La Lungești, a fost inaugurată cea mai frumoasă sală de sport din județul Vâlcea – Impact real

La Lungești, a fost inaugurată cea mai frumoasă sală de sport din județul Vâlcea

 Breaking News

La Lungești, a fost inaugurată cea mai frumoasă sală de sport din județul Vâlcea

La Lungești, a fost inaugurată cea mai frumoasă sală de sport din județul Vâlcea
decembrie 07
12:35 2018

În comuna Lungeşti, a fost inaugurată, astăzi – 7 decembrie 2018, cea mai modernă şi utilată sală de sport din judeţul Vâlcea. Edificiul, un proiect prototip, destinat practicării unor multiple discipline sportive, poate concura din punct de vedere al facilităţilor de care dispune cu cele unde se desfăşoară competiţii naţionale şi internaţionale. Investiţia a fost realizată cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii şi a costat 500.000 de euro. Capacitatea sălii de sport şcolare este de 102 locuri şi este destinată celor peste 250 de elevi care învaţă la şcolile din localitate. Proiectul, recent finalizat, ar putea fi un prim pas către sportul de performanţă şi de ce nu, un imbold pentru sănătate al tuturor cetăţenilor din localitate.

 

Sala de sport, inaugurată cu un meci demonstrativ de handbal

 

Panglica inaugurală a fost tăiată de administraţia locală condusă de primarul Tiberiu Costea, alături de politicieni şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi de oameni de seamă din sportul vâlcean. Deşi a fost invitat la inaugurare, ministrul Tineretului şi Sportului, vâlceanul Bogdan Matei nu a putut fi prezent, fiind reţinut într-o şedinţă de Guvern. Alături de primarul Tiberiu Costea s-au aflat inspectorul de sport din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Coca Bârzan Niţulescu,  inspectorul de Management Adina Dobrete, senatorul PNL Romulus Bulacu, fostul prefect Mircea Nadolu, dar şi consilierul judeţean PNL, Gheorghe Folea. În tribună, au fost prezenţi numeroşi cetăţeni ai comunei, tineri şi elevi ai şcolilor din localitate, până la urmă, beneficiarii acestei „case a sportului”. După o slujbă de sfinţire din partea preoţilor din localitate, deschiderea oficială a evenimentului şi totodată prima competiţie sportivă organizată în noua sală de sport a fost susţinută de junioarele clubului de handbal Chimia Rm Vâlcea, îndrumate de fosta handbalista Nicoleta Lazăr. Micile handbaliste au susţinut un meci demonstrativ, sub privirile admirative ale copiilor şi invitaţilor.

 

Tiberiu Costea: „Era nevoie de o astfel de investiţie, copiii făceau sport într-o sală de clasă improvizată”

 

În semn de apreciere şi de mulţumire pentru ospitalitatea de care a dat dovadă, primarul Tiberiu Costea a primit mingi de handbal şi baschet de la oficialităţile invitate: „Sunt bucuros că am reuşit să finalizăm şi acest proiect de suflet, la doar două săptămâni după ce a fost finalizata şi modernizarea şcolii gimnaziale. Infrastructura educaţionala este importantă pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor şi sunt fericit că am reuşit să o modernizăm. Era nevoie de o astfel de investiţie, cu atât mai mult cu cât elevii îşi desfăşurau activităţile sportive într-o sală de clasa improvizată. Elevii au primit cu mare bucurie inaugurarea sălii de sport. Este o investiţie care s-a realizat într-un timp scurt, în 12 luni şi este o lucrare de calitate. Sala dispune de cele mai noi şi moderne utilităţi, dispune de tribune, vestiare, duşuri, camere pentru arbitri şi oficiali, sistem de iluminat şi încălzire ultramodernă. Este un proiect prototip şi cred că este cea mai frumoasă sală de sport din judeţul Vâlcea”, ne-a declarat primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea.

Sala de sport este al doilea proiect inaugurat de administraţia locală din Lungeşti, după ce, în urmă cu două săptămâni, a fost dată în folosinţă noua şcoală din centrul localităţii, în urma unui amplu proces de modernizare. Până la sfârşitul anului, alesul liberal va mai inaugura încă un proiect, de această dată pe latura de sănătate. La Lungeşti, prin programul guvernamental PNDL-2, s-a construit un dispensar medical modern, cu aparatură de ultima generaţie.

 

Ramona BĂLTEANU

 

 

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.   ian. »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...