Robert Schell: „Pentru mine cea mai mare provocare o reprezintă încălzirea oraşului” – Impact real

Robert Schell: „Pentru mine cea mai mare provocare o reprezintă încălzirea oraşului”

 Breaking News
Robert Schell: „Pentru mine cea mai mare provocare o reprezintă încălzirea oraşului”
aprilie 02
07:07 2019

Primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, a prezentat, într-un interviu acordat cititorilor Impact real, stadiul proiectelor aflate în derulare, precum şi investiţiile pe care intenţionează să le mai realizeze pentru modernizarea oraşului. Cu bani europeni, Robert Schell va realiza transport electric în oraş, va construi o sală multifuncţională la liceu, dar şi o piscină acoperită, iar cu fonduri guvernamentale va moderniza infrastructura educaţională. Despre aceste investiţii, dar şi despre planul administraţiei locale cu privire la încălzirea oraşului, în rândurile de mai jos.

Impact real: Ce informaţii ne aduceţi despre proiectele finanţate prin PNDL-2? Ce strategie aveţi pentru celelalte proiecte, rămase nefinanţate?

Robert Schell: Continuăm lucrările de anul trecut, şi anume grădiniţa cu program prelungit, care este într-un stadiu avansat, şi sperăm că în septembrie să fie gata şi să funcţionăm în ea la începutul noului an şcolar. Grădiniţa este finanţată prin programul PNDL-2. De asemenea, continuăm reabilitarea şcolii de la Valea lui Stan. Ne dorim să fie gata şi această şcoală, până în luna septembrie. Este vorba despre o reabilitare totală, finanţată tot din fonduri guvernamentale. Am mai avut un proiect care cuprindea dotarea cu echipamente şi mobilier specific de laborator la liceul din Brezoi, care s-a realizat în cursul anului trecut. În ceea ce priveşte proiectele care nu au prins finanţare, am înţeles că va exista o listă „scurtă”, în urma economiilor făcute şi speram să fim şi noi prinşi cu un proiect de asfaltare. Este vorba de 5 km de drumuri, pe care sunt necesare şi lucrări de artă, nu numai asfaltare. Mai avem două sau trei străduţe şi închidem infrastructura rutieră. Lucrările la unităţile de învăţământ se vor finaliza şi ele şi anul viitor vom închide tot ce înseamnă infrastructura în oraş. Apoi ne vom ocupa de întreţinerea tuturor obiectivelor realizate.

Impact real: Modernizarea Casei de Cultură bate pasul pe loc de mulţi ani. Cât se va realiza acest obiectiv?

Robert Schell: Acest proiect se află în evaluare financiară, este scos la licitaţie, s-au depus trei oferte şi sperăm că în luna aprilie să desemnăm constructorul care se va ocupa de lucrare. Nu ştim de ce au pus atât de mult perioada de evaluare, din noiembrie până în aprilie, când puteau să îi dea drumul la lucrare mult mai repede. Din luna aprilie, ar putea începe efectiv lucrările şi la acest obiectiv. Este o investiţie aşteptată. Eu promit de două mandate acestă Casa de Cultură şi abia acum reuşesc să o fac. Probabil o să terminăm Casa de Cultură şi o să vină brezoienii mei la primar şi o să mă întrebe de ce trebuie să plătească bilet, ca şi la festivalul de blues. La Casa de Cultură se vor face activităţi culturale, care implică şi costuri. Probabil vor rămâne surprinşi când se vor finaliza lucrările şi vor vedea ce activităţi culturale se vor desfăşura acolo.

Impact real: Veţi continua programul de reabilitare a blocurilor şi în acest an?

Robert Schell: Am început acest program de reabilitare în urmă cu câţiva ani, din bugetul local. Am făcut în fiecare an câte două sau trei blocuri. Suntem la jumătate. Vom continua şi anul acesta, cu încă două blocuri. Avem în fondul de rezervă o sumă rămasă de anul trecut, din alocările de la Guvern, şi ne-am propus să refacem încă două blocuri de câte şase scări. 

Impact real: În scurt timp se va finaliza şi infrastructura în oraş. Ce alte investiţii vor mai urma?

Robert Schell: Pentru mine cea mai mare provocare ca primar este încălzirea oraşului şi a blocurilor. Acum avem trei variante: să vedem ce înseamnă acest program de extindere al reţelelor de gaz în ţară că ar fi cel mai interesant şi simplu pentru mine. Dacă nu vom reuşi cu acest program, avem un studiu pe cogenerare să vedem ce presupune o centrală de genul acesta şi care implică multe riscuri. În momentul în care găsim finanţarea şi facem centrala, reţelele şi tot ce este necesar, 1.800 de apartamente care trebuie prinse în gândirea respective şi puterea instalată a centralei va fi cea necesară pentru toate aceste apartamente şi va trebui să furnizăm căldura şi apa caldă la toată capacitatea, chiar dacă s-au racordat doi sau trei pe o scară. Acest lucru va implica nişte pierderi enorme pe care trebuie să le suporţi timp de doi ani de zile. Din acest motiv aş prefera reţeaua de gaz pentru că atunci fiecare se racordează sau nu la reţeaua de gaz. În acest sens, am făcut o solicitare pentru soluţie de la Transgaz. Călimăneştiul nu poate asigura prin reţeaua existentă, în acest moment, decât pentru Călimăneşti. Nu ştiu dacă este posibil, din punct de vedere tehnic, să se mărească puterea aceasta, de pompare de la Râureni la Călimăneşti şi dacă reţeaua de transport este suficientă şi pentru Brezoi. Mai mult decât atât, noi am gândit acest proiect ca o asociere şi pentru Malaia şi Voineasa, dacă tot facem, am zis să mergem până la Voineasa, pentru a se dezvolta întreaga zonă. Introducând reţeaua de gaze se vor crea nişte premise de dezvoltare nu numai pentru Brezoi, cât şi pentru întreaga zonă. O altă variantă ar fi Boița, la 40 de km, însă acest lucru ar presupune că Guvernul să facă reţeaua până la Gura Lotrului şi de aici încolo să ne ocupăm noi. O altă variantă ar mai fi forajele geotermale, însă această variantă trenează pentru că nu putem face dovada potenţialului geotermal. Trebuie făcute nişte prospecţiuni, sunt puţin sceptic, din acest punct de vedere. Introducerea reţelei de gaz este un obiectiv de durată pe care noi ni l-am propus să-l realizăm.

Impact real: Administraţia locală are experienţa atragerii de fonduri europene. Ce investiţii cu bani europeni se află în derulare, la Brezoi?

Robert Schell: Avem lucrări de aproape 10 milioane de euro anul acesta, investiţii care se vor realiza în oraş. Este vorba de 3,5 milioane de euro, un proiect finanţat prin POR, axa 3.2, care cuprinde construirea a 15 kilometri de pista de biciclete şi vom achiziţiona trei autobuze electrice cu care vom face transportul local şi transportul elevilor la şcoală. Un alt proiect aflat în evaluare, care a trecut de toate verificările de eligibilitate, în valoare de 4 milioane de euro prevede construirea unei clădiri multifuncţionale la liceu, cu sală de festivităţi, sală de sport, vestiare, 6 laboratoare, dispensar medical. Investiţia este finanţată tot prin POR, axa 13. Tot cu fonduri europene mai avem un proiect prin care vom construi o piscină acoperită, la bază sportivă, şi vom reabilita parcul din Brezoi, unde se ţine festivalul de blues. Valoarea investiţiei este tot de 4 milioane de euro. A trecut şi ea de partea de eligibilitate, şi cred că cele două proiecte vor fi aprobate în curând şi vor intra în licitaţie. Prin cele două proiecte vor mai fi reabilitaţi şi 5 kilometri de străzi, inclusiv Văratica şi Golotreni, cele două sate care nu aveau asfalt. În felul acesta va mai rămâne doar satul Drăgăneşti, de peste Olt, pentru care ne vom concentra, tot anul acesta, să găsim o soluţie să îl asfaltăm. Am mai obţinut finanţare şi se află în licitaţie încă un proiect de un milion de euro, pentru reabilitarea sediului primăriei. Este vorba despre un fond elveţian prin care se reabilitează numai clădiri publice şi, după cum vedeţi, primăria avea şi ea nevoie de o modernizare, fiind cea mai urâtă clădire din Brezoi, la ora actuală.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.
Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Rapidauto.ro este un magazin online de piese auto cu peste 17 ani vechime

Echipa RapidAuto.ro a început ca un distribuitor de piese auto în zona de vest a României, sub numele de Best Auto Vest, ajungând prin BestAutoVest.ro până la a fi un retalier online de piese şi accesorii auto adaptat la nevoile consumatorului modern.

Stirile pe zile

aprilie 2019
L Ma Mi J V S D
« mart.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...