La Tetoiu, şcolile vor fi modernizate – Impact real

La Tetoiu, şcolile vor fi modernizate

 Breaking News

La Tetoiu, şcolile vor fi modernizate

La Tetoiu, şcolile vor fi modernizate
aprilie 23
13:45 2019

Primarul Lucian Antonie spune că, pentru cele două şcoli din localitate are finanţare printr-un proiect cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării, şi care prevede lucrări de construire a grupurilor sanitare interioare, anveloparea şi racordarea locaţiilor la reţeaua de apă curentă. La Tetoiu fondurile guvernamentale au fost alocate pentru modernizarea locaţiilor în aşa fel încât şi copiii din Tetoiu să se poată bucura de şcoli cu dotare corespunzătoare, cu accesorii şi grupuri sanitare în interior: „De altfel, acestea sunt condiţiile normale pe care orice unitate de învăţământ, chiar dacă este la sat, ar trebui să le ofere. Referitor la proiectele depuse la Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea şcolilor avem prinse pentru anvelopare cele două şcoli, din satul Ţepeşti, ambele fiind şcoli de centru. Pentru acest obiectiv avem finanţare guvernamentală printr-un proiect pentru izolare termică. În curtea şcolii sunt două locaţii: şcoala nouă, dar şi corpul vechii şcoli. În localul nou sunt amenajate sălile de clasă şi grădiniţa, iar în clădirea veche sunt laboratoarele şi o sală de sport. Pentru că acest local este destul de vechi, am solicitat fonduri de la Ministerul Dezvoltării”, a declarat primarul. În ultimii ani, cei mai mulţi tineri din Tetoiu au luat calea Occidentului, întorcându-se acasă din când în când, de dorul bunicilor. Îmbătrânirea populaţiei şi depopularea comunei se vede cel mai bine în şcoli, pentru că numărul elevilor scade an de an. Cei care termină gimnaziul se îndreaptă către liceu pentru ca mai apoi să plece din localitate, după un loc de muncă mai bine plătit, pentru că zona industria lipseşte cu desăvârşire, iar agricultura, ocupaţia de bază cândva, este practicată astăzi doar pentru subzistenţă. Primarul spune că cea mai veche şcoală înfiinţată în comună a fost şcoala din satul Tetoiu, în anul 1857, care a funcţionat la început într-un local închiriat, ca mai apoi în fiecare localitate, datorită numărului mare de copii, comunitatea să ridice câte o şcoală în fiecare sat.

Claudia Şchiopu

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.


Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.


Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.


Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

 

Angajarea în videochat – mai avantajoasă decât s-ar putea crede

Chiar dacă este vorba despre un domeniu privit dezaprobator de unii, nu poate fi negat faptul că a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ultimii ani.

Stirile pe zile

aprilie 2019
L Ma Mi J V S D
« mart.   mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...