proiectului propriu-zis, fapt ce l-a determinat pe preşedintele Consiliului Judeţean să intervină: „Să vedeţi cam ce înseamnă să lucrezi până la ora 12 noaptea că completezi la câmpuri, să bifezi, să debifezi şi pentru ce? Pentru o chestiune, aşa cum spuneţi şi dvs. (n. red. Consilierii judeţeni) şi toţi suntem de acord, să băgăm odată cupa de excavator în pământ şi să începem să facem treaba acolo. A trebuit să reactualizăm SF-uri, să lansăm licitaţii, nu a venit nimeni la licitaţie, aşa cum se întâmplă şi la alte licitaţii, apoi reluăm, ANAP, etc., o adevărată dramă a întregii ţări”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

32 de milioane de euro pentru rezolvarea problemelor deşeurilor menajere

În urmă cu zece ani, proiectul de construcţie a staţiei de reciclare a deşeurilor menajere de la Roeşti era pomenit ca fiind una dintre investiţiile iminente care se vor realiza în judeţ cu sprijinul Consiliului Judeţean, şi care va aduce venituri consistente economiei vâlcene. Judeţul Vâlcea va avea, potrivit documentaţiei, cea mai mare staţie ecologică de sortare a resturilor menajere din zona Olteniei. Conform proiectului, staţia ecologică de reciclare din Roeşti, unde nu vor ajunge decât gunoaiele gata sortate se va întinde pe o suprafaţă de peste 22 de hectare. Locaţia se află în mijlocul unei păduri din satul Cuieni, în punctul Olteanca, la o depărtare apreciabilă de orice zonă locuită, de aproximativ trei kilometri. Potrivit proiectului, la Roeşti vor ajunge resturile reciclabile din aproximativ 70% dintre localităţile vâlcene. Mai mult decât atât, o dată cu deschiderea acestui depozit ecologic s-ar fi putut crea peste 100 de noi locuri de muncă în cadrul serviciilor de sortare, compactare şi depozitare a resturilor menajere şi, în plus, staţia va putea constitui o sursă sigură de venit pentru bugetul local al comunei Roeşti.

 

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *