Bilanţ la final de an şi planuri pentru 2019, la Păuşeşti Măglaşi

 Breaking News

Bilanţ la final de an şi planuri pentru 2019, la Păuşeşti Măglaşi

Bilanţ la final de an şi planuri pentru 2019, la Păuşeşti Măglaşi
ianuarie 25
09:26 2019

Primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu a vorbit într-un interviu acordat Impact real despre realizările şi insatisfacţiile din anul 2018, dar şi despre investiţiile pentru noul an. Ce proiecte europene pregăteşte pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, cât şi cum se va plăti taxa de salubrizare şi dacă anul acesta se păstrează acelaşi nivel al impozitelor locale, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Cum aţi caracteriza anul 2018, şi cu ce gânduri aţi pornit în noul an?

Alexandru Dediu: Ca fiecare an, şi 2018 a avut dificultatea lui, important este că l-am încheiat fără datorii. Am pornit în noul an cu noi planuri, să implementăm proiectele pe care le-am pregătit anul trecut şi proiectele pe care le pregătim anul acesta. Spun acest lucru fiindcă, în această perioadă, vor începe lucrările de modernizare a dispensarului medical şi a şcolii din satul Valea Cheii. Ambele proiecte au finanţare cu fonduri atrase de la Ministerul Dezvoltării. După ce vremea se va încălzi, se vor relua lucrările de construire a podului din satul Pietrari, peste pârâul Olăneşti, lucrări care sunt pe ultima sută de metri. Vorbim despre o investiţie de 27 de miliarde de lei, cu bani alocaţi pentru situaţii de urgenţă. Anul trecut am demarat întocmirea proiectul pentru extinderea reţelei de gaze naturale pentru toată localitatea, iar anul acesta documentaţia va fi depusă, în vederea finanţării, la Ministerul Dezvoltării. În prezent, comunitatea din Păuşeşti Măglaşi beneficiază de o reţea de gaze naturale pe o lungime de 18 kilometri, iar extinderea se va face pe o lungime de 17 kilometri.

Impact real: Luaţi în calcul şi anul acesta alocarea fondurilor necesare din bugetul local care să fie folosite pentru dezvoltarea localităţii, pentru investiţiile începute, dar şi pentru pornirea altor investiţii noi?

Alexandru Dediu: Da, dar asta în funcţie de fondurile din bugetul local. Anul acesta ne-am propus să finalizăm lucrările de modernizare a trotuarelor, fiind ultimul an din contract. Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani, în prezent lucrările sunt realizate în procent de 40%, iar anul acesta vom aloca din bugetul local diferenţa de sumă pentru finalizarea lucrării. Tot anul acesta avem în plan să alocăm fonduri din bugetul local pentru achiziţionarea unui tractor dotat cu lamă, sărăriţă şi perie rotativă. Utilajul are dotările prevăzute pentru salubrizarea trotuarelor în perioada caldă, dar şi pentru deszăpezire în perioada de iarnă Vom mai aloca fonduri din bugetul local pentru asfaltarea unor uliţe, care în prezent sunt pietruite, însumând o lungime de 6 kilometri şi cadastrarea tuturor drumurilor comunale. Ne-am propus să achiziţionăm şi clădirea din centrul localităţii, care este în proprietatea Federalcooop Rm.Vâlcea – Societate Cooperativă.

Impact real: Când se vor finaliza lucrările la Căminul Cultural?

Alexandru Dediu: Căminul cultural trece printr-o transformare din temelii. Lucrările sunt realizate în proporţie de 90%. Locaţia are la parter o sală de spectacole şi un cinematograf. În cadrul căminului se va amenaja un muzeu al localităţii şi sală de fitness. O să fie nevoie să alocăm bani din bugetul local pentru dotarea bibliotecii şi pentru amenajarea unei săli de lectură. Este vorba despre o investiţie având finanţarea asigurată de Guvernul României prin Compania Naţională de Investiţii, care va schimba imaginea localităţii.

Impact real: Atragerea fondurilor europene poate fi cheia dezvoltării acestei localităţi?

Alexandru Dediu: Pentru anul viitor, pe lângă celelalte proiecte, prioritară este şi modernizarea infrastructurii de sănătate. Primii paşi s-au făcut în acest sens, prin modernizarea dispensarului uman din localitate cu fonduri guvernamentale, însă ne-am dorit mai mult decât atât. La noua sesiune pe fonduri europene am depus un proiect de amenajare a unui Centru de zi pentru persoane vârstnice. Am pregătit acest proiect încă de anul trecut, şi se va implementa anul acesta. În această perioadă aşteptăm să semnăm contractul de finanţare. Proiectul include reabilitarea clădirii – o fostă şcoală care este în centrul localităţii – şi dotarea ei cu aparatură medicală de fizioterapie. În cadrul centrului va trebui să angajăm patru salariaţi: psiholog, asistent medical, medic şi administrator. Valoarea proiectului este de 700 de mii de euro, iar fondurile au fost atrase prin POR. Astfel spus, prin acest proiect, în localitate am putea avea un mic spital, care ar reprezenta veriga între medicul de familie şi urgenţe. Scopul principal al unui astfel de centrul este ca pacientul să beneficieze de consultanţă medicală indiferent de oră, inclusiv la sfârşit de săptămână sau în zilele de sărbătoare. Însă, în acest exerciţiu financiar, absorbţia fondurilor europene este o misiune aproape imposibilă, şi asta din cauza condiţiilor drastice impuse în programele europene. Fac această precizare fiindcă noi avem experienţă în accesarea fondurilor europene, fiind beneficiarii unui proiect destul de mare, în valoare de 2,5 milioane de euro, în exerciţiul financiar trecut.

Impact real: Legat de reţeaua de canalizare ce noutăţi aveţi?

Alexandru Dediu: Proiectul este prins în masterplanul judeţului şi este o problemă pe care o voi ridica în cadrul Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, care va avea loc la Bucureşti, la sfârşitul lunii februarie. Studiul de fezabilitate a fost finalizat de aproape un an şi este depus la Ministerul Dezvoltării, în vederea evaluării, dar fără nici un răspuns. S-au cerut clarificări în acest sens, însă nu s-a primim nici o veste. Prin urmare, proiectul este blocat la ANRMAP, cea care dă aprobarea pentru a face licitaţiile, de luni bune. În acest masterplan al judeţului sunt incluse 46 de localităţi cu lucrări privind introducerea sau extinderea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, iar noi, primarii, vrem un răspuns în acest sens. Blocajul este la Ministerul Dezvoltării, şi nu înţelegem de ce.

Impact real: Anul acesta se păstrează acelaşi nivel al taxelor şi impozitelor locale?

Alexandru Dediu: Există apă, iluminat public, drumuri asfaltate, internet, cablu TV, utilităţi de care beneficiază toţi cetăţenii, în afară de canalizare şi reţea de gaze naturale, care sunt folosite în procent de 30% de cetăţenii localităţii. S-au deschis marketuri, avem brutărie şi alte câteva mici făbricuţe, care acoperă necesarul locurilor de muncă. Comuna se află la doar zece kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea, iar investiţiile noastre au dat plusvaloare localităţii. În ultimii ani populaţia comunei a crescut considerabil, lucru resimţit şi în preţul terenurilor. Prin urmare, anul acesta impozitele s-au majorat cu 10%, doar pentru cei care nu le plătesc până la 31 martie. Prin urmare se menţin bonificaţiile pentru cei care plătesc integral taxele şi impozitele până la 31 martie.

Impact real: Cât şi cum se plăteşte taxa de salubrizare, la Păuşeşti Măglaşi?

Alexandru Dediu: Conform legislaţiei în vigoare, fiecare cetăţean şi agent economic trebuie să încheie contract pentru ridicarea gunoiului cu firma de salubritate. Cei care vor refuza să încheie un contract de ridicare a gunoiului vor plăti la Primărie o taxă. Prin urmare, cine nu are contract pentru ridicarea gunoiului cu firma de salubritate va trebui să scoată din buzunar 17 lei lunar. Noi avem lista cu cei care nu au încheiat contract cu firma de salubritate, iar funcţionarii nu vor încasa sumele datorate la stat fără plata taxei pentru ridicarea gunoiului menajer. Problema gunoaielor este o problemă a întregului judeţ, pentru care a existat şi o întâlnire zilele trecute. Soluţia este să mergem în continuare cu încheierea contractelor pentru ridicarea gunoiului cu firma de salubritate, fiindcă nu are cine să ridice gunoiul, altfel va fi o problemă pentru comunitate. O soluţie ar putea fi: Consiliul Judeţean ar trebui să identifice o zonă în vederea amenajării unei gropi de gunoi selectiv cu fonduri locale, pentru că amenajarea staţiei de sortare a deşeurilor de la Roeşti, proiect cu bani europeni, nu va fi gata curând. În opinia mea, consider că fiecare gospodărie trebuie să aibă contract încheiat pentru ridicarea gunoiului.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...