Toma Peştereanu: „Suntem singurii care mai practică preţul cel mai mic pentru apă”  

 Breaking News
Toma Peştereanu: „Suntem singurii care mai practică preţul cel mai mic pentru apă”   
decembrie 03
11:14 2018

 

Comuna Costeşti este una dintre puţinele localităţi unde costul unui metru cub de apă este de numai 0,90 lei. Primarul a precizat că sistemul de apă şi canalizare nu pune probleme de administrare, nefiind astfel de acord cu predarea reţelei către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea:„Reţeaua de alimentare cu apă din localitate este extinsă în toate satele. Nu am dat-o în administrarea Apavilului, pentru că apa vine prin cădere, iar sistemul nu pune probleme. Avem inclusiv staţie de clorinare, iar cu personalul pe care-l avem ne descurcăm, în vederea administrării. La Costeşti, metrul cub de apă costă încă 0,90 lei. Suntem singurii care mai practicăm un astfel de preţ, pe viitor vom fi forţaţi să modificăm tariful, dar nu cu foarte mult”, a apreciat primarul social-democrat Toma Peştereanu.

Localitatea este prinsă în a doua fază a înfiinţării sistemului de gaze naturale în zonă

 Până la finele acestui an, primarul din Costeşti spune că au mai rămas lucrurile simple de rezolvat. Tot ce şi-a propus s-a realizat. Cel mai important obiectiv era reactualizarea PUG,care în această lună de finalizează, iar, proiectele mari se vor realiza în acest mandat: „Dacă proiectul de înfiinţare a rețelei de gaze se va finanţa, este o investiţie pe care o aşteptăm, şi cu care suntem de acord. Localitatea este prinsă în cea de-a doua fază a înfiinţării sistemului în zonă.În primul tronson sunt prinse localităţile Frânceşti, Tomşani și Horezu. Noi colaborăm foarte bine cu primarul din Hoezu, şi suntem de acord cu toate proiectele propuse în vederea dezvoltării zonei. Mai mult, vor începe lucrări în vederea înfiinţării reţelelor de gaze naturale şi cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării, printr-un PNDL, aşa că şansele se maximizează şi pentru Costeşti.Un lucru îmbucurător este faptul că a început proiectul de regularizare a râului Bistriţa. În localitate sunt patru puncte, dintre care la două lucrările sunt în fază avansată. Se fac lucrări solide, trainice, în urma cărora, cu siguranţă, râul Bistriţa nu ne va mai crea probleme”, a precizat primarul din Costeşti, Toma Peştereanu.

 

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Firmele de transport rutier versus avion – ce sa alegem?

In ultimul timp,apare tot mai des intrebarea: de ce sa merg cu autocarul si sa petrec n ore intrafic daca pot sa merg cu avionul si sa ajung in 2-3 ore?
Probabil, nu de putine ori ai auzit replica: „Imbraca-te mai gros ca o sa racesti!” si cu toate ca ai respectat-o ad literam, tot nu ai reusit sa eviti inevitabilul.

 

Pregătiri în fermă de vaci pentru sezonul rece

Pentru cunoscători, vacile suferă mai adesea de căldură excesivă, decât de frig. Totuși, acestea trebuie protejate de temperaturile scăzute.

Saltelele care îți amintesc de somnul dulce al copilăriei

Cea mai frumoasă perioadă a vieții oamenilor este, în cele mai multe cazuri, copilăria. Atunci când îți aduci aminte de copilărie rememorezi inevitabil fel și fel de momente, jocuri, prietenii, școală, grădiniță, dar și somnul dulce care pe atunci nu prea îți surâdea, dar pe care acum ți-l dorești înzecit.

Cheia unui dormitor vintage – Noptiere și dulapuri din lemn masiv

Trăim în era în care două curente estetice se bat pentru supremație: modernism versus vintage. În timp ce unii preferă atmosfera rece și minimalistă a stilului contemporan, alte persoane s-au săturat de acest cadru.

Stirile pe zile

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...