Iuliana Moise: „Nu am plecat niciodată din ALDE. Nu am intenția să candidez la nicio funcție administrativă” – Impact real

Iuliana Moise: „Nu am plecat niciodată din ALDE. Nu am intenția să candidez la nicio funcție administrativă”

 Breaking News
  • No posts were found

Iuliana Moise: „Nu am plecat niciodată din ALDE. Nu am intenția să candidez la nicio funcție administrativă”

Iuliana Moise: „Nu am plecat niciodată din ALDE. Nu am intenția să candidez la nicio funcție administrativă”
martie 07
20:32 2019

Iuliana Moise este, începând din data de 23 februarie 2019, preşedinte interimar al ALDE Râmnicu-Vâlcea. Decizia a aparţinut, se pare, conducerii partidului care a luat decizia de a readuce în față oamenii „vechi” care au pus umărul la construcţia organizaţiei de la Vâlcea, încă de la înfiinţare. Pe 28 noiembrie 2018, alături de Iuliana Moise, a revenit în partid şi fostul preşedinte al ALDE Vâlcea, deputatul Dumitru Lovin, care ocupă în prezent doar funcţia de vicepreşedinte ALDE. Tăriceanu a luat decizia ca frâiele organizației județene să fie în mâinile deputatului de Dolj, Ion Cupă, până se vor așeza lucrurile în filiala de la Vâlcea. Se pare că ALDE la Vâlcea este pe drumul cel bun, Iuliana Moise fiind prima persoană din „garda” veche care revine pe funcţie de conducere, aceea de preşedinte ALDE Râmnicu-Vâlcea. În ceea ce priveşte noua funcţie, Iuliana Moise spune că îşi doreşte reconstrucţia partidului şi pregătirea pentru alegerile europarlamentare din luna mai: „Nu am plecat niciodată din acest partid, de la data depunerii adeziunii la ALDE din octombrie 2016. Este adevărat, am primit o nouă funcție în partid, aceea de președinte interimar ALDE Râmnicu Vâlcea, sarcină pe care încerc să o duc la capăt cu succes. Suntem în perioada de organizare, reînnoire adeziuni, formarea noului Birou Politic Municipal, primirea de noi membri, pregătirea pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2019. Nu am intenția să candidez la nicio funcție administrativă și deocamdată nici nu se pune în discuție în cadrul organizației acest lucru. Aștept alături de echipa noastră, echipa ALDE, pe oricine își dorește să facă o politică, curată””, ne-a declarat Iuliana Moise.

Iuliana Moise: „Îmi doresc ca femeile să vină înspre orice partid politic, cu forțe proaspete”

Iuliana Moise spune că nu s-a rupt niciodată de politică, din 1994, de când a devenit membru de partid. Chiar dacă uneori a simţit, pe propria piele, misoginismul colegilor din PNL, partid pe care l-a părăsit pentru ALDE în 2016, Iuliana Moise încurajează femeile să-şi depăşească limitele şi să intre în politică, indiferent de partidul pe care îl aleg: „A fost evidentă activitatea mea în vechiul partid din care am făcut parte și misoginismul extrem al unor personaje de la vârful partidului despre care nu vreau să comentez. Cei care fac politică știu la ce mă refer. A fost motivul pentru care m-am alăturat ALDE, un partid de dreapta, așa cum sunt și eu. Sunt o feministă convinsă și îmi doresc ca femeile să vină înspre orice partid politic, cu forțe proaspete. Nu este ușor. Dar dacă nu ne implicăm, cum oare ne dorim să progresăm, să facem ca visul devină realitate? În acest sens fac politica unui partid care are pe primele poziții pe lista de candidați pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, două femei adevărate: Norica Nicolai și Renate Weber. Şi pentru că este primăvară și peste o zi e 8 martie, vă rog să îmi permiteți să urez tuturor femeilor şi celor dragi lor, LA MULȚI ANI de… primăvară!”, a mai transmis Iuliana Moise.

Reamintim că Iuliana Moise are o experienţă vastă în politica vâlceană, având în spate trei mandate de consilier judeţean. Mai mult decât atât, Iuliana Moise a ocupat primul loc pe lista ALDE de la Senat la alegerile parlamentare din decembrie 2016. A fost totodată preşedinte al organizaţiei de femei PDL şi din 2004, în plan profesional, ocupă funcţia de director al RAR Vâlcea, fiind inginer mecanic de meserie.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

martie 2019
L Ma Mi J V S D
« feb.   apr. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...