EDITORIAL: Sondajele plătite au miros de manipulare – Impact real

EDITORIAL: Sondajele plătite au miros de manipulare

 Breaking News

EDITORIAL: Sondajele plătite au miros de manipulare

aprilie 14
12:19 2019

A început campania electorală, și deja se simte miros de manipulare care emană din toate materialele canalelor media plătite de unii sau de alții. PNL a plătit cu bani grei un sondaj din care reiese că ar fi ajuns din urmă PSD în grațiile votanților, ba chiar că l-ar fi depășit. De fapt, chiar dacă fenomenul este unul natural în politica românească, și este clar că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, este foarte clar că nu am ajuns acolo, cel puțin nu cu un PNL cum este cel de astăzi, nereformat și cu aceiași vechi și prăfuiți activiști și oportuniști politici.

Sondajele mânărite au deocamdată menirea de a bloca exodul de primari și alți vectori de imagine din teritoriu către PSD, iar acțiunea este într-un  fel justificată de faptul că, în instituțiile publice, și mai ales în administrația locală, PSD a instituit în ultimii ani o dictatură foarte puțin mascată de ochii lumii. O dictatură în care, dacă PSD controlează modul cum sunt finanțate, de exemplu, administrațiile locale, atunci toți aleșii locali ajung să fie sub papuc, iar dacă vreunul dintre ei are curajul să ridice glasul sau să spună ceva despre problemele reale cu care se confruntă este imediat amenințat cu tăierea finanțării, în schimbul obedienței, tăcerii și, eventual, ridicării unor imnuri de slavă pentru guvernul iubit.

Am ajuns să trăim într-o falsă democrație, unde numai șomerii și bețivii de la cârciumă mai au dreptul să își exprime liber gândurile, pe principiul că aceia oricum nu au prea multe idei, și nici nu au cui le spune, în timp ce toți ceilalți trebuie să ne lăsăm cuminți și tăcuți în seama partidului iubit, care știe el mai bine cum să fure, și cum să aibă grijă de noi.

PSD a reușit încet, încet să pună botniță tuturor celor care mai aveau curajul de a se exprima în public, singura șansă a acestor guralivi fiind să nu fie angajați la stat, sau să nu poată fi șantajați de oamenii puterii. Dar câți dintre aceștia mai există? Dacă ne vom lăsa în continuare pradă acestor manipulări grosolane vom ajunge, probabil, să ni se modifice într-atât de mult percepția despre noi și despre lume, încât în scurt timp vom ajunge chiar să credem ceea ce auzim la televizor. Puținele personaje rămase în posturi-cheie pe care PSD nu a reușit până acum să se urce cu picioarele trebuie să se aștepte la tot ceea ce este mai rău, cum ar fi de exemplu cu foste victime descoperite după 30 de ani de la Revoluție, sau cu adevărate seriale televizate prin care se aruncă în fiecare zi cu noroi în tot ce mișcă și nu are culoarea roșie de partid prinsă în piept și la inimă.

Este foarte interesant cât timp se vor mai lăsa românii prostiți în față, și care va fi scorul electoral la următoarele alegeri, pentru că, deși am criticat până acum puterea, PSD nu este, totuși, ca mai mare problemă de viitor a României. Cea mai mare problemă la care ar fi trebuit să se gândească politicienii din opoziție încă de acum patru ani este ce anume putem pune în locul PSD, atunci când acesta va scădea de-adevăratelea în sondaje? Pe Ludovic Orban? Poate pe jurnaistul vopsit acum în politician Rareș Bogdan, sau pe Victor Ponta? Normal, să-l punem pe Klaus Iohannis, doar omul nu s-a săturat într-un singur mandat să nu facă nimic, și să se plimbe pe banii noștri prin toată lumea. Adevărata întrebare pe care ar trebui să le-o pună românii politicienilor ar fi de ce anume nu încurajează formarea unor noi politicieni, curați din punct de vedere moral, neghidonați de servicii și încă neatinși de virusul corupției? Poate pentru că, indiferent de forma politică pe care o propun la guvernare, politicienii de astăzi nu vor decât să fure, așa cum au făcut și cei dinaintea lor?

Concluzia este una simplă: până când clasa politică din România nu se va restarta, nu o va lua de la zero, cu oameni noi, care să nu aibă legătură cu tătucii politici de astăzi, orice partid am avea la putere va avea tendința de a comite aceleași abuzuri pe care le vedem astăzi din partea PSD.

Mihai Roman

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

aprilie 2019
L Ma Mi J V S D
« mart.   mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...