Constantin Aleca: „2018 a fost un an greu, un an al multor renunţări” – Impact real

Constantin Aleca: „2018 a fost un an greu, un an al multor renunţări”

 Breaking News

Constantin Aleca: „2018 a fost un an greu, un an al multor renunţări”

Constantin Aleca: „2018 a fost un an greu, un an al multor renunţări”
februarie 07
17:28 2019

Primarul Constantin Aleca a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare în oraşul Bălceşti. Ce aşteptări are de la proiectul de buget de anul acesta, cum a fost anul 2018 din punct de vedere investiţional, dar şi când se va redeschide spitalul din Bălceşti, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Cu ce gânduri porniţi în noul an, din punct de vedere investiţional?

Constantin Aleca: Cu gânduri bune, şi încrezător, pentru că avem proiecte care vor schimba radical imaginea oraşului. Mai mult decât atât, s-a făcut primul pas privind redeschiderea spitalului. Consiliul Judeţean şi Spitalul Judeţean vor înfiinţa în acest an un centru de fizioterapie care va funcţiona în clădirea fostului spital din oraş. Este cea mai bună veste pe care am primit-o în primele zile ale anului. Din comunicatul de presă al Consiliului Judeţean reiese faptul că spitalul va avea şi o linie de gardă pe timp de noapte, pentru preluarea urgenţelor, ceea ce este îmbucurător pentru comunitate. Vestea s-a aflat în oraş şi suntem asaltaţi cu întrebări din partea cetăţenilor, fiindcă s-au săturat să meargă la spitalele din Craiova sau Drăgăşani. Înainte de a fi închis, în 2011, prin ordin al Ministerului Sănătăţii, Spitalul din Bălceşti asigura asistenţa medicală pentru circa 50 de mii de oameni din 13 localităţi.

Impact real: Ce aşteptări aveţi de la proiectul de buget, anul acesta?

Constantin Aleca: Sper că o să fie mai bun, comparativ cu cel de anul trecut. În 2018 am fost taxaţi deoarece am avut excedent rămas în urma proiectelor care erau în derulare la acea dată, o parte dintre ele fiind în implementare şi acum. Prin urmare, bugetul a fost vitregit anul trecut cu 10 miliarde de lei, bani pe care nu i-am mai primit la rectificările bugetare care s-au făcut pe parcursul anului. Ni s-au alocat 70 de mii de lei, bani care au mers spre stingerea arieratelor căminului de bătrâni şi 50 de mii pentru echilibrare. A fost o formulă aplicată tuturor primăriilor care au avut excedent bugetar. Prin urmare, făcând un bilanţ al anului 2018, pot spune că a fost un an greu, un an al multor renunţări, fiindcă am avut şi noi multe investiţii în plan, de la care ne-am luat gândul din cauza deciziei pe care a luat-o Guvernul la acea dată. Din bugetul anului 2018 am reuşit să acoperim salariile personalului şi indemnizaţiile sociale.

Impact real: Cum a fost anul 2018 din punct de vedere investiţional?

Constantin Aleca: Din punct de vedere al activităţii administraţiei locale sunt mulţumit. Avem proiecte care sunt în implementate în procent de 50%. Proiectul derulat cu bani europeni, prin AFIR, de asfaltare a drumurilor de exploatare agricolă este realizat în procent de peste 50%, iar modernizarea celor patru străzi, proiect pe care le-am început anul trecut, cu fonduri alocate din bugetul local, este realizat în procent de 60%. O altă mulţumire este faptul că, în afara arieratelor survenite o dată cu închiderea căminului de bătrâni, anul 2018 nu a fost încheiat cu nici o datorie, însă, din nou, avem în buget excedent bugetar, fiindcă avem proiecte în derulare. Sper că nu se va mai aplica acea formulă, a excedentului bugetar, şi anul acesta.

Impact real: Ce va însemna pentru comunitatea locală accesarea fondurilor europene?

Constantin Aleca: Am pornit cu speranţe mari, în noul an. Accesarea fondurilor europene prin deschiderea acestor noi axe reprezintă ocazia unică de dezvoltare a oraşului, şansa noastră, iar noi nu am ratat această posibilitate. Curând vom semna contractul de finanţare pentru 5 milioane de euro, unde contribuţia locală în privinţa cofinanţărilor este de numai 2%. Dacă Ministerul Dezvoltării a binevoit să finanţeze doar un singur proiect, în valoare de 13 miliarde de lei, pentru Bălceşti, prin PNDL-2, reprezentând construirea unui pod, anul 2019 va fi anul de dezvoltare al oraşului Bălceşti, cu bani europeni atraşi.

Impact real. În acest an aveţi în plan să faceţi extindere a reţelei de gaze în localitate?

Constantin Aleca: În Bălceşti există reţea de gaze naturale, dar sunt cerinţe din partea comunităţii, de extindere a sistemului. Proiectul pe care l-am trecut în lista de investiţii anul acesta este pentru zonele Bălceşti, Goruneşti şi Otetelişu. Sunt străduţe cu lungime de aproximativ 300 de metri sau de un kilometru. Am depus la Distrigaz Bucureşti un centralizator cu cetăţenii care solicită introducerea reţelei de gaze, dar răspunsul a fost că investiţia nu este rentabilă din punct de vedere economic, deoarece consumul casnic este mic, şi nu amortizează cheltuiala investiţiei. Prin urmare, din punctul de vedere al celor de la Distrigaz investiţia ar trebui să fie eficientă în procent de 99%. Costurile unei astfel de investiţii sunt mari, iar primăria nu dispune de fondurile necesare, fiindcă pentru o extindere a reţelei pe o lungime de 190 de metri costurile ajung la 60 de mii de lei. O altă problemă este că, la final, trebuie să trecem investiţia în administrarea Distrigaz, ceea ce nu este corect, atâta timp cât primăria alocă întreaga sumă necesară proiectului.  

Impact real: Care sunt priorităţile din lista investiţională cu fonduri din bugetul local, în acest nou an?

Constantin Aleca: Sunt multe, în primul rând avem şcoli care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Locaţiile nu sunt branşate la reţeaua de apă potabilă sau canalizare, iar grupurile sanitare sunt în curtea şcolii. În situaţia aceasta avem trei şcoli, în satele Cârlogani, Beneşti şi Goruneşti. Aceste şcoli trebuie dotate inclusiv cu sisteme de supraveghere, dar şi cu mobilier nou. Noi sperăm să putem dezvolta oraşul cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Echipa din primărie lucrează la mai multe proiecte prin care să fie atrase la Bălceşti fonduri din diferite surse.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

februarie 2019
L Ma Mi J V S D
« ian.   mart. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...