Dispensar modern, la Slătioara

Administraţia locală condusă de social-democratul Sorin Romcescu a obţinut finanţare prin PNDL-2 pentru construirea unui dispensar medical în satul Mogeşti, un proiect în valoare de 27 de miliarde de lei vechi şi pentru modernizarea a 4 kilometri de drumuri de interes local. De curând, proiectul dispensarului uman a fost scos la licitaţie, astfel încât, în scurt timp, vor putea demara şi lucrările. Astfel, noul spaţiu de dispensar construit din temelii va beneficia de o serie de dotări medicale de ultimă generaţie, cu aparatură performantă. Primarul comunei, Sorin Romcescu a precizat că, odată finalizat proiectul, pacienţii care decid să apeleze la serviciile oferite de centrul medical din localitate vor beneficia de servicii de înaltă clasă. Centrul va fi dotat cu echipamente avansate, capabile să susţină servicii medicale echivalente cu cele din clinicile de la nivelul judeţului. Pe lângă toate acestea, dispensarul va fi prevăzut cu instalaţie de oxigen, cărucioare medicale pentru transportul pacienţilor, paturi multifuncţionale, truse medicale echipate conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, inclusiv o plasmă medicală: „Se va construi din temelii dispensarul şi va fi dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Este o iniţiativă care va fi în beneficiul comunităţii din Slătioara, dar, cu siguranţă, şi al întregii zone. Toţi vor găsi aici un loc în care să-şi rezolve problemele de sănătate, într-un mediu foarte elegant, cu aparatură de ultimă generaţie. Al doilea proiect finanţat prin Ministerul Dezvoltării prevede asfaltarea drumurilor comunale. Proiectele în vederea asfaltării drumurilor le-am gândit pe sate, acolo unde mai avem drumuri de asfaltat: Milostea, Goruneşti, Slătioara. Dintre cele trei proiecte care au fost depuse la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea infrastructurii s-a aprobat proiectul pentru asfaltarea drumurilor în satul Goruneşti. Celelalte proiecte pentru satul Milostea, pe o lungime de 4,9 kilometri şi satul Slătioara – 6,2 kilometri sperăm să primească finanţare în cea de-a doua alocare de fonduri. Cu aceste proiecte vom închide tot ceea ce înseamnă asfaltare la Slătioara”, spune primarul.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *