500 de arbori au fost plantaţi cu sprijinul Romsilva, la Mihăeşti – Impact real

500 de arbori au fost plantaţi cu sprijinul Romsilva, la Mihăeşti

 Breaking News

500 de arbori au fost plantaţi cu sprijinul Romsilva, la Mihăeşti

500 de arbori au fost plantaţi cu sprijinul Romsilva, la Mihăeşti
martie 30
20:13 2019

În data de 30 martie 2019, timp de câteva ore, cetăţenii comunei Mihăeşti au dat curs invitaţiei administraţiei locale de a participa la împădurirea a două hectare de teren din satul Bârseşti, marcând aşa cum se cuvine Luna Curăţeniei, plantând câte un arbore pentru un aer mai curat. Primăria comunei Mihăești împreună cu Asociația Zâmbete Colorate și alte organizații și instituții, au plantat 5.000 de puieți oferiți de Direcția Silvică Vâlcea, pentru a împăduri o zonă din comună Mihăești, sat Bârsești, puse la dispoziție de Primărie și Consiliul Local. După o scurtă şedință de instruire, în care silvicultori ai Romsilva Vâlcea au explicat modalitatea de plantare, funcționarii, alături de cetăţeni şi voluntari au trecut la plantarea efectivă a aproximativ 500 de arbori. Ca în fiecare an, evenimentul a fost organizat şi coordonat la nivel naţional de către Asociaţia EcoAssist şi este parte a iniţiativei naţionale de împădurire pe bază de voluntariat „Plantam fapte bune în România!”. De la evenimentul propriu-zis nu a lipsit nici primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, care le-a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru implicare: „Vreau să le mulţumesc tuturor voluntarilor, organizaţiilor, instituţiilor şi societăţilor care au participat în data de 30 martie 2019 la acţiunea organizată de Primăria comunei Mihăești împreună cu Asociația Zâmbete Colorate, alături de care am reuşit să plantăm 5.000 de puieți oferiți de Direcția Silvică Vâlcea, pentru a împăduri 2 hectare din comună Mihăești, sat Bârsești. Mă bucur că cetăţenii comunei au răspuns afirmativ invitaţiei noastre, semn ca responsabilitatea pe care o avem pentru un aer mai curat, pentru o comună curata este primită aşa cum se cuvine de întreaga comunitate”, ne-a declarat primarul Constantin Bărzăgeanu. (R.B.)

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

martie 2019
L Ma Mi J V S D
« feb.   apr. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...