Toma Ciolacu: „Program mai bun ca PNDL nu cred că a existat în ultimii 30 de ani”

 Breaking News

Toma Ciolacu: „Program mai bun ca PNDL nu cred că a existat în ultimii 30 de ani”

Toma Ciolacu: „Program mai bun ca PNDL nu cred că a existat în ultimii 30 de ani”
mai 18
20:08 2019

Primarul Toma Ciolacu a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare, dar a ţinut să puncteze şi principalele probleme cu care se confruntă administraţia locală. Cum arată bugetul localităţii, ce strategie are pentru dezvoltarea infrastructurii în următorii ani, dar şi ce şanse are localitatea pe care o administrează în privinţa accesării fondurilor europene, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Cum arată bugetul localităţii anul acesta, şi dacă permite şi mici investiţii în infrastructură?

Toma Ciolacu: Bugetul este frumos, la prima vedere. Bugetul unei localităţi, ca şi bugetul unei gospodării ţi-l faci în funcţie de cât ai şi cât poţi să realizezi. Bugetul nu este nici extraordinar, într-adevăr, sunt bani mai mulţi, dar şi cheltuieli mai mari: în primul rând, pentru că s-a mărit salariul minim pe economie şi în al doilea rând şi preţurile au crescut foarte mult. Niciodată nu m-am plâns de buget. În ceea ce priveşte susţinerea cheltuielilor cu asistenţa socială, este acelaşi lucru ca şi în anii precedenţi, doar că aceste cheltuieli au fost băgate în buget. Ştiţi cine a făcut mai mult gură pe această problemă? Primarii de municipii. Dacă aţi observat, la toate întâlnirile nu a existat nici un primar de comună. La municipii, oraşele mari sau comunele mari, care au bugetele lor foarte mari, primarii lor ar fi vrut să cheltuie bugetele lor cu investiţii şi în schimb statul să le dea banii pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora. Dar, pentru o comună mică, cu un buget de 2-3 miliarde, cum să ţii din buget propriu 14 miliarde, de exemplu, cum avem noi la Stroeşti bugetul cu asistenţa socială? Şi atunci este normal să vină statul în sprijinul acestor localităţi. Consider că statul a procedat corect când a gândit acest aspect. Sunt comune şi oraşe care stau cu sute de mii de euro în excedent şi nu îi cheltuie ani buni, stau cu ei blocaţi în excedent, de dragul de a avea bani în cont. În ceea ce priveşte micile investiţii, vom avea bani şi pentru acestea. Avem de terminat asfaltarea de un kilometru din satul Dianu, care este realizată în prezent în procent de 70%, avem de realizat parcarea din faţa şcolii Căpitan Mărăşeanu. Avem în plan să reabilităm şi sediul primăriei, vom face lucrări de reparaţii, întreţinere şi construire a unor grupuri sanitare. De asemenea, vom întreţine şi vom face reparaţii la toate clădirile din domeniul public, de pe raza localităţii.

Impact real: Ce noutăţi ne aduceţi despre proiectele aflate în derulare pe raza localităţii Stroeşti?

Toma Ciolacu: Proiectele prin PNDL-2 le-am finalizat şi le-am achitat. Pentru situaţii de urgenţă am finalizat puntea pietonală şi mai avem podul peste Cerna, unde, din cauza vremii, pentru că apa este foarte mare nu s-a putut lucra. În ceea ce priveşte alte investiţii mari, pentru care vom accesa fonduri externe, am depus la Compania Naţională de Investiţii un proiect privind construirea unui pod peste pârâul Cerna, în satul Cireşu, în punctul Uliţa Chioasa, un pod care deserveşte 80 de familii, şi care este construit prin anii 80, cu contribuţia oamenilor din localitate şi care este astăzi în pericol şi din punct de vedere pietonal. Am primit o adresă în acest sens de la Ministerul Dezvoltării şi ce nu s-a putut realiza prin PNDL-2 sau pe situaţii de urgenţă, există acum oportunitatea să fie finanţat prin Compania Naţională de Investiţii. În primul rând se vor finanţa lucrările urgente, adică situaţiile de urgenţă. Totodată, mi-aş mai dori să modernizez Căminul Cultural Pojogi, care deserveşte două sate: Cireşu, respectiv Pojogi. Avem activităţi culturale care nu au unde să se desfăşoare şi avem nevoie de o locaţie modernizată.

Impact real: Veţi apela şi la Fondul Naţional de Investiţii, un program deschis recent pentru lucrări de modernizare a infrastructurii din mediul rural?

Toma Ciolacu: Ne pregătim şi pentru acest program, însă, din câte ştiu, nu au apărut normele de aplicare. Dar, ca şi investiţie mai urgentă este introducerea reţelei de gaze naturale. Chiar zilele acestea va veni o firmă cu care suntem în colaborare pentru a face un studiu de oportunitate. Vom merge individual, nu mai vreau să aud de asociaţii intercomunitare. Nu ştiu cum este în alte părţi, însă la nivelul judeţului Vâlcea aceste asociaţii s-au dovedit un eşec, atât ADI Apa, cât şi ADI Salubrizare nu au mers. Eu consider că introducerea reţelei de gaze se va face, pentru că este o necesitate, şi cred că şi Comisia Europeană ne forţează, în acest sens. Datoria noastră este să facem studiu de fezabilitate, să facem tot ce ţine de noi pentru ca această utilitate să fie introdusă şi la Stroeşti. Aşteptăm normele de aplicare, este posibil să fie nevoie de o cofinanţare, care se va face în baza unui împrumut pe care să îl returnăm în 20 de ani. Şi atunci, care primar sănătos la cap îndatorează primăria pe 20 de ani? Vreau să vă spun că program mai bun ca PNDL nu cred că a existat în ultimii 30 de ani. Nu vorbim politic, vorbim strict profesional şi administrativ. Eu sunt primar de 7 ani şi domnul primar Velcu este de 20 de ani, şi nu a existat un program de finanţare guvernamental mai bun decât PNDL. Noi am avut două proiecte prin PNDL-2 care s-au derulat foarte bine, şi pe care le-am finalizat.

Impact real: Şi anul 2019 va fi plin de investiţii, la Stroeşti. Trăgând linie, sunteţi mulţumit de realizări?

Toma Ciolacu: Fără lipsă de modestie, vreau să vă spun că, de când sunt eu primar, nu a existat o zi la Stroeşti în care să nu se fi lucrat la o investiţie, mai mare sau mai mică. Avem şantier continuu din 2016. În prezent se lucrează la asfaltări pe bugetul local. Pot spune că sunt mulţumit de realizări, dar, până la urmă, nu contează ca eu să fiu mulţumit, ci oamenii. Şi, din ce văd, eu comunitatea o simt că ar fi mulţumită. Oamenii asta îşi doresc: apă, canalizare, iluminat public şi drumuri, la care se adaugă sănătatea şi învăţământul. În prezent, singura problemă care ne frământă este cea a colectării deşeurilor menajere. Este o problemă la nivel judeţean. Vom vedea ce se va întâmpla, şi sperăm să fie luate cele mai bune decizii, astfel încât comunitatea să nu fie afectată.

Impact real: Fondurile europene ar putea reprezenta o variantă de dezvoltare a infrastructurii la Stroeşti?

Toma Ciolacu: Accesarea fondurilor europene pentru o localitate cum este Stroeştiul este interzisă, fiindcă nu îndeplinim condiţiile impuse de programele europene. Nu îndeplinim punctajul cerut pentru că localitatea nu are legătură cu un drum naţional sau drum judeţean, nu are gară, nu are monumente istorice, nu are resurse minerale, şi asta pentru că europenii nu vor ca noi să ne dezvoltăm pe fiecare uliţă. Mai mult, nici un program european nu are cofinanţare zero, iar pentru cele care au cofinanţare 2% se mai pun bani din Consiliul Local pentru proiectare, studiile de fezabilitate şi avize, bani pe care nimeni nu-i socoteşte. Programe mai accesibile sunt pentru piscine, terenuri de sport sau parcuri. Uniunea Europeană nu ne dă bani pentru asfaltări, apă, canalizare, pentru deschiderea unei fabrici, pentru utilaje să facem agricultură. UE ne dă bani pentru ceea ce cred ei, dar cu condiţii destul de severe, imposibil de realizat. Singura posibilitate de accesare a fondurilor europene rămâne grupul de acţiune locală.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2019
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...