2019, anul în care s-ar putea redeschide spitalul de la Bălceşti

 Breaking News
2019, anul în care s-ar putea redeschide spitalul de la Bălceşti
ianuarie 03
09:32 2019

Constantin Aleca: „Un centru medical va funcţiona în viitorul apropiat, la Bălceşti”

Anul 2019 ar putea veni cu veşti bune şi pentru locuitorii oraşului Bălceşti. Pe lângă proiectele pentru modernizarea infrastructurii pe care primarul Constantin Aleca le are în plină desfăşurare, s-ar putea întâmpla şi o minune, aşteptată de mai bine de opt ani de cei 55.000 locuitori din Bălceşti şi din cele 14 localităţi arondate. Este vorba despre redeschiderea spitalului orăşenesc, modernizat şi apoi închis în 2011, când la guvernare era Emil Boc. Sub ce formă va funcţiona unitatea medicală, în momentul în care aceasta va fi deschisă, va decide comisia de specialişti în frunte cu managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, Dan Ponoran. Însă, primarul oraşului Bălceşti este de părere că unitatea spitalicească trebuie să aibă activitate medicală şi pe timp de noapte, pentru a trata urgențele:

„Aş vrea să menţionez faptul că preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu s-a ţinut de cuvânt şi ne-a trimis o comisie de specialişti de la DSP şi CAS, în frunte cu managerul SJU Vâlcea, Dan Ponoran, pentru identificarea unor soluţii în vederea deschiderii unui centru medical. Au rămas şi dânşii plăcut impresionaţi de cât de bine arată clădirea, cum este structurată, şi a rămas vorba să facă o evaluare din punct de vedere economic şi medical, să vadă ce se pretează în zonă, la bolile care există pe zona de sud şi a pentru cele 14 localităţi arondate la acest spital şi, totodată, din punct de vedere financiar, ca să nu îndatoreze Spitalul Judeţean Vâlcea prin funcţionarea structurii de la Bălceşti, aflată tot în subordinea SJU şi a Consiliului Judeţean. Se lucrează la această evaluare, se fac calcule, şi se va vedea ce s-ar preta mai bine: centru de zi sau un centru de tratament recuperare. Este cert că ceva se va întâmpla, un centru medical va funcţiona în viitorul apropiat la Bălceşti. Problema noastră, pe care o dorim rezolvată este să avem pe timp de noapte activitate medicală, în caz de necesitate. Medicii de familie nu vor să facă o asociere pentru a înfiinţa un centru de permanenţă, motivând că au mult de lucru. Dacă va exista un centru medical funcţional atunci va exista şi pe timp de noapte un medic care să facă de gardă. Gândiţi-vă că Spitalul Bălceşti a fost înfiinţat prin 1890, fiind printre primele spitale comunale din ţară, nu din judeţ. A fost nevoie foarte mare de acest spital, care deservea, înainte de a fi închis în 2011, peste 55.000 de oameni”, ne-a declarat primarul oraşului Bălceşti.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Rapidauto.ro este un magazin online de piese auto cu peste 17 ani vechime

Echipa RapidAuto.ro a început ca un distribuitor de piese auto în zona de vest a României, sub numele de Best Auto Vest, ajungând prin BestAutoVest.ro până la a fi un retalier online de piese şi accesorii auto adaptat la nevoile consumatorului modern.

Vrei sa faci plaja in luna ianuarie? Iata ce destinatii sa alegi!

Pentru cei mai multi romani, luna ianuarie inseamna revenirea la job-ul pe care il au, dupa o vacanta de cateva zile cu ocazia sarbatorilor. Pentru altii, insa, prima luna din an reprezinta un prilej de a lua o pauza si de a pleca in aventura vietii lor, in destinatii exotice, unde este cald si soare.

Firmele de transport rutier versus avion – ce sa alegem?

In ultimul timp,apare tot mai des intrebarea: de ce sa merg cu autocarul si sa petrec n ore intrafic daca pot sa merg cu avionul si sa ajung in 2-3 ore?
Probabil, nu de putine ori ai auzit replica: „Imbraca-te mai gros ca o sa racesti!” si cu toate ca ai respectat-o ad literam, tot nu ai reusit sa eviti inevitabilul.

 

Pregătiri în fermă de vaci pentru sezonul rece

Pentru cunoscători, vacile suferă mai adesea de căldură excesivă, decât de frig. Totuși, acestea trebuie protejate de temperaturile scăzute.

Stirile pe zile

ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...