Ştefan Bogdan: „La finalul mandatului, îmi doresc să nu mai existe stradă neasfaltată, în oraşul Băbeni” – Impact real

Ştefan Bogdan: „La finalul mandatului, îmi doresc să nu mai existe stradă neasfaltată, în oraşul Băbeni”

 Breaking News
  • No posts were found

Ştefan Bogdan: „La finalul mandatului, îmi doresc să nu mai existe stradă neasfaltată, în oraşul Băbeni”

Ştefan Bogdan: „La finalul mandatului, îmi doresc să nu mai existe stradă neasfaltată, în oraşul Băbeni”
noiembrie 05
16:32 2018

Primarul oraşului Băbeni, Ştefan Bogdan a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare pentru modernizarea infrastructurii din oraş. Dacă este mulţumit de realizări la jumătatea mandatului, ce strategie are pentru dezvoltarea oraşului Băbeni prin fonduri europene, dar şi când va fi finalizată Casa de Cultură, un proiect care trenează de 8 ani de zile, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Care este stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza oraşului? Şi care sunt priorităţile în materie de investiţii, pentru perioada următoare?

 

Ştefan Bogdan: Suntem în plină desfăşurare cu proiectul de asfaltare a celor 16 străzi. Cred că, în maximum o lună vom finaliza acest proiect, dacă vremea ne va permite. Investiţia se va realiza cu bani din bugetul local, fonduri pe care le-am alocat în proiectul de buget de la începutul anului. Totodată, am scos la licitaţie un proiect pentru modernizarea străzilor Ungureni-Romani şi străzilor Unirii-Uzinei, investiţie care se va realiza tot din bugetul local. Acest proiect se va derula pe o perioadă de doi ani, anul acesta şi anul viitor. Bugetul local nu ne permite mari investiţii, dar încercăm să mişcăm lucrurile. În privinţa investiţiilor mai mari, vreau să menţionez că nu am renunţat la ideea amenajării unei baze de agrement, cu ştrand, lângă parcul central. Acum s-a schimbat legea şi va fi nevoie de majoritate simplă pentru ca proiectul se treacă de votul consilierilor. Nu am reuşit până în prezent, deoarece doi dintre consilieri nu puteau vota, aveau interes patrimonial. Dar, vom iniţia şi acest proiect, deoarece vreau să avem întreaga activitate de agrement aici, în centrul oraşului. Veţi vedea că, în 2020, oraşul Băbeni va căpăta o altă înfăţişare. Dacă reuşim să asfaltăm şi cele două străzi, Uzinei şi Ungureni, atunci ne vor mai rămâne vreo şapte capete de străzi, şi închidem infrastructura de la Băbeni.

 

Impact real: Cum a fost ultima rectificare bugetară pentru oraşul Băbeni? Ce aşteptări aveţi pentru rectificarea anunţată pentru luna noiembrie?

 

Ştefan Bogdan: La rectificarea din luna septembrie, oraşul Băbeni a primit o sumă foarte mică, în jur de 2 miliarde de lei vechi, bani insuficienţi pentru a reuşi să realizăm ceva. Sperăm să mai luăm bani şi la următoarea rectificare, cea din luna noiembrie, şi să mai alocăm bani pentru câteva investiţii.

 

Impact real: Extinderea reţelei de gaz metan reprezintă o prioritate pentru administraţia locală? Ce strategie aveţi, pentru acest obiectiv?

 

Ştefan Bogdan: De curând am realizat un studiu de oportunitate privind extinderea reţelei de gaze naturale în oraşul Băbeni. Am primit şi răspunsurile, este vorba despre mai multe străzi pe care se vor efectua extinderi, în valoare de 66 de miliarde de lei vechi. Fondurile vor fi extrabugetare, nu ne putem permite o astfel de investiţie din bugetul local. Vom vedea ce soluţie de finanţare identificăm. Guvernul a promis un program guvernamental pentru introducerea reţelelor de gaz. Dacă nu le vom obţine pe acestea, încercăm cu un program european. În cel mai rău caz, ca o ultimă variantă, îl vom realiza pe segmente, din bugetul local. Noi am făcut proiect pentru fiecare stradă şi l-am trimis pentru avizare, după care am primit aviz favorabil. În acest proiect este cuprins tot Băbeniul, mai puţin satul Bonciu. Avem două dosare cu care vom merge la Consiliul Judeţean, la domnul preşedinte Constantin Rădulescu să ne sprijine, şi împreună să mergem la Ministerul Energiei să solicităm finanţare. Pe lângă reţeaua de gaze mai avem ca priorităţi finalizarea asfaltărilor pentru anul 2019 şi începerea proiectului privind amenajarea de rigole şi trotuare de-a lungul drumului naţional, în total 14 kilometri. Acest proiect îl avem depus la Ministerul Dezvoltării, însă, dacă nu vom primi finanţare de la Guvern îl vom începe tot din fonduri locale. Pentru anul 2020 îmi doresc să nu mai existe stradă neasfaltată în oraşul Băbeni, să finalizăm apa şi canalizarea. Cel mai mult mă supără faptul că Apavilul, operatorul regional care are lucrările de apă şi canalizare la Băbeni şi-a bătut joc, pur şi simplu de noi. Firmele subcontractante au lăsat dezastru în urma lucrărilor şi creează un disconfort permanent pentru cetăţeni. Au făcut reţeaua şi nu vor să dea drumul la apă, nu vin să ia în primire lucrarea. Nu ne rămâne decât să-i acţionăm în instanţă, altă soluţie se pare că nu avem.

 

Impact real: Dacă ar fi să trageţi linie, după primii doi ani de mandat, sunteţi mulţumit de realizări?

 

Ştefan Bogdan: Nu trag linie, vom face un bilanţ în 2019, când se vor finaliza o parte dintre lucrările aflate în derulare. Dacă nu vom reuşi să accesăm fonduri externe, proiectele pe care mi le doresc le vom începe din bugetul local, şi tot le vom face. Oamenii nu mai au răbdare, au fost minţiţi de prea mult timp, de prea multe ori, şi vor lucruri concrete. Nu sunt interesaţi că noi, administraţia locală facem hârtii, documentaţii, şi ne trebuie atâtea avize pentru a încerca accesarea unui proiect, fără a avea certitudinea că va trece şi va intra la finanţare. Oamenii vor asfalt, vor o infrastructură bine pusă la punct şi este normal să-şi dorească acest lucru. Lucrurile nu s-au derulat aşa cum mi-aş fi dorit, mi-aş fi plăcut să realizăm mult mai multe lucruri.

 

 

Impact real: După şapte ani, modernizarea Casei de Cultură ar putea fi finalizată, sau cât mai are de aşteptat acest proiect?

 

Ştefan Bogdan: S-a reluat procedura de achiziţie, a câştigat o firmă din Bujoreni care se mişcă foarte bine, şi ne dorim ca sărbătorile de iarnă să le facem în Casa de Cultură finalizată. Parcă a fost un proiect blestemat această Casă de Cultură. După şapte ani, în sfârşit se va finaliza şi această lucrare.

 

Impact real: În privinţa fondurilor europene ce ne puteţi spune? Se pliază oraşul Băbeni condiţiilor de accesare?

 

Ştefan Bogdan: Avem şi noi un proiect european în derulare, pe incluziune socială, un proiect care, până în prezent, se derulează bine. Dar ne dorim şi noi mai mult de atât. Nu ştiu ce să mai spun cu fondurile astea europene. Uniunea Europeană se plânge că noi nu accesăm bani, noi ne plângem că Uniunea Europeană nu ne dă bani. Depunem un proiect şi, dacă urmăriţi, majoritatea proiectelor sunt numai pe incluziune socială. România este scoasă de la investiţii, ne dau bani doar pentru cazuri sociale, integrare, şi cam atât. Pentru modernizarea infrastructurii nu există fonduri europene sau condiţiile sunt de aşa natură încât să nu îndeplineşti punctajul. Avem şi noi colaborare cu o firmă de specialitate pe fonduri europene şi am înţeles că se vor deschide câteva linii de finanţare la începutul anului viitor, vom vedea ce putem accesa şi noi. M-ar interesa, de exemplu pentru căminele de la Petrol, pe care am reuşit să le luăm în proprietatea primăriei, să le putem transforma în locuinţe sociale sau să facem un azil de bătrâni. Fiind acum în domeniul public, am putea să accesăm fonduri pentru modernizarea lor.

 

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

noiembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« oct.   dec. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...