Cupa Centenarului, un turneu dedicat copiilor – Impact real

Cupa Centenarului, un turneu dedicat copiilor

 Breaking News

Cupa Centenarului, un turneu dedicat copiilor

Cupa Centenarului, un turneu dedicat copiilor
decembrie 03
12:41 2018

SCM Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, a organizat în perioada 29-30 noiembrie 2018, competiția de fotbal “Cupa Centenarului”, care s-a desfășurat în Sala Sportului Traian din Râmnicu Vâlcea.

Au participat opt echipe de fotbal, copii din generațiile 2009 și 2011.  La 2009, au participat SCM Rm. Valcea, Călimanesti, Olimpic Rm. Vâlcea şi Hidro.

La copii născuţi în anul 2011  au evoluat SCM (cu 2 echipe), FC Teleşpan şi Sarmigetica  La finalul unui turneu reuşit, la care copii au dovedit multă pasiune pentru fotbal, organizatorii au oferit tuturor echipelor participante cupe, diplome şi mingi. Tot mingi a dăruit copiilor şi deputatul Eugen Neaţă.

Înainte de intrarea în vacanţa de iarnă, programată pe 10 decembrie, conducerea SCM Rm. Vâlcea doreşte să ofere tuturor copiilor legitimaţi  cadouri simbolice.

 

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.   ian. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...