Proiectul care va schimba radical imaginea staţiunii Voineasa, la un pas de finanţare – Impact real

Proiectul care va schimba radical imaginea staţiunii Voineasa, la un pas de finanţare

 Breaking News

Proiectul care va schimba radical imaginea staţiunii Voineasa, la un pas de finanţare

Proiectul care va schimba radical imaginea staţiunii Voineasa, la un pas de finanţare
aprilie 03
15:26 2019

Primăria Voineasa a realizat un proiect de mare anvergură, care va schimba radical imaginea staţiunii Voineasa. Investiţia urmează să fie implementată cu fonduri europene. Administraţia locală condusă de Gabriel Năstăsescu a lucrat mai bine de un an la documentaţiile aferente acestei investiţii, care ar putea atrage 5 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Proiectul este pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte finanţarea: „Am trecut de partea de eligibilitate a proiectului, la ADR S-V Oltenia, în prezent proiectul se afla la Ministerul Fondurilor Europene. A existat o perioadă în care lucrurile nu s-au mişcat, deoarece nu a fost aprobat bugetul la nivel naţional. Însă, odată cu aprobarea bugetului pentru fiecare minister, sunt convins că se va analiza şi proiectul nostru şi va intra la finanţare”, ne-a declarat primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu.

Gabriel Năstăsescu: „Acest proiect ar fi un prim pas pentru a schimba înfăţişarea staţiunii Voineasa”

Proiectul, intitulat „Amenajare trotuare pietonale şi spaţii de recreere în localitatea Voineasa” este unul amplu, şi cuprinde amenajarea a peste 4 kilometri de trotuare, construirea a două terenuri sintetice, modernizarea iluminatului stradal, precum şi dotarea cu mobilier stradal a zonei respective: „Este vorba de o axă de fonduri europene destinată staţiunilor balneoclimaterice. În proiect sunt cuprinse trotuare de-a lungul străzilor, de la intrarea în localitate şi până la ieşire, în jur de 4 kilometri. Acolo unde este posibil vor fi amenajate trotuare pe ambele părţi, în funcţie de cum permite drumul. Pe lângă aceste trotuare vom moderniza şi iluminatul public, se vor monta stâlpi stradali, mobilier stradal: băncuţe, pubele şi jardiniere. Tot în cadrul acestui proiect se vor amenaja şi două terenuri sintetice, unul la şcoală şi unul sus, în staţiune. Proiectul ajunge până la 4,8 milioane de euro şi va fi o investiţie de anvergură. În Voineasa sunt foarte multe lucruri de făcut. Acest proiect ar fi un prim pas pentru a schimba înfăţişarea staţiunii Voineasa. Sper să le placă şi celor care deţin pensiuni în zonă şi să se creeze mai multe spaţii de cazare. Deja se modernizează și Hotel Lotru, astfel încât, în scurt timp, vom dispune și de mai multe spații de cazare. Ne dorim şi crearea de noi locuri de muncă, şi sperăm într-o revitalizare a staţiunii, în viitorul apropiat”, ne-a declarat primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu. Sezonul de schi 2018-2019 s-a dovedit unul foarte bun pentru staţiunea Voineasa şi administratorii pârtiei, zeci de mii de turişti alegând staţiunea din nordul judeţului. Iată că suntem în luna aprilie şi încă se schiază la Voineasa. În următoarele zile, administratorii pârtiei vor lua decizia de a închide sezonul de iarnă, cel mai probabil, la sfârşitul lunii aprilie.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

aprilie 2019
L Ma Mi J V S D
« mart.   mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...