Prima sancţiune în cazul copilului aflat în moarte clinică: 10% din salariu, timp de 3 luni, pentru medicul care a pus diagnosticul greşit

Sancţiune modică pentru medicul pediatru din Vâlcea care a tratat copilul de un an și jumătate al familiei Mutu. Potrivit unui comunicat de presă remis de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, medicul a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 10%, pentru următoarele trei luni. Decizia a fost luată de Comisia de Cercetare Disciplinară Prealabilă de la Spiţatul de urgență Vâlcea, care a constatat că medicul pediatru nu a respectat protocolul încheiat la nivelul secției pentru diagnosticul pe care l-a pus. Deşi copilul se afla în continuare în moarte clinică, este singura sancțiune aplicată până acum. În ceea ce privește culpa medicală, comisia de disciplină a refuzat să se pronunțe, motivând că este de competența Colegiului Medicilor și a altor organe abilitate. Redăm mai jos comunicatul de presă transmis de directorul SJU Vâlcea, Dan Ponoran:

„Comisia de cercetare disciplinară prealabilă, constituită la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea în vederea verificării modului în care a fost acordată asistenta medicală pacientului M.A., în vârstă de 1 an şi 1 lună, a concluzionat următoarele:

  • personalul medico-sanitar de la UPU (medic şi asistenţi) a respectat procedura şi protocoalele care se impuneau în cazul de faţă, procedând la acordarea asistenţei medicale de specialitate şi internarea în secţia de profil în aproximativ 30 minute de la prezentarea în UPU;
  • în secţia Pediatrie, pacientul M.A. a fost preluat de către medicul de gardă, dr. J.A. — medic primar pediatru, care nu a respectat protocolul încheiat la nivelul secţiei pentru diagnosticul pe care l-a constatat şi l-a înscris în FOCG, deşi a afirmat în timpul audierii în faţa comisiei de disciplină că avea cunoştinţă despre acesta, motiv pentru care se propune sancţionarea disciplinară cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, potrivit art. 248, alin. 1, lit. c din Legea 53/2003 — Codul Muncii, republicata, cu modificările şi completările ulterioare;
  • d-na dr. C.D. – medic şef secţie Pediatrie, în dimineaţa zilei de 04.01.2019, după terminarea raportului de gardă, începând cu ora 09.00 a respectat atât protocolul încheiat la nivelul secţiei pentru diagnosticul constatat şi înscris în FOCG la internare de către medicul de gardă, cât şi procedura de transfer interclinic al pacientului critic, conform OMS nr. 1091/2006.”, se arătă în comunicatul de presă remis de SJU Vâlcea.

Cazul copilului, cercetat de Colegiul Medicilor, Judecătoria Vâlcea și CAS Vâlcea

Potrivit spuselor directorului SJU Vâlcea, cazul copilului aflat în moarte clinică este, în acest moment, în cercetare şi la alte instituţii abilitate: Colegiul Medicilor Rm. Vâlcea şi Judecătoria Rm. Vâlcea, aspectele legate de acuzaţiile de malpraxis, la adresa personalului medico-sanitar implicat în acordarea asistenţei medicale pacientului Mutu, fiind de competenta instanţelor abilitate. Și președintele CAS Vâlcea a reacționat, în urmă cu câteva zile, pe tema acuzelor de malpraxis aduse medicilor care s-au ocupat de cazul Mutu: „CAS Vâlcea nu are competenta legală de a se pronunţa pe această chestiune medicală, însă, în temeiul contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat între instituţia noastră şi spital am demarat o misiune de control operativ care să verifice modul în care medicii şi întreg personalul din Secţia de Pediatrie a SJU Vâlcea respecta reglementările legale în ceea ce priveşte prestarea serviciilor medicale spitaliceşti pe care instituţia noastră le decontează conform legii. Îmi fac datoria de onoare să precizez că multe dintre misiunile de control derulate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea au relevat faptul că la nivelul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ există o lipsă de organizare care, în esenţă, generează mai toate situaţiile de nerespectare a legii. Am avut în cursul anului 2018 numeroase întâlniri cu cei care fac parte din managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, le-am comunicat ce ne dorim noi pentru asiguraţi, le-am transmis în repetate rânduri să-şi dedice întreaga energie organizării, responsabilizării şi disciplinarii personalului medical în spiritul ordinii şi respectului faţă de asiguraţi”, a precizat preşedintele CAS Vâlcea, Alin Voiculeţ.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *