Primăria Copăceni, pregătită pentru deszăpezire – Impact real

Primăria Copăceni, pregătită pentru deszăpezire

 Breaking News

Primăria Copăceni, pregătită pentru deszăpezire

Primăria Copăceni, pregătită pentru deszăpezire
ianuarie 18
07:18 2019

La primul val de ninsori, Primăria Copăceni a făcut deszăpezire cu utilajele proprii, şi asta fiindcă anul trecut prin GAL s-a achiziţionat un buldoexcavator: „Utilajul poate fi folosit la lucrări de reparaţii ale străzilor, ale drumurilor de hotar, pentru decolmatarea şanţurilor, dar şi pentru deszăpezire. În cadrul Grupului de Acţiune Locală Cerna Olteţ sunt cuprinse încă 18 localităţi: oraşul Berbeşti, şi comunele: Copăceni, Cernişoara, Fârtăţeşti, Glăvile, Lădeşti, Livezi, Mateeşti, Pesceana, Popeşti, Roeşti, Roşiile, Stăneşti, Scundu, Sineşti, Tetoiu şi Zătreni, nici una dintre aceste localităţi nefăcând parte în perioada de programare 2007-2013 din nici un Grup de Acţiune Locală. Scopul asocierii localităţilor în cadrul GAL a vizat obţinerea sprijinului în accesarea fondurilor europene, în vederea derulării proiectelor de dezvoltare locală. Astfel, cele 18 localităţi înscrise în GAL Cerna Olteţ au atras fonduri europene anul trecut pentru primele proiecte”, a declarat primarul din Copăceni. 

Tironel Tâmplărescu: „A fost un an bun, şi ne dorim ca noul an să fie mult mai bun”

Pentru administraţia locală din Copăceni, 2018 a fost un an cu realizări.

Primarul comunei Copăceni a întocmit un bilanţ, un fel de analiză a anului care s-a încheiat, şi spune că anul trecut a reuşit, prin PNDL-2, să atragă în localitate

peste 70 de miliarde de lei vechi pentru două investiţii. Este vorba despre un proiect de asfaltare de 4,5 kilometri de drumuri comunale şi construirea unui pod peste pârâul Cerna. Cu fonduri europene a fost dotat căminului cultural cu videoproiectoare, staţie de amplificare, cortină pentru copii, centrală termică, jocuri atractive şi mobilier. Valoarea proiectului este de 2,8 miliarde de lei vechi, iar prin GAL s-a achiziţionat un buldoexcavator: „Încheiem un an fără datorii. A fost un an bun, şi ne dorim ca noul an să fie mult mai bun. O bucurie este faptul că am încheiat proiectul cu fonduri europene, în vederea dotării căminului cultural. Tot anul acesta s-a achiziţionat un buldoexcavator. Au început lucrările de asfaltare a drumurilor comunale pe o lungime de 4,5 kilometri, cu bani alocaţi de la Ministerul Dezvoltării. S-a finalizat plombarea terenului, s-a pus piatră, s-a cilindrat, dar a venit vremea rea. În situaţia aceasta lucrările s-au oprit, vor fi reluate din primăvară. La Ministerul Dezvoltării mai avem depus în vederea finanţării un proiect de asfaltare pe o lungime de 4,25 kilometri. Un alt proiect la care se lucrează, tot cu bani guvernamentali, este construirea unui pod peste pârâul Cerna, un proiect unde s-au construit gabioanele, culeele, şi urmează montarea grinzilor. Şi aceste lucrări se vor relua în această primăvară”, a afirmat primarul social-democrat Tironel Tâmplărescu.

Claudia Şchiopu �

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
« dec.   feb. »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...