Drumul care leagă două mănăstiri de suflet românesc ar putea fi terminat în două luni

 Breaking News

Drumul care leagă două mănăstiri de suflet românesc ar putea fi terminat în două luni

Drumul care leagă două mănăstiri de suflet românesc ar putea fi terminat  în două luni
august 20
16:33 2019

Lucrările la Drumul județean 646 B, Frânceşti – Păuşeşti – Pietrari  ar putea fi terminate mult mai repede decât se preconiza inițial. Așa susține conducerea Consiliului Județean Vâlcea, deoarece lucrările s-au efectuat până acum într-un ritm destul de alert.

Marți, 20 august, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu s-a deplasat la şantierul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Drumului Judeţean 646C, în punctul Băluţoaia (DJ 646B). Execuția proiectului este asigurată din fonduri guvernamentale, iar lucrările  sunt  finalizate  în procent de peste 75%. Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, dă asigurări că lucrările se vor finaliza în cel mult două luni:   ”Astăzi suntem pe un drum foarte important, pe un drum care duce la o mănăstire frumoasă, una dintre cele mai frumoase din România, aş spune, nu numai din judeţul Vâlcea. Este vorba despre Mănăstirea Surpatele. Suntem pe drumul judeţean 646B, care a fost denumit foarte frumos ”Drumul Doamnei”, pentru că, drumul acesta, dintre Mânăstirea Dintr-un Lemn şi Mânăstirea Surpatele era străbătut de Maria Brâncoveanu şi este, şi din acest motiv,  un drum binecuvântat . Lucrările au  început pe 11 aprilie 2019 şi, după cum se vede, drumul este finalizat în procent de peste 75%. Estimăm că vom finaliza această lucrare nu în doi ani, aşa cum era preconizat iniţial proiectul, ci în două luni. Investim aproape 50 de miliarde de lei vechi, bani guvernamentali prin PNDL-2 . Acesta este drumul, şi supraveghez personal toate lucrările de modernizare a drumurilor judeţene,  fie că le realizăm cu fonduri guvernamentale sau europene” , a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu.

Drumul Judeţean 646B porneşte din localitatea Frânceşti (din DJ 646) şi continuă pe teritoriul comunelor Păuşeşti şi Pietrari (DN 67) şi beneficiază de lucrări de refacere şi reabilitare a sistemului rutier, de construire şi consolidare de poduri, amenajare de şanţuri, rigole şi podeţe, precum şi de construirea unui zid de sprijin.

Un nou drum din județ intră în reabilitare

Prin demararea  lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere care se execută în întreg judeţul, se vor schimba radical condiţiile de circulaţie atât pentru locuitori, cât şi pentru turiștii care aleg să viziteze Vâlcea.

Din toamna acestui an, Consiliul Judeţean Vâlcea va emite ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a drumului județean 678 Budeşti – Câmpu Mare, care se întinde pe aproape 45 de kilometri.

”Aşa cum am mai spus-o, undeva în jurul datei de 15 septembrie,  vom începe modernizarea unui alt drum judeţean cu fonduri europene. Este vorba despre drumul judeţean 678, drum care pornește de la Budeşti şi ajunge la Câmpu Mare. Aceste proiecte, de realizare a unor drumuri cu fonduri europene le-am găsit blocate atunci când am ajuns președinte, erau firme de proiectare care nu doreau să vină la Consiliul Judeţean. Cu toate acestea, am avut curajul, alături de colegii de la Consiliul Judeţean să mergem înainte, să continuăm proiectarea, să discutăm cu oamenii, să-i readucem în contracte. Iată că astăzi pot spune că vom demara lucrări şi pe acest drum „european”,  DJ 678. Am fost „certat” fiindcă am spus, în mai multe declaraţii că este un „drum european”, şi nu degeaba fac această remarcă. Cred că acest drum va fi cu adevărat la standarde europene. Se vor investi pentru modernizarea DJ 678, 22 de milioane de euro. Astăzi, pentru acest drum s-au atras peste un milion de euro. Este un drum al oamenilor, şi l-am făcut fiindcă este de datoria noastră, asta trebuie să facem, aste trebuie să fac eu, din postura de preşedinte al Consiliul Judeţean”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu.    

Claudia Schiopu   

Despre autor

Claudia Schiopu

Claudia Schiopu

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

august 2019
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...