Mircia Gutău: „Îmi doresc ca anul 2019 să fie măcar la fel de bun ca 2018, din punct de vedere investiţional” – Impact real

Mircia Gutău: „Îmi doresc ca anul 2019 să fie măcar la fel de bun ca 2018, din punct de vedere investiţional”

 Breaking News

Mircia Gutău: „Îmi doresc ca anul 2019 să fie măcar la fel de bun ca 2018, din punct de vedere investiţional”

Mircia Gutău: „Îmi doresc ca anul 2019 să fie măcar la fel de bun ca 2018, din punct de vedere investiţional”
ianuarie 08
18:17 2019

Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, Mircia Gutău şi-a făcut bilanţul activităţii la finalul anului 2018. Edilul Râmnicului a oferit câteva declaraţii cu privire la investiţiile pe care le are în derulare şi a dezvăluit intenţiile, în materie de proiecte, pentru următorii doi ani. Cu ce gânduri pleacă la început de an, dar şi cum caracterizează anul 2018, aflăm în interviul de mai jos.

Impact real: Cum a fost anul 2018 din punct de vedere investiţional şi ce aşteptări aveţi de la anul 2019?

Mircia Gutău: Anul 2018 a fost cel mai bun an de când sunt primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, din punct de vedere investiţional şi al atragerii de fonduri europene. Voi aminti, pe scurt, câteva dintre investiţiile care s-au realizat în acest an. Aş începe cu o investiţie dragă mie: târgul de săptămână care arată impecabil care a atras aprecieri în întreaga ţară. Totodată, cel mai important proiect al Râmnicului, Bulevardul Dem Rădulescu a intrat în linie dreaptă. Am început o proiectare încă din 2016 şi la momentul respectiv nu era nicio axă pentru finanţare externă şi am fost nevoiţi să începem proiectul cu fonduri proprii şi bine am făcut. În noiembrie 2018 s-a deschis o axă pentru 3 luni de zile, timp în care practic era imposibil să faci şi proiectare, execuţie şi licitaţie. Noi, având acest proiect, am mers pe el în vederea finanţării, în decembrie am depus cerere de rambursare pentru 79 miliarde lei vechi. Este un lucru extraordinar pe care l-am reuşit ceea ce îmi dă un curaj fantastic pentru anul 2019. Deja avem banii în cont şi anul viitor vor exista surse de finanţare pentru bulevard în aşa fel încât să finalizăm proiectul până în noiembrie sau decembrie 2019, deşi contractul de execuţie este până în martie 2020. Îmi propun ca până la finele anului să finalizăm cele patru bretele, proiect care va contribui cu siguranţă la fluidizarea circulaţiei.

Impact real: Ce alte investiţii îşi vor mai găsi finalitatea în anul 2019?

Mircia Gutău: Arenele Traian, un proiect care începuse din 2008 şi pe care l-am preluat de la fostul ministru al Tineretului și Sportului de la vremea respectivă, proiect care a stagnat şi în 2016 s-a făcut proiectarea, s-a câştigat licitaţia şi suntem în faza avansată cu lucrările şi cred că anul acesta, în iulie-august acest proiect va fi finalizat. Este un proiect extraordinar, în arenă vor intra aproximativ 3000 de oameni, sala de spectacole, terenuri de baschet, tenis, locuri de joacă pentru copii, parcare etc. Ne-am propus şi suntem în faza avansată să preluăm Sala Sporturilor, acum avem o mare şansă, având ca  ministru al Tineretului şi Sportului un vâlcean de-al nostru. Deja se înaintează hotărârea de guvern şi sper că, într-o lună, o lună şi jumătate să obţinem transferul Sălii Sporturilor. Anul acesta intenţionez măcar exteriorul sălii să îl amenajăm, să fie totul unitar cu Arenele Traian şi zona respectivă să-i lase cu gura căscată pe cei care vin la un meci de handbal. În 2018, am investit foarte mult în handbal şi acest lucru s-a văzut, avem echipa pe podiumul naţional, obiectiv pe care şi l-au atins. Ne dorim mai mult şi eu mă voi ţine de promisiune şi vom susţine în continuare handbalul. Aici vreau să specific că pentru prima dată în Râmnicu-Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea ne-a sprijinit cu 4 miliarde lei vechi şi avem promisiunea fermă pentru anul acesta că vom primi 10 miliarde lei vechi de la Consiliul Judeţean. Este un lucru extraordinar şi vreau pe această cale să-i mulţumesc domnului preşedinte Constantin Rădulescu pentru efortul depus.

Impact real: Despre Căminul de bătrâni ce ne puteţi spune? Îşi dovedeşte utilitatea, care este gradul de ocupabilitate în acest centru?

Mircia Gutău: Am văzut că un fost primar a comentat că se bucura că eu continui un proiect de suflet început în mandatul dumnealui (n. red Emilian Frâncu). Eu am preluat căminul de bătrâni care era dat pe mâna unui escroc şi care nu îl folosea, luat pentru şmecherii şi am reziliat contractul, am apelat la instanţă, am câştigat şi am predat căminul de bătrâni vâlcenilor. Gradul de ocupare în prezent este de 90%, toţi beneficiarii de acolo sunt extraordinar de mulţumiţi. Am vorbit cu doamna director şi am stabilit să mai păstrăm câteva camere, după modelul din Polonia, camere cu regim hotelier pentru cazuri în care persoanele vor să plece în concediu şi au părinţii bolnavi, cu probleme şi să vină la Căminul de bătrâni contra-cost şi personalul medical să aibă grijă câteva zile de aceşti bătrâni.

Impact real: Despre accesarea fondurilor europene ce informaţii ne aduceţi? Ce proiecte europene se vor implementa, anul acesta, în Râmnic?

Mircia Gutău: Avem un proiect aprobat pe fonduri europene pentru modernizarea iluminatului public, un proiect în valoare de 5 milioane de euro. Am văzut câteva comentarii din partea unor domni de la USR că nu atragem fonduri europene. Habar nu au despre ce vorbesc, habar nu au ca Râmnicul este pe primul loc din Regiunea S-V Oltenia la atragerea de fonduri europene. Dar dacă nu ştiu, ce să le ceri? Anul acesta avem foarte multe proiecte. La capitolul modernizarea şcolilor: s-a investit foarte mult, de la Liceul Matei Basarab, Liceul Henri Coanda la care se lucrează şi în prezent, s-au mai făcut 8 Săli de clasă, se va mai face o sală de sport, la Liceul Energetic vom mai construi încă o sală de sport, sala de sport din Ostroveni arata impecabil.

Impact real: Ce strategie aveţi pentru modernizarea stadionului municipal? Se va întâmpla acest lucru în viitorul apropiat?

Mircia Gutău: Avem deja făcut studiul de fezabilitate pentru stadionul municipal. În momentul de fata stadionul municipal trebuie modernizat, pentru că nu se pot face reparaţii la el. Avem promisiunea că în 2020, după Campionatul European, Râmnicul va fi prins pe Ministerul Dezvoltării pentru un stadion modern, cochet, dar modest. Nu vă imaginaţi că facem un stadion ca cel din Craiova, că nu avem echipa, dar vom face o bază sportivă cu pista de atletism şi să aibă între 8.000 şi 10.000 de locuri. Vom păstra spaţiile pentru box şi celelalte încăperi pentru sportivi şi ne încadrăm foarte bine cu spaţiul pe care îl avem. În jurul stadionului vom muta, din vară, Piețe Prest. Acolo vom igieniza și vom moderniza și poate vom extinde parcul până în clădirea stadionului. Tot în acea zonă avem un proiect cu finanțare asigurată. Anul viitor vom mai face trei parcuri cu fonduri europene. Unul dintre ele îl vom face dincolo de terenul de sport artificial, unde sunt zidurile acelea din beton și unde avem disponibil 12.854 de mp. Toată zona respectivă va fi igienizată și am accesat fonduri pentru revitalizarea zonelor părăsite. Acolo se încadrează perfect, pentru că e un haos total și își depuneau toți constructorii materialele de construcții acolo. Nu mai accept așa ceva. Acolo vom face totul cu gazon, alei, copaci, o scenă și un spațiu unde se vor face spectacole. Vom putea organiza acolo, spre exemplu, ziua orașului. Anul acesta vom face investiţii majore. Pentru mine, ca prioritate zero va fi sistemul de canalizare în cartierul Goranu. Vreau ca anul acesta toţi locuitorii din acest cartier să beneficieze de sistemul de canalizare.

Impact real: Cu ce gânduri plecaţi la început de an?

Mircia Gutău: Îmi doresc ca 2019 să fie la fel de bun ca 2018. Avem foarte multe proiecte, cum ar fi sediul vămii pe care îl vom construi începând cu acest an, sensul giratoriu de la zona industrială pe care deja l-am scos la licitaţie pentru execuţie şi anul acesta va fi realizat şi el. Totodată, suntem într-o fază avansată, zilele trecute am vorbit cu doamna ministru Ecaterina Andronescu pentru schimbul de terenuri între Liceul Oltchim şi cele 25 de ha de la Unitatea Militară Vlădeşti, sperăm ca în două luni de zile să apară şi hotărârea de guvern şi multe alte proiecte.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
« dec.   feb. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...