Proiectul care va schimba radical imaginea oraşului Bălceşti a intrat în linie dreaptă – Impact real

Proiectul care va schimba radical imaginea oraşului Bălceşti a intrat în linie dreaptă

 Breaking News

Proiectul care va schimba radical imaginea oraşului Bălceşti a intrat în linie dreaptă

Proiectul care va schimba radical imaginea oraşului Bălceşti a intrat în linie dreaptă
mai 31
11:07 2019
  • 5 milioane de euro vor fi investiţi în modernizarea infrastructurii din Bălceşti. Proiectul va începe în toamna acestui an

Administraţia locală din Bălceşti a realizat un proiect de mare anvergură, care va schimba radical imaginea oraşului din sudul judeţului. Investiţia urmează să fie implementată cu fonduri europene. Chiar ieri, 30 mai 2019, de Ziua oraşului Bălceşti, primarul Constantin Aleca a fost chemat la Craiova, la ADR S-V Oltenia, să semneze contractul de finanţare pentru cel mai important proiect care se va realiza în Bălceşti. Investiţia, evaluată la 5 milioane de euro va cuprinde lucrări de modernizare a infrastructurii de drumuri, a celei educaţionale, dar şi culturale. Administraţia locală condusă de Constantin Aleca s-a mişcat repede cu finalizarea documentaţiei, proiectul fiind al şaselea de acest gen pe regiunea Sud-Vest Oltenia: „Am pornit cu speranţe mari, în noul an. Accesarea fondurilor europene prin deschiderea acestor noi axe reprezintă ocazia unică de dezvoltare a oraşului, şansa noastră, iar noi nu am ratat această posibilitate. Chiar ieri, când am organizat prima ediţie a Zilei oraşului, am fost chemaţi la Craiova să semnăm contractul de finanţare pentru proiectul de 5 milioane de euro, unde contribuţia locală în privinţa cofinanţărilor este de numai 2%.  Ne-am gândit la un proiect care să cuprindă mai multe domenii: dezvoltarea infrastructurii rutiere, cea educaţionale şi culturală. Proiectul cuprinde modernizarea şi dotarea Şcolilor de la Bălceşti şi a Şcolii Otetelişu, două terenuri sintetice la Şcoala Bălceşti şi încă unul la şcoala Otetelişu, dar şi modernizarea celui existent cu gazon natural, cu vestiare şi grupuri sanitare. Totodată, la Şcoala de la Bălceşti avem modernizarea sălii de sport şi extinderea acesteia, iar pe partea culturală avem reabilitarea unei clădiri şi transformarea acesteia într-un centru cultural, cu sală de festivităţi şi sală de spectacole”, ne-a declarat primarul PNL. Pe partea de infrastructură, proiectul cuprinde 12 kilometri de drumuri, amenajarea a trei trotuare în zona Bălceşti, pe strada Policlinicii, strada Petrache Poenaru şi în faţa clădirii CEC. Alesul local precizează că asfaltarea drumurilor se va face pe strada Ac. Neagoe Gheorghe (1 km), strada Ulicioiu (260 de metri), încă 5 km pe Vasilaţi Sticuleşti-Palei, apoi se coboară pe Dealul Răii încă 2,7 kilometri şi se face legătura cu drumul naţional la Otetelişu: „Sunt de asemenea două terenuri sintetice la Şcoala Bălceşti şi încă unul la Şcoala Otetelişu, dar şi modernizarea celui existent cu gazon, iar la stadion sunt prinşi cei 290 de metri. Suntem foarte fericiţi că am reuşit accesarea acestui minunat proiect pentru dezvoltarea localităţii și iată că suntem aproape de realizarea lui”, ne-a spus Constantin Aleca. În următoarea perioadă, proiectul va urma paşii legali în vederea implementării, respectiv scoaterea la licitaţie a proiectării, apoi a execuţiei propriu-zise. În cel mai optimist caz, lucrările efective vor începe în toamna acestui an.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

mai 2019
L Ma Mi J V S D
« apr.   iun. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...