Gheorghe Gîngu: „Vom face tot posibilul să aducem Bujoreniul la nivelul localităţilor vecine”

 Breaking News
Gheorghe Gîngu: „Vom face tot posibilul să aducem Bujoreniul la nivelul localităţilor vecine”
februarie 07
17:01 2019

În lista de priorităţi a administraţiei locale din Bujoreni, proiectele de modernizare a infrastructurii ocupă întâietate. În acest sens, primarul comunei, Gheorghe Gîngu a întocmit trei proiecte de asfaltare a drumurilor din comună pe care le-a depus în vederea finanţării la Ministerul Dezvoltării. Spune că unele dintre cele mai frecvente solicitări venite din partea locuitorilor comunei Bujoreni se referă la asfaltarea drumurilor, pentru care încearcă să găsească soluţii: „Avem trei proiecte, care prevăd modernizarea drumurilor comunale, şi sunt depuse în etapa următoare a finanţării prin PNDL. Un proiect prevede asfaltarea unui drum şi construirea a trei poduri, iar în celelalte două proiecte sunt prinse doar asfaltări. Sperăm ca măcar unul dintre ele să intre cât se poate de repede la finanţare. Restul drumurilor încercăm să le întreţinem şi cât mai multe dintre ele să le facem cât mai practicabile. Pentru drumurile din satul Olteni aşteptăm să finalizăm lucrările la reţeaua de canalizare. Aici avem 2,1 kilometri de asfaltat. În momentul în care vom încheia canalizarea vom trece direct la asfaltare, pentru că trebuie făcută legătura cu Râmnicul. Pentru noi, infrastructura rutieră este punctul sensibil, accesarea fondurilor europene putea fi o punte de salvare a localităţii, prin Măsura 7.2. însă nu s-a reuşit, fiindcă Compania de Căi Ferate este proprietara drumurilor comunale, drumuri care erau eligibile pentru această finanţare. Nici în prezent nu s-a rezolvat problema, încă ne luptăm pentru intabulări, suntem în proceduri şi aşteptăm rezultatul. OCPI ne dă respingeri pe diverse sectoare de drum. Varianta cea mai rentabilă a asfaltării acestor drumuri este Ministerul Dezvoltării, pentru că lupta este între domeniul statului, administraţia locală Bujoreni şi CFR. Atunci nu ar mai exista o incompatibilitate, şi s-ar putea rezolva problema cu dovada proprietăţii. Fiind investiţia statului, poate fi accesată şi de către noi, şi de CFR. Vom face tot ce ne stă în putinţă să aducem Bujoreniul la acelaşi nivel cu localităţile vecine. Promisiunea mea din campanie a fost că, în trei ani, vom recupera zece dintre cei pierduţi faţă de vecinii noştri. Sperăm ca, până în luna iunie, să fie scos la licitaţie proiectul de înfiinţare a reţelei de gaze, pentru că este urgent. Proiectul de introducere a gazelor a fost întocmit pentru o lungime de 26 de kilometri. Am încercat să acopăr marea majoritate a zonelor puternic populate. Aşteptăm cu mare interes să devină funcţional Fondul Naţional de Dezvoltare, prin care se vor finanţa şi aceste proiecte”, a declarat primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Rapidauto.ro este un magazin online de piese auto cu peste 17 ani vechime

Echipa RapidAuto.ro a început ca un distribuitor de piese auto în zona de vest a României, sub numele de Best Auto Vest, ajungând prin BestAutoVest.ro până la a fi un retalier online de piese şi accesorii auto adaptat la nevoile consumatorului modern.

Vrei sa faci plaja in luna ianuarie? Iata ce destinatii sa alegi!

Pentru cei mai multi romani, luna ianuarie inseamna revenirea la job-ul pe care il au, dupa o vacanta de cateva zile cu ocazia sarbatorilor. Pentru altii, insa, prima luna din an reprezinta un prilej de a lua o pauza si de a pleca in aventura vietii lor, in destinatii exotice, unde este cald si soare.

Firmele de transport rutier versus avion – ce sa alegem?

In ultimul timp,apare tot mai des intrebarea: de ce sa merg cu autocarul si sa petrec n ore intrafic daca pot sa merg cu avionul si sa ajung in 2-3 ore?
Probabil, nu de putine ori ai auzit replica: „Imbraca-te mai gros ca o sa racesti!” si cu toate ca ai respectat-o ad literam, tot nu ai reusit sa eviti inevitabilul.

 

Pregătiri în fermă de vaci pentru sezonul rece

Pentru cunoscători, vacile suferă mai adesea de căldură excesivă, decât de frig. Totuși, acestea trebuie protejate de temperaturile scăzute.

Stirile pe zile

februarie 2019
L Ma Mi J V S D
« ian.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...