Street Food Festival de 1 Decembrie, la Horezu – Impact real

Street Food Festival de 1 Decembrie, la Horezu

 Breaking News

Street Food Festival de 1 Decembrie, la Horezu

Street Food Festival de 1 Decembrie, la Horezu
noiembrie 27
13:20 2018

Primăria orașului Horezu, împreună cu partenerii tradiţionali, a pregătit un program complex dedicat Zilei Naţionale a României – 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Manifestările se vor desfășura pe perioada a trei zile, începând de vineri- 30 noiembrie și se vor încheia duminică- 2 decembrie. Pentru Ziua Națională a României, administrația locală condusă de primarul Nicolae Sărdărescu a pregătit un moment festiv în cinstea centenarului, apoi o demonstrație culinară, dar și recitaluri de muzică populară susținute de artiști locali. Nu vor lipsi nici surprizele sau invitații speciali. Pe parcursul celor trei zile, horezenii se vor putea bucura, pentru prima dată, de experiența unui street food festival, care se derulează sub titlul „Marea Unire de la 1918, Atunci si Acum”.

„Timp de trei zile, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie cu ocazia sarbatoririi Centenarului Unirii , horezenii vor trăi pentru prima dată experienţa unui street food. Evenimentul se derulează sub titlul „Marea Unire de la 1918, Atunci si Acum” şi este organizat de asociaţia Media Zone, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al orasului Horezu. La această manifestare şi-au anunţat participarea numeroşi comercianţi. Festivalul va avea ca loc de desfăşurare strada Unirii, iar partea interesantă este aceea că Horezu se află la prima experienţă de acest gen. Totodată, Centenarul Marii Uniri se va sărbători, așa cum se cuvine, la Horezu. Vom avea un program diversificat, care va începe cu un moment festiv dedicat Zilei Naționale a României. Cu această ocazie, invit toți horezenii să sărbătorim românește împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire”, ne-a declarat primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

noiembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« oct.   dec. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...