Nicolae Popescu: „Voi continua ce s-a început şi sper să reuşesc şi alte proiecte noi”

Nicolae Popescu, viceprimarul localităţii Berislăveşti, a preluat frâiele administraţiei locale ca urmare a încetării mandatului primarului ales în 2016, Ion Buşagă, din cauza unei condamnări sub supraveghere de doi ani, dată de Curtea de Apel Piteşti. În urmă cu două luni, social-democratul Nicolae Popescu a preluat funcţia de primar şi va duce atât mandatul cât şi proiectele aflate în derulare, la final. Cum a preluat localitatea, ce proiecte a moştenit de la fosta administraţie, dar şi dacă va candida pentru un nou mandat de primar la următoarele alegeri, aflăm în interviul de mai jos.

Impact real: Ce ne puteţi spune despre investiţiile aflate în derulare, pe raza localităţii, şi când vor începe cele două proiecte de asfaltare?

Nicolae Popescu: Avem în derulare un proiect pe fonduri europene, este vorba de construirea unei grădiniţe cu program prelungit, proiect care se află în plină desfăşurare. În luaă martie vom da ordinul de începere a lucrărilor pentru toate cele 31 de uliţe comunale. Aici este vorba de două proiecte, unul prin PNDL-2 care cuprinde 21 de uliţe şi încă un proiect pe fonduri europene în care sunt incluse alte 10 uliţe. Suntem în procedura de licitaţie, pe fonduri europene, prin GAL, pentru achiziţionarea unei autoutilitare cu sărăriţă. Săptămâna viitoare se va termina licitaţia şi urmează să semnăm contractul de finanţare şi să achiziţionăm utilajul. Ne-am fi dorit să finalizăm licitaţia mult mai devreme, am fi avut nevoie de utilaj în această perioadă de iarnă, dar aceasta este procedura şi nu avem ce face. Totodată, avem în plină desfăşurare un proiect de modernizare a Mănăstirii Berislăveşti, un proiect derulat prin Episcopie. Lucrările sunt în plină execuţie, momentan sunt sistate din cauza vremii nefavorabile, dar în scurt timp vom avea această mănăstire reabilitată.

Impact real: Contestaţiile în urma licitaţiilor au întârziat destul de mult proiecte, chiar şi la Berislăveşti. Noua lege a achiziţiilor publice ajută, din acest punct de vedere?

Nicolae Popescu: A durat destul de mult procedura de licitaţie pentru proiectul de modernizare a celor 10 uliţe, pe AFIR, am avut două contestaţii. Cea de-a doua contestaţie a mers mult mai repede pentru că s-a modificat legislaţia, însă noua lege tot are nişte „portiţe”. Este adevărat că pierde nişte bani cel care contestă, în cazul în care nu are dreptate, însă dacă îşi retrage contestaţia la timp, nu mai pierde nimic, este ca şi înainte. A fost și cazul nostru cu firma Strabag, care și-au retras contestația cu doar câteva zile îniante de expirarea termenului. Însă pe noi ne-au ţinut în loc aproape 30 de zile și ne-au pus pe drumuri cu documentațiile.

Impact real: Anul 2019 va fi anul investiţiilor, al lucrărilor propriu-zise la Berislăveşti? Vor urma şi alte proiecte noi?

Nicolae Popescu: Voi continua ce s-a început şi sper să reuşesc şi alte proiecte noi. Aşteptam bugetul şi vom vedea ce putem face, ce programe se vor mai deschide astfel încât să accesăm şi alte proiecte. De exemplu, am în plan să fac un cămin cultural în satul Scăueni, că nu există. Avem acolo o şcoală care a fost modernizată, însă din lipsa de elevi a trebuit să o închidem şi am făcut demersuri la inspectorat să o trecem în administrarea primăriei şi vom încerca să o modernizăm şi să îi dăm destinaţia de cămin cultural. Mai avem în procedură de licitaţie şi se apropie de final construcţia unei grădiniţe cu program normal prin Banca Mondială. Avem şi copii pentru cele două grădiniţe, probabil vor veni şi de la Sălătrucel. Un lucru important pe care domnul primar Buşagă l-a realizat pentru a-i ţine pe tineri în localitate a fost concesionarea de loturi pentru construirea unei locuinţe. Totodată, ne dorim şi amenajarea unei baze sportive în localitate, cu vestiare şi teren de iarbă naturală. Aşteptăm ca din primăvara să înceapă lucrările de modernizare a drumului judeţean, de care este absolut nevoie şi sperăm să facă legătură cu autostrada Sibiu-Piteşti de care se tot discuta şi care trece pe la Şuici. Până la Şuici sunt în jur de 5 km. Ar fi un lucru extraordinar pentru noi şi pentru judeţul Vâlcea.

Impact real: Ne-aţi vorbit despre proiectele preluate de la fosta administraţie. Concret, ce alte proiecte noi vă gândiţi să accesaţi, în următoarea perioadă?

Nicolae Popescu: Îmi doresc acel cămin cultural despre care povesteam, în satul Şuici, bază sportivă şi totodată o sală de sport la şcoală. Sperăm să avem sprijin şi din partea noului ministrul al Tineretului şi Sportului, mai ales acum că este un vâlcean de-al nostru. Nu avem sala de sport pentru elevi şi ca să nu ai unde face ora de sport în anul 2019 nu cred că este un lucru tocmai plăcut. Obligatoriu vreau o sală de sport. Bază sportivă cred că o vom face tot prin GAL, cred că sunt fonduri suficiente pentru amenajarea unui astfel de obiectiv. Totodată, ne mai dorim să intabulam toate uliţele care vor rămâne neasfaltate, care vor fi puţine, dar care nu sunt încă publicate în Monitorul Oficial şi să încercăm să le asfaltăm şi pe acestea.

Impact real: Cum stă localitatea Berislăveşti la capitolul apă şi canal şi ce strategie aveţi pentru că toţi cetăţenii să beneficieze de această utilitate?

Nicolae Popescu: Avem doar apă, nu şi canal. Suntem prinşi în masterplanul judeţului privind introducerea sistemului de canalizare, prin operatorul regional Apavil. Din câte am înţeles, studiul de fezabilitate este gata şi urmează să fie depus. Speram că cel târziu în toamna anului acesta să demareze şi acest proiect. Este o investiţie foarte costisitoare pe care noi ne ne-am permite să o realizăm niciodată din bugetul local. Anul 2019 va fi anul investiţiilor şi îmi doresc să le şi finalizez. Că, în momentul în care se va finaliza mandatul să pot spune că am dus proiectele la bun sfârşit şi să las totul în regulă pentru cel care va veni după mine.

Impact real: Aţi preluat de curând funcţia de primar, la jumătatea mandatului. V-aţi gândit să candidaţi pentru un nou mandat în 2020?

Nicolae Popescu: Încă nu m-am hotărât, mai este până în 2020. Îmi doresc să pot continua proiectele, să le şi finalizez şi voi lua o decizie în 2020. Deocamdată anul 2019 va fi unul plin de investiţii, cu proiecte majore pe care doresc să le implementez cu succes. Am preluat această funcţie pentru că mi-a revenit, având calitatea de viceprimar al localităţii Berislăveşti. Eu doar continui ce s-a început şi sper, de ce nu, dacă există posibilitatea, să întocmesc şi alte proiecte noi.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *