Muereasca, centrul turismului monahal – Impact real

Muereasca, centrul turismului monahal

 Breaking News

Muereasca, centrul turismului monahal

Muereasca, centrul turismului monahal
aprilie 17
17:59 2019

Comuna Muereasca,  un tărâm plin de frumuseţe şi farmec, unde generoasa natură a dat acestui ţinut, cum spunea Alexandru Vlahuţă în „România pitorească”: „oferă trecătorilor cu mâinile amândouă, din toate frumuseţile şi din toate comorile”. Aşezată la marginea pădurii, într-o zonă liniştită, ferită de agitaţia citadină, Muereasca este o destinaţie monahală care joacă rolul de centru al turismului monahal de pe teritoriul judeţului. Situată pe vechiul drum al Mănăstirii Frăsinei, denumită şi Athosul românilor, puţin mai sus de Gura Văii, lunecând prin spectaculoasele păduri unde vârfurile copacilor se pierd printre norii dimineţii, localitatea oferă o privelişte încântătoare care se deschide larg spre vest, de o parte şi de alta a firului apei, până sub streaşina muntelui Buila. Aici se găseşte aşezată din vremuri de istorie localitatea Muereasca. Cadrul natural de o rară frumuseţe a fost întregit şi se întregeşte mereu cu noi decoruri şlefuite de om. Scăldată de apele pârâului Muereasca, de la care provine numele localităţii, frumuseţea naturii locurilor cu poieni ascunse, cu izvoare limpezi cum este cristalul, sub geana de codri falnici împliniţi în liniştea evlaviei şi mângâierii naturii primitoare, toate acestea trezesc sentimentul rar al primenirii prin curăţia şi frumuseţea naturii. Într-un astfel de cadru natural, în verdele regal al pădurilor se află comuna Muereasca, un loc cu care Dumnezeu a binecuvântat credincioşii: „Situată sub streaşina masivului Buila, pe malurile râului omonim cu cele două izvoare, Moriştiţa Mică şi Moriştiţa Mare, care explică numele localităţii, între Călimăneşti şi Olăneşti, în preajma Mănăstirii Frăsinei şi populată din vremuri străvechi, comuna Muereasca a avut şi are potenţial îndestulător pentru păstrarea aşezării de-a lungul veacurilor, pentru dezvoltarea culturală a comunităţii în contemporaneitate, pentru devenirea ei viitoare. Capitalul cel mai valoros şi productiv îl constituie oamenii locului, prin vrednicia, tenacitatea şi solidaritatea lor în faţa vitregiilor naturii şi a vâltorilor istorie”, spune Ion Ungureanu, primarul comunei Muereasca.

Poveştile căutătorilor de aur completează frumuseţea naturii

Urcând pe firul pârâului Muereasca, spre Mănăstirea Frăsinei, pe drum descoperi locuri, oameni, poveşti, izvoare cu ape minerale, pietre, ba chiar şi aur sub formă de fluturaşi şi solzi foarte fini, alături de alte minerale extrem de preţioase, care fac lumea să se învârtă. Totul, de 24 de carate. Legendele din spatele numelor acestor râuri care udă pământul localităţii sunt pline de mister. Se spune că, pentru culegerea metalului preţios, căutătorii fluturaşilor de aur aşezau nişte scânduri înclinate, peste care puneau ţesături de lână. Peste aceste ţesături puneau nisipul şi prundişul aurifer cules din albia pârâului. Apoi, turnau peste acest amestec apă, spălând bucăţile de rocă. În urma acestui procedeu solzii de aur, fiind mai grei, rămâneau agăţaţi de ţesătura de lână şi puteau fi adunaţi. Legendele căutătorilor de aur au fost tot timpul o sursă constantă de povestiri. Cele mai bogate legende au rămas cele despre aurul descoperit aici, care era bântuit de iele, demoni subpământeni şi flăcările care joacă pe comori. Toate acestea au alimentat imaginaţia oamenilor secole la rând şi au înflăcărat ambiţia celor care au sperat într-o îmbogăţire miraculoasă, peste noapte. Pe valea pârâului Muereasca se găsesc numeroase roci de construcţie, pietriş, nisip, valorificate în construcţiile care se înalţă pe raza localităţii. Mai mult, în punctul „Ponoreanu” şi în alte părţi, localnicii au găsit bucăţi de pirită auriferă. Valea pârâului Muereasca ascunde valori naturale inestimabile, aurul semnalându-şi prezenţa aici de multă vreme, şi atrăgând atenţia cercetătorilor. O altă bogăţie importantă pe care o are localitatea sunt izvoarele cu ape minerale, al căror debit şi compoziţie chimică le situează în categoria izvoarelor cu o valoare deosebită, care ar putea duce la folosirea lor pe scară largă. Prezenţa acestor izvoare pe teritoriul comunei nu este întâmplătoare, dacă ţinem seama că localitatea este amplasată între două renumite staţiuni balneare, Călimăneşti şi Băile Olăneşti.

Apele minerale dau valoare localităţii

La Cheile Şutei, două izvoare cu debit destul de mare indiferent de anotimp fac adevărate minuni pentru cei care folosesc apa de acolo. Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, se gândeşte tot mai serios să înscrie localitatea pe harta turismului: „Pentru noi, aceste izvoare aduc o plusvaloare, şi cred că, în acest sens, ar exista posibilitatea de a găsi un investitor care să se folosească de acest aspect. Acum şi primarul de la Olăneşti demarează lucrări de reabilitare a drumului care face legătura cu Muereasca, iar acest lucru ar ajuta dezvoltarea turismului pentru ambele localităţi. Turistul care vine în zonă ar avea astfel asigurată o cale sigură, dar şi mult mai rapidă spre obiectivele pe care poate să le viziteze în zonă. Posibilitatea de asfaltare a drumului care face legătura cu Olăneştiul va exista foarte curând. Drumul respectiv a fost modernizat cu fonduri europene şi nu s-a putut interveni într-o anumită perioadă de timp, acest aspect fiind una dintre condiţiile impuse de Uniunea Europeană. După ce se finalizează această perioadă îl vom propune pentru asfaltare. Mai sunt şi alte posibilităţi de dezvoltare a localităţii, dacă facem această legătură, cu Olăneştiul, inclusiv prin apariţia de ferme agroturistice”, a spus primarul Ion Ungureanu.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

aprilie 2019
L Ma Mi J V S D
« mart.   mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...