Pe 25 aprilie, cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea îşi deschide porţile

 Breaking News

Pe 25 aprilie, cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea îşi deschide porţile

Pe 25 aprilie, cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea îşi deschide porţile
aprilie 20
08:24 2019

„Mirajul Oltului “, cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea a fost finalizat, după mai bine de şapte ani de la demararea lucrărilor. În 2012, Consiliul Judeţean, în colaborare cu Primăria Călimăneşti au început un proiect în valoare de peste 6 milioane de euro, jumătate din sumă fiind suportată de Uniunea Europeană, iar cealaltă jumătate de cele două instituţii. Iată că investiţia a ajuns la final, iar vâlcenii și turiștii se vor putea bucura, începând din acest an, de un parc acvatic și un centru de relaxare modern în stațiunea Călimănești – Căciulata. Inaugurarea va avea loc pe 25 aprilie 2019, orele 11.30.

Tarife uşor ridicate față de celelalte centre de agreement din staţiune

În ședința din 18 aprilie 2019, consilierii județeni au votat și tarifele pentru serviciile prestate. Astfel că, un adult plăteşte pentru intrarea la noul aqua park 30 lei, în timpul săptămânii, şi 35 de lei în weekend. Tarifele sunt puţin mai mari faţă de cele prestate de operatorii privaţi care oferă servicii similare în staţiunea Călimăneşti. În celelalte centre de relaxare şi agrement taxa de intrare este de 20 de lei/adult. Potrivit spuselor preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, tarifele sunt valabile în anul 2019, modificările care vor interveni în nivelul acestora va fi în funcţie de situaţiile/condiţiile concrete care intervin pe parcursul desfăşurării activităţii. Capacitatea maximă a Parcului Acvatic şi a Centrului de Relaxare Călimăneşti este de 300 locuri.

„Mirajul Oltului” presupune două componente: un parc acvatic şi de relaxare şi un parc de agrement, cu terenuri de sport. Parcul acvatic este dotat cu două piscine interioare, trei piscine exterioare, un ansamblu de tobogane cu o înălţime de 14 metri, saună, sală de fitness, zonă de cafenea, vestiare şi grupuri sanitare. Piscinele sunt cu apă dulce şi termală. Parcul de agrement şi sport din zona Jiblea-Veche are terenuri de tenis, de minifotbal, pistă pentru role, loc de joacă, vestiare, grupuri sanitare, dar şi un ponton plutitor de la care pleacă în curse al doilea vaporaş de pe Olt. Pentru o şedinţă de antrenament la sala de fitness, turiştii vor plăti 10 lei, în timp de ce pentru un abonament lunar 100 lei. Pentru închirierea unui teren de tenis, doritorii vor scoate din buzunar între 20 și 40 lei, iar pentru cel de fotbal între 50 și 70/oră. Taxa pentru o plimbare cu vaporaşul pe râul Olt este de 10 lei/copil şi 20/adult.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

aprilie 2019
L Ma Mi J V S D
« mart.   mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...