Sala de sport din Bujoreni, o nouă investiţie importantă a primăriei – Impact real

Sala de sport din Bujoreni, o nouă investiţie importantă a primăriei

 Breaking News

Sala de sport din Bujoreni, o nouă investiţie importantă a primăriei

Sala de sport din Bujoreni, o nouă investiţie importantă a primăriei
august 12
12:04 2019

Claudia Şchiopu

Administraţia locală din Bujoreni va construi anul acesta o sală de sport în localitate, care se va realiza cu fonduri alocate din bugetul local şi cu sprijinul unui ONG format din oameni de bine dornici de a ajuta şi de a se implica pentru comunitatea de aici. Sala de sport va fi utilă atât pentru elevii care vor desfăşura orele de educaţie fizică, pentru tinerii care vor să practice fotbal, volei, handbal, baschet, pentru toţi iubitorii de sport şi mişcare, dar în primul rând va fi pentru copiii cu nevoi speciale : „Primăria va construi sala de sport, iar ONG–ul o va dota. Sala de sport o vom construi lângă şcoala din satul Gura Văii. Fiindcă nu avem la dispoziţie un spaţiu atât de mare cât îmi cerea Compania Naţională de Investiţii pentru a putea depune la ei documentaţia unui astfel de proiect, noi vom construi sala de sport din bugetul local, iar printr-un protocol cu ONG, dotările sălii de sport vor fi, în mare parte pentru copiii cu autism, cu dizabilităţi, sau pentru cei aflaţi în dificultate. În această sală de sport, copiii îşi vor putea desfăşura activităţile conform protocolului. Este un proiect mult aşteptat de copii, fiindcă în localitatea Bujoreni avem 120 de copii cu cerinţe speciale, pentru care nu primim un buget „special”. Prin urmare, acest proiect va fi un proiect de suflet”, a precizat primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu.

Primarul din Bujoreni aşteaptă rectificarea bugetară a Guvernului

Administraţia locală din Bujoreni mizează pe rectificarea bugetului general consolidat al statului, de la sfârşitul acestei luni, pentru a primi o gură de oxigen. Este nevoie de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor legate de asistenţă socială, pentru investiţii, dar şi pentru stingerea unor datorii moştenite: „Toate administraţiile locale aşteaptă rectificarea. Avem arierate de aproape 800 de mii de lei care provin de la fosta administraţie. Aceste datorii sunt, o parte din cauza executărilor pe care le-am primit, în valoare de 500 de mii lei, pentru terenurile de la Staţiunea Pomicolă. Uşor, uşor oamenii ne câştigă în instanţă, şi nu este vina lor, dar nici vina noastră. Sunt hotărâri judecătoreşti de dus la îndeplinire, iar primăria este doar bună de plată. Avem nevoie de această rectificare pentru funcţionarea aparatului administrativ, avem cheltuieli pe care le-am făcut anul trecut şi care ne-au venit în luna ianuarie ca neprevăzute, dar şi pentru acoperirea cheltuielilor legate de asistenţa socială şi pentru investiţii”, afirmă Gheorghe Gîngu.   �� ]��<��

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2019
L Ma Mi J V S D
« iul.   sept. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...