Consiliul Județean va demara procedura pentru acoperirea rutelor abandonate de transportatori

 Breaking News

Consiliul Județean va demara procedura pentru acoperirea rutelor abandonate de transportatori

Consiliul Județean va demara procedura pentru acoperirea rutelor abandonate de transportatori
august 20
17:20 2019

După lungi demersuri și insistențe ale  președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a publicat în Monitorul Oficial nr.684/19 august 2019, Ordinul comun al ministrului transporturilor și ministrul dezvoltării regionale, prevederea legală care permite consiliilor județene să se implice în buna desfășurare a transportului public pe raza județului. În ultimii ani, mai mulți operatori de transport au abandonat cursele dobândite prin licitație, fiind pusă în dificultate naveta pe care mulți dintre vâlceni o desfășoară zilnic. Prin publicarea bazei legale, președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu,  transmite vâlcenilor că, în scurt timp, cursele respective vor fi acoperite:

„În data de 19 august 2019 a fost emis ordinul prin care Consiliul Județean Vâlcea rezolvă problema transportului pe rutele pe care operatorii au renunțat la traseu. De ce până acum Consiliul Județean nu a putut rezolva problema? Pentru ca nu aveam lege. Nu aveam acest ordin, pe care l-am solicitat de peste trei luni. Urmare a insistențelor mele legale, cei doi miniștri al transporturilor, respectiv al dezvoltării, au emis acest ordin comun, astfel că, în perioada următoare, vom iniția procedurile de atribuire. Să fim înțeleși, nu vom rezolva în câteva zile, pentru că acestea sunt legile, proceduri, termene, însă în aproximativ două luni vom avea toate traseele ocupate, dacă se vor înscrie la licitație. Oricum, măcar acum am reușit să obținem și dreptul legal de a face acest lucru”, a precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2019
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...