Dragobetele, sărbătorit în comuna Galicea – Impact real

Dragobetele, sărbătorit în comuna Galicea

 Breaking News

Dragobetele, sărbătorit în comuna Galicea

Dragobetele, sărbătorit în comuna Galicea
februarie 25
09:02 2019

A devenit tradiţie ca, în fiecare an, de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, celebrată pe 24 februarie, denumită în calendarul popular şi „Cap de primăvară”, administraţia locală din Galicea să organizeze un eveniment unde toţi cei prezenţi să se bucure de frumuseţea şi semnificaţia zilei. În cadrul evenimentului au avut loc dansuri populare, obiceiuri şi tradiţii, momente specifice dedicate Zilei lui Dragobete.

Programul a debutat prin deschiderea oficială a sărbătorii în cadrul căreia primarul Ion Năfliu şi viceprimarul Florin Alexandru Mărăcine au ţinut un discurs despre însemnătatea zilei.

Cu ocazia evenimentului, Amalia Boari, şef Birou cercetare – valorificare la CJCPCT Vâlcea, Mihaela Deaconu, consultant artistic la CJCPCT Vâlcea şi Mioara Comănescu Plop, consultant artistic la CJCPCT Vâlcea au rostit discursuri dedicate „reprezentării credinţei populare de Dragobete”.

„În comuna Galicea, în ziua de 24 februarie se desfăşoară o amplă manifestare culturală începută în anul 2009, la iniţiativa Administraţiei Publice Locale şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din judeţul Vâlcea. Parteneriatul între Primăria Galicea, Consiliul Local, Biblioteca Publică Galicea, Şcoala Gimnaziala Galicea şi Şcoala Catehetică de Duminică de la Parohia Galicea a dus la implementarea unui proiect comunitar prin păstrarea şi conservarea acestei sărbători anuale, unde tineri şi tinere promovează tradiţia, folclorul, datina şi obiceiul, şi îşi manifestă bucuria prin poezie şi cântec, prin joc şi voie bună, arătându-şi dragostea, bucuria, iubirea şi patriotismul printr-o petrecere alături de cei iubiţi, inclusiv părinţi şi bunici. Această manifestare debutează pe 22 februarie la Biblioteca Publică Galicea, printr-un seminar prezentat pe tema istoriei şi tradiţiei populare, a dragostei în literatura populară şi a dragostei în cântecul popular. Ca de fiecare dată, pe 24 februarie suntem prezenţi în spaţiul cultural de la cele două cămine culturale din comuna Galicea pentru a ne exprima dragostea într-un mod special, cum numai galicenii ştiu să o facă. Specificul sărbătorii se înscrie prin continuitatea pe care o promovăm prin a XII- a ediţie a Dragobetelui şi prin păstrarea unei tradiţii din stânga Oltului care a fost şi este păstrată, conservată atât prin viu grai, cât şi printr-o manifestare culturală, continuată an de an. Sărbătoarea Dragobetelui este sărbătoarea dragostei la români şi, de ce nu, chiar ,,Ziua îndrăgostiţilor”. Cultivarea iubirii ne face pe noi prezenţi la spectacolele pregătite de tinerii galiceni, elevi la Şcoala Gimnazială Galicea şi la Şcoala Catehetică de Duminică”, a precizat bibliotecara Maria Tiţu.

Programul a continuat cu scenete susţinute de elevii claselor Şcolii Gimnaziale Galicea, sub genericul „La şezătoare, de Dragobete”. Pe scena căminului cultural, elevii claselor V-VIII au susţinut un program artistic, jocuri populare şi moderne. După ora 12:00 a urma spectacolul de muzică populară „Azi e Dragobetele”, susţinut de Ansamblul artistic Vocea Topologului- Galicea, coordonat de preotul profesor Ion Tiţu.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

februarie 2019
L Ma Mi J V S D
« ian.   mart. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...