Comuna Drăgoeşti, la ceas de sărbătoare. A marcat cea de-a VIII-a ediţie a Zilei Comunei – Impact real

Comuna Drăgoeşti, la ceas de sărbătoare. A marcat cea de-a VIII-a ediţie a Zilei Comunei

 Breaking News

Comuna Drăgoeşti, la ceas de sărbătoare. A marcat cea de-a VIII-a ediţie a Zilei Comunei

Comuna Drăgoeşti, la ceas de sărbătoare. A marcat cea de-a VIII-a ediţie a Zilei Comunei
august 16
09:35 2019

A devenit deja o tradiţie ca pe 15 august, de Sf. Maria, în comună Drăgoeşti să fie sărbătoare mare. Evenimentul prilejuit cu ocazia celei de-a VIII-a ediție a Zilei comunei a fost organizat de primarul Gheorghe Melente şi Consiliul Local Drăgoeşti şi a adunat pe platoul de lângă stadionul comunal sute de cetățeni atât din Drăgoeşti, cât și din comunele limitrofe. De la an la an, sărbătoarea localităţii ia amploare, oamenii petrecând ore în şir, până la miez de noapte, pe muzica îndrăgiţilor interpreţi de muzică populară şi a altor artişti din judeţ. Şi de această dată, Ilie Dură, Olguţa Berbec şi alţi artişti îndrăgiţi au făcut super-show la Drăgoeşti, invitând pe toată lumea la horă. Aflată la cea de-a VIII-a ediţie, manifestarea a fost una pe gustul tuturor, pentru că autorităţile locale au pregătit un program diversificat.  Încă de la orele dimineţii, programul manifestărilor a debutat cu activități sportive, mai exact cu cea de-a II-a ediţie a Cupei „Mihai Viteazu”, când şi-au dat concursul elevii şcolilor gimnaziale I-VIII de la Drăgoești, Galicea și Olanu și a fost continuat seara cu un meci de fotbal între echipele Oltul Drăgoești și DCM Rm. Vâlcea.

Gheorghe Melente: „Astăzi, spun cu tărie că Drăgoeştiul se află pe harta judeţului Vâlcea, pe harta României, cu o infrastructură modernă”

Deschiderea oficială a evenimentului a fost programată de la orele 16.00, când primarul Gheorghe Melente a urcat pe scenă şi le-a urât tuturor locuitorilor un sincer La mulţi ani şi i-a invitat să petreacă, alături de artişti de renume, Ziua Comunei. Nu au lipsit nici autorităţile judeţene sau politicienii, care însă nu au mai urcat pe scenă, ci au stat în rândul oamenilor şi s-au bucurat de sărbătoarea pregătită de primarul Gheorghe Melente. Au fost prezenţi preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, senatorul PNL Romulus Bulacu, deputatul PSD Ovidiu Popa, originar din Drăgoeşti, precum şi alţi consilieri judeţeni sau locali de la toate partidele politice:

 „Astăzi, marcăm cea de-a VIII-a ediţie a Zilei Comunei. Timpul trece repede, îmi amintesc, la prima ediţie, mă întrebau prietenii de ce fac această sărbătoare. Pentru că nu există. Ştiam că o să devină o tradiţie. În această zi specială de Sf. Maria, pentru toţi sărbătoriţii de astăzi, primiţi din partea mea cele mai sincere urări de bine, sănătate şi mult noroc. Observ, cu plăcere, în mijlocul oamenilor, politicieni şi mă bucur că sunt în mijlocul oamenilor şi nu mai sunt aici, pe scenă. Nu pot să nu le mulţumesc consilierilor locali care are fost alături de noi, de-a lungul anilor. Astăzi, pot spune cu tărie ca localitatea Drăgoeşti se află pe harta judeţului Vâlcea, pe harta României. De ce spun acest lucru? Pentru că localitatea noastră are o infrastructură modernă. Suntem printre puţinele localităţi în care sistemul rutier este asfaltat integral, prin proiecte pe fonduri europene, guvernamentale sau locale, dar acest lucru se datorează aparatului administrativ din localitatea Drăgoeşti, mie ca primar şi Consiliului Local. Totodată, avem apă şi canal în localitate, o infrastructură educaţională şi de sănătate moderne. Astăzi, Drăgoeştiul nu ştiu ce ar mai putea să facă, decât să înfrumuseţeze. Puţini ştiu că marele domnitor Mihai Viteazu este botezat în localitatea noastră şi în acest gând am promovat un proiect cultural, un aşezământ cultural care se va finaliza în următorii doi ani. În administraţia primarului Melente alături de colegii din primărie, am adus aproape 6 milioane de euro. În colaborare cu Consiliul Judeţean, se va reabilita DJ 678 în integralitate. Chiar dacă nu prea se aminteşte de primarii de la Galicea, Drăgoeşti, Alunu, noi suntem parteneri în acest proiect, pe raza comunei Drăgoeşti eu cu aparatul de specialitate al primăriei am făcut intabulări, măsurători, am fixat podete şi am participat la proiect. Proiectul se află, într-adevăr, sub tutela Consiliului Judeţean şi pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor”, a spus, în deschiderea evenimentului, primarul Gheorghe Melente.

Ramona BĂLTEANU

Despre autor

Ramona Balteanu

Ramona Balteanu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2019
L Ma Mi J V S D
« iul.   sept. »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...