Doru Diaconu: „Am reînsufleţit echipa de fotbal a localităţii după 30 de ani” – Impact real

Doru Diaconu: „Am reînsufleţit echipa de fotbal a localităţii după 30 de ani”

 Breaking News

Doru Diaconu: „Am reînsufleţit echipa de fotbal a localităţii după 30 de ani”

Doru Diaconu: „Am reînsufleţit echipa de fotbal a localităţii după 30 de ani”
noiembrie 10
22:19 2018

 

 

Primarul localităţii Roşiile, Doru Diaconu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat proiectele pe care le va implementa în localitate, în următorii ani. Ce aşteptări are de la rectificarea bugetară promisă în luna noiembrie de ministrul Finanţelor, dar şi în ce măsură fondurile europene reprezintă o prioritate pentru administraţia locală, aflăm în rândurile de mai jos.

 

 

Impact real: O nouă rectificare bugetară va avea loc undeva în luna noiembrie, a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Ce aşteptări aveţi?

 

Doru Diaconu: Prin rectificarea pe care am primit-o în toamna acesta ni s-a alocat o sumă substanţială, dar neacoperitoare, în sensul că, eram cu salariile restante de patru luni, aveam datorii la diferiţi furnizori şi operatori economici. Prin urmare, ne-am achitat datoriile şi am adus salariile la zi. Din câte am înţeles sunt discuţii pentru o nouă rectificare şi ar fi binevenită, pentru că mai sunt probleme financiare legate de indemnizaţia persoanelor cu handicap. La acest capitol, avem un necesar anual de aproximativ 12 miliarde de lei vechi. Din această sumă administraţia locală suportă 10%. Mai mult, am avut şi o situaţie mai neplăcută. S-a finalizat drumul DC79, pentru care a trebuit să plătim la Inspecţia de Stat în Construcţii 120 de mii de lei, altfel nu puteam să facem recepţia lucrărilor. Taxa este 0,6% din valoarea lucrării, o lucrare în valoare de 14 milioane de lei, iar pentru că nu am plătit la timp au fost şi nişte penalităţi. Şi, aşa, am rămas săraci, din nou.

 

Impact real: Absorbţia fondurilor europene reprezintă o prioritate?

Doru Diaconu: Despre primari se spune că nu suntem în stare să accesăm fonduri europene, dar cred că fondurile europene sunt doar o poveste. Localitatea Roşiile nu s-a pliat pe nici un program european în vederea absorbţiei fondurilor europene. Pe aici nu trece trenul şi nu există gară. Localitatea este întinsă, are peste 7000 de hectare, 11 sate cu distanţe între ele de până la 10 kilometri şi o reţea de drumuri de aproximativ 200 de kilometri. Dintre cei 200 de kilometri, câţi are localitatea, sunt asfaltaţi 30 de kilometri, în mare parte fiind pietruiţi. La Ministerul Dezvoltării avem un proiect pentru asfaltarea drumurilor comunale, însumând 17 kilometri, în aşteptare în vederea finanţării. Cu acest proiect se rezolvă problema localităţii în zonele cu densitate mai mare de populaţie. Pentru asfaltarea drumurilor am evaluat la început posibilitatea de a depune proiectul cu fonduri europene, dar, în urma simulării nu am îndeplinit punctajul, din cauza condiţiilor.

 

Impact real:Promovarea sportului în rândul tinerilor este în atenţia administraţiei locale?

Doru Diaconu: Ne-am propus inclusiv să reînsufleţim echipa de fotbal a localităţii, după 30 de ani, din această vară. Prima echipă a localităţii care a funcţionat şi a fost înscrisă la AJF Vâlcea în sezonul 1987 – 1988 şi a terminat pe locul IV se numea Voinţa Roşiile. În prezent reînviem o nouă echipă, care se va numi Ştiinţa Roşiile, înscrisă în Liga a V-a. Am fost prezent la câteva meciuri ale noii echipe, prilej îmbucurător, fiindcă pe terenul de fotbal din localitate s-au strâns peste 100 de persoane. Sunt ocazii care aduc tinerilor prilejul de a ieşi din casă şi de a practica sportul. Este un mod de socializare şi pentru cei mai în vârstă, care sunt prezenţi pe terenul de sport, susţinând echipa. Şi eu sunt legitimat, îmi place sportul, fotbalul în mod special dar, cu toate acestea, nu am să intru în echipă. Toţi jucătorii echipei sunt tineri din localitate. Meciurile se ţin la baza sportivă din localitate, care necesită modernizare. Ne gândim să identificăm fonduri în vederea amenajării terenului de fotbal cu vestiare, tribune şi împrejmuirea bazei.

 

Impact real: Care este nivelul de trai al comunităţii din Roşiile?

 

Doru Diaconu: Unii au pensii, alţii muncesc cu ziua, dar mare parte sunt plecaţi în străinătate, fiindcă cu greu se găseşte o sursă de venit în zonă, locurile de muncă au dispărut după Revoluţie. Cei mai mulţi vin la primărie, ca în fiecare vară, să le semnăm contractele de muncă sezoniere în Germania, în agricultură, la munca câmpului. Sunt multe sate din Roşiile care riscă să rămână pustii. La un moment dat am făcut o inventariere, la finalul căreia am aflat că aproximativ 300 de gospodării sunt părăsite. Comparativ cu anii post decembrişti, când toate uliţele erau pline de copiii, dealurile pline cu meri, pruni sau porumb, iar roşienii erau cunoscuţi peste tot în ţară ca fiind constructori buni, mozaicari, zidari sau dulgheri, acum localitatea pare pustie. Această localitate a fost şi este bogată în meseriaşi, mulţi dintre ei prin tradiţie, fără să fi mers la şcoli de specialitate. Din păcate scăderea demografică îşi pune amprenta, şi asta pentru că România nu oferă proiecte tentante, iar sistemul îngenunchează micul sau marele întreprinzător. Un exemplu este al unui cetăţean care, cu bani europeni a vrut să îşi facă o mică afacere, un atelier de tâmplărie. Dar, pentru a închiria spaţiul îi trebuia certificat energetic pentru toată casa. Pe lângă această anomalie, nu a reuşit să treacă peste condiţiile impuse în ghidul de finanţare, aşa că a renunţat. Statul nu sprijină cu nimic astfel de iniţiative, mai mult, încearcă pe toate căile să-l „jupoaie”, să-l încurce, sa-l desfiinţeze pe întreprinzător. Mare parte dintre cei care îşi doresc să îşi deschidă o mică afacere nu au pregătire în accesarea fondurilor, dar acest lucru nu interesează pe nimeni. Şi pentru noi a fost greu: ca să achiziţionăm un tractor a trebuit să luăm aviz de la DSP şi DSV, nu ştiu pentru ce, doar pentru a mai cheltui bani, pe nişte avize care costă bani. Mai mult, nu înţeleg de ce, de la stat la stat trebuie să plăteşti. Înţeleg că trebuie multe hârtii făcute, dar nu înţeleg de ce contra cost.

 

Impact real: Zona are perspective de dezvoltare în vederea creării de noi locuri de muncă pentru tinerii din localitate ?

Doru Diaconu: În localitate sunt doi investitori care au plantaţii de cătină: unul pe o suprafaţă de 11 hectare, iar celălalt pe o suprafaţă de 6 hectare. Mai mult, unu dintre ei a reuşi să facă o modernizare a fermei constând în dotarea cu utilaje, containere frigorifice şi sistem de irigare prin picurare. Acest investitor a înfiinţat, cu alţi parteneri, o Cooperativă la nivel naţional, şi doreşte ca pentru toţi membrii cooperatori producţia lor să fie procesată aici, la Roşiile. Sprijinim investitorii privaţi care sunt interesaţi de Roşiile.

 

Impact real: Veţi putea onora promisiunile pe care le-aţi făcut cetăţenilor până al finele mandatului?

Doru Diaconu: Sunt mulţumit de realizările făcute până acum. Sunt convins că tot ce mi-am propus în acest mandat voi ajunge să realizez în mare parte. Spun asta pentru că, atunci când faci o promisiune electorală, este bine să ştii pe ce te bazezi, aşa încât, la finalul celor patru ani, să ai rezultatele pe care ţi le-ai propus. În general oamenii au nevoie de lucruri simple şi, dacă la aceste lucruri nu putem să fim atenţi, nu vom merge mai departe. Consider că, indiferent cât de mică sau mare este problema cetăţeanului, important este să-i dai atenţie şi să cauţi o soluţie.

 

 

Claudia Şchiopu

 

 

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

noiembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« oct.   dec. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...