Proiecte pentru dezvoltarea localităţii Milcoiu

 Breaking News
Proiecte pentru dezvoltarea localităţii Milcoiu
decembrie 03
11:08 2018

 

 

 

Considerând că este singura şansă ca infrastructura din localitate să fie modernizată, administraţia locală din comuna Milcoiu a depus la Ministerul Dezvoltării, în vederea obţineriifondurilor, un portofoliu de şapte proiecte.

Extinderea reţelei de apă, canalizare, construirea podeţelor,asfaltări de drumuri şi străzi, modernizarea iluminatului public, dar şi regularizarea Văii Comanca sunt proiectele depuse: „Din totalul proiectelor depuse ni s-au aprobat patru investiţii. Avemun proiectpentru regularizarea Văii Comanca, dar care nu s-a finanţat. Este un proiect extrem de important fiindcă, de câte ori plouă mai puternic, acest pârâu mătură totul în cale. În schimb, ni s-au aprobat construirea a şapte podeţe pe această vale. Dacă regularizarea Văii Comanca nu s-a pututface înainte, la primele precipitaţii mai puternice ploaia ne va spulbera podeţele pe care leconstruim acum”, spune primarul din Milcoiu.

Un alt proiect depus la Ministerul Dezvoltării prevede asfaltarea a şapte străzi.

Primarul spune că a început proiectul cu bani din bugetul local, dar a fost nevoit să-l închidă, fiindcă investiţianus-a aprobat în vederea finanţării: „Am început proiectul fiindcă este extrem de important pentru comunitate. Am dat constructorului zece miliarde de lei şi a mai rămas să le dăm zece miliarde. Am plătit cofinanţarea, licitaţia s-a ţinut,s-a desemnat constructorul şi, dacă am văzut că nu s-au aprobat lucrările, l-am închis. Proiectul cuprinde asfaltarea a şapte străzi, însumate ajungând la aproximativ nouă kilometri,valoarea proiectului fiind de 39 de miliarde de lei vechi. Am început proiectul, am lucrat de 16 miliarde şi am reuşit să-i dăm constructorului zece miliarde de lei. Acesta esteproiectul pe care ni-l dorim finanţat din economiile care se vor face în urma licitaţiilor”, a declarat primarul.

 

Alunecările de teren de pe drumurile comunale s-au finalizat

 

Cu bani alocaţi din Fondul de Rezervă al Guvernului, Primăria din Milcoiu a reuşit stoparea a două alunecări de teren. Astfel, pentru localitatea Milcoiu, statul a alocat suma de4miliarde de lei în vederea refacerii alunecării de teren care s-a produs pe drumul comunal 28 Milcoiu – Izbăşeşti în urma precipitaţiilor care au avut loc în primăvara acestui an şi pe drumul comunal26, la punctul „La Transformator”: „Fondurile au fost direcţionate cu destinaţie precisă, pentru executarea lucrărilor de refacere a unor drumuri judeţene, poduri şi podeţe, precum şi a unor drumuri comunale. În localitate avem multe alunecări de teren care sunt pe străzi. Din păcate, Guvernul a dat bani doar pentru alunecările de terenpe drumuri comunale din localitate, lucrări pe care le-am finalizat. Dacă cetăţenii nu au drumurile stabile înseamnă că nu au nimic, şi au dreptate: degeaba au apă la robinet şi canalizare. Fac această precizare fiindcă, pentru zona cea mai afectată nu am primit nici un leu, şi sunt supărat”, a declarat primarul.

 

De zece ani, primăria cere sprijin pentru stoparea alunecării de teren din satul Costăcheşti

 

Gravitatea situaţiei din localitatea Milcoiu,satul Costăcheşti, produsăîn urma ploilor din vara anului 2008 a rămasnesoluţionată. Primarul este supărat fiindcăstatul nu a alocat nici un leu pentru rezolvarea alunecărilor de teren din zona respectivă: „Noi avem pe strada Costăcheştio alunecare de terende zece ani. Am mai intervenit în vara aceasta, și în această toamnăam avut circulaţia închisă două luni. Dar, pentru simplul fapt că în documente acest drum are titulatura de stradă nu s-au alocat fonduri”, asubliniat primarul din Milcoiu. În toţi aceşti ani primarul s-aplâns pe la toate „porţile”, dar nimeni nu a luat în seamă pericolul la care este supusă comunitatea din zona respectivă: „În această toamnă, din nou amcumpărat nişte ţevi și am încercat să stabilizăm terenul cu ele. De zece ani asta facem:lucrări de mântuială șicârpeli, dar acestea sunt ultimele, nu o să mai facem nimic, o să lăsăm drumul să cadă în hău. Îmi pare rău de oamenii de acolo, care fac naveta laVâlcea şi ocolesc 16 kilometri în plus dus – întors. S-au făcut hotărâri de guvern, dar s-au făcut degeaba, și nu cred că apartenenţa mea politică a fost cauza pentru care nu s-au alocat fonduri. Dacă aş şti că acesta este inconvenientul şi mâine aş trece la partidul carene-ar ajuta. Eu nu fac politică, fac administraţie, dar ca să fac administraţie trebuie să fiu ajutat în astfel de situaţii”, mai afirmă Daniel Mușat.

 

After-school, un proiect împotmolit

 

Primăria Milcoiu a obţinut finanţare pentru programul „after-school”, dar proiectul este aproape imposibil de realizat.Conform proiectului, micuţii potsă-şi facă temele, să fie supravegheaţi, să primească o masă şi asistenţă medicală la locația amenajată în aces sens. Cu toate acestea, primarul spune că proiectul merge foarte greu, deoarece firmade consultanțăgestionează prost etapele de implementare: „Firma de consultantă pe care o avem nu este serioasă,cei de la minister nu se ocupă, iar noi tragem de ei. Sunt nişte etape pe care trebuie să le parcurgă şi au un timp alocat pentru asta. Proiectul trebuia să înceapă de când s-a deschis anul şcolar, ceea ce nu s-a făcut.A început abia în luna noiembrie, şi nici până acum nu s-a rezolvat problema cu cateringul,fiindcă trebuie să le dăm câte un sandviş la copii. Le-am dat noi, primăria,la fiecare copil câte zece kilograme de mere, fructe pe care le-am cules din livada primăriei”, își amintește primarul.

 

Proiectul pe hârtie dă bine, în realitate nu merge

 

În cadrul proiectului, valoarea unui sandviş trebuie să nu depăşească3,80 lei pentru fiecare copil, ceea ce este imposibil. Primarul a căutat soluţii, dar fără nici un rezultat. Pus într-o astfel de situaţie este decis să rezilieze contractul: „Este o bătaie de joc, fiindcă suma este foarte mică. Am încercatsă găsescpe cineva care ar puteasă pună diferenţa de bani, pentru a le putea da copiilor două felii de pâine cu ceva între ele, dar nimeni nu vrea,fiindcă sunt bani puţini, iar noi nu avem voie, ca administraţie publică, să alocăm fonduri. Toate acestea sunt din cauza firmeide consultantă de la Bucureşti, care ne tot duce cu preşul, motivândtot felul de aberaţii. Banii sunt puţini, şi nu ştiu cum să scoată cămaşa.Pentru a fi acoperiţi din punct de vedere legal avem adrese întocmite şi trimise către minister, pentru că, în situaţia aceasta am vrut să închidem proiectul, deoarece nu te poți juca așa cu banii europeni. Această firmă de consultanţă îndeplineşte funcţia de coordonare a proiectului şi noi trebuie să respectăm etapele anunţate de ei.Proiectul cuprinde activităţi extraşcolare timp de două ore, după cursuri. Copiii au la dispozuție videoproiectoare unde se dau diafilme,proiectul pe hârtie dă bine, în realitate,însă, nu merge. Dar ce merge bine în România? Ce cred ei că poate să mănânce un copil de 3,80 lei?” se întreabă primarul din Milcoiu.

 

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Firmele de transport rutier versus avion – ce sa alegem?

In ultimul timp,apare tot mai des intrebarea: de ce sa merg cu autocarul si sa petrec n ore intrafic daca pot sa merg cu avionul si sa ajung in 2-3 ore?
Probabil, nu de putine ori ai auzit replica: „Imbraca-te mai gros ca o sa racesti!” si cu toate ca ai respectat-o ad literam, tot nu ai reusit sa eviti inevitabilul.

 

Pregătiri în fermă de vaci pentru sezonul rece

Pentru cunoscători, vacile suferă mai adesea de căldură excesivă, decât de frig. Totuși, acestea trebuie protejate de temperaturile scăzute.

Saltelele care îți amintesc de somnul dulce al copilăriei

Cea mai frumoasă perioadă a vieții oamenilor este, în cele mai multe cazuri, copilăria. Atunci când îți aduci aminte de copilărie rememorezi inevitabil fel și fel de momente, jocuri, prietenii, școală, grădiniță, dar și somnul dulce care pe atunci nu prea îți surâdea, dar pe care acum ți-l dorești înzecit.

Cheia unui dormitor vintage – Noptiere și dulapuri din lemn masiv

Trăim în era în care două curente estetice se bat pentru supremație: modernism versus vintage. În timp ce unii preferă atmosfera rece și minimalistă a stilului contemporan, alte persoane s-au săturat de acest cadru.

Stirile pe zile

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...