Protestatarii, față în față cu prefectul și președintele Consiliului Judeţean – Impact real

Protestatarii, față în față cu prefectul și președintele Consiliului Judeţean

 Breaking News

Protestatarii, față în față cu prefectul și președintele Consiliului Judeţean

Protestatarii, față în față cu prefectul și președintele Consiliului Judeţean
septembrie 11
21:07 2019

Dacă marți angajații de la Ciech Soda România au ieșit în stradă într-un număr mai mic decât plănuiseră, miercuri liderul sindicatului Sodistul, Adrian Mugioiu, împreună cu angajaţii de la fostele Uzine Sodice Govora, care de această data s-au strâns într-un număr mult mai mare decât marți, 10 septembrie, au aşteptat cu sufletul la gură răspunsurile pe care prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean le-au avut pentru situația lor.

Liderul de sindicat Adrian Mugioiu a depus un memoriu amplu la autoritățile locale:

”Îl rugăm pe domnul prefect să ne comunice ce demersuri a făcut de ieri până astăzi, dar înainte am să îl rog pe domnul preşedinte al Federaţiei Salroca să citească memoriul pe care l-am înaintat în dimineaţa aceasta. Memoriul este simplu, şi se referă la acelaşi subiect, şi la aceeaşi problemă pe care o avem. Îmi permit înainte de asta să spun un lucru: riscăm să ajungem, cel puţin Râmnicu Vâlcea, un oraş al pensionarilor şi al asistaţilor social, fără locuri de muncă”, afirmă Mugioiu.

Memoriul depus la autorități are următorul conținut:

Având în vedere gravitatea situaţiei actuale din judeţul Vâlcea, cauzată de lipsa cantităţilor necesare de cărbune şi creşterea semnificativă a aburului industrial furnizat de CET Govora către CIECH Soda Romănia şi Chimcomplex, riscul opririi activităţiilor acestora și, implicit, pericolul pierderii unui număr foarte mare de locuri de muncă din aceste unitaţi, căt şi din sucursala Exploatarea Mineră Râmnicu Vâlcea ne-au făcut să căutăm toate soluţiile legale de sensibilizare a instituţiilor pe care le reprezentaţi, astfel încât să sprijiniţi în mod real stoparea blocajului creat, funcționarea viitoare la parametri optimi a tuturor agenţilor economici de pe platforma chimică şi a celor care furnizează materiile prime pentru acestea. Prin urmare, revenim la cererea miilor de salariaţi din judeţ, şi pe care cu cinste îi reprezentăm, cerând să solicitaţi de îndată Guvernului României măsuri imediate de redresare a actualei situaţii, astfel încât economia judeţului Vâlcea să existe şi să funcţioneze cel puţin la nivelul de dinainte de luna iunie a acestui an, iar locurile de muncă existente să poată fi menţiunte.”

Florian Marin: ”Am înaintat memoriul la Guvern”

În urma întâlnirii de marți, prefectul de Vâlcea, Florian Marin a afirmat că a înaintat deja către Guvernul României, Ministerul Economiei și Muncii solictările protestatarilor. ”De fapt, este doar o singură solicitare: păstrarea locurilor de muncă, şi soluţiile pe care le-au propus liderii dumneavoastră de sindicat şi la şedinţa de dialog social extraordinară, pe care am avut-o. În cursul zilei de astăzi voi informa Guvernul României cu privire la manifestarea dumneavoastră şi, imediat ce am un răspuns vă voi anunţa prin liderii dumneavoastră de sindicat.”

Liderul sindicatului Sodistul a solicitat la întâlnirea cu premierul României şi vrem să aibă loc la Vâlcea.

Constantin Rădulescu: ”Soluția este o centrală pe gaz”

Preşedintele Consiliului Judeţean a afirmat și el, în fața protestatarilor că își dorește cu toată puterea sa să rezolve problema de pe platformă. “Nu este nevoie să ne pierdem calmul, iar până la urmă suntem toţi vâlceni aici. Oameni buni, vreau să vă spun că nu am coborât în faţa dumneavoastră să încerc să vă liniştesc în mod artificial sau să vă spun vreo minciună, pentru că eu sunt de partea dumneavoastră. De trei luni mă lupt să facem rost de cărbune şi de gaz la preţ bun. Este foarte simplu: pe mine nu mă interesează doar CET Govora şi siguranţa locurilor de muncă de la CET, termoficare sau din minerit, mă interesează şi USG, mă interesează şi SNS, pentru că toţi trăiţi aici, cu mine. Am mers şi ieri la trei ministere și urmăresc îndeaproape problema aceasta, pentru că, dacă vrem să rezolvăm problema şi eu vreau să o rezolv. Trebuie să înţeleagă însă toată lumea că nu putem la nesfârşit să vindem sub preţul de producţie. Lucrurile sunt foarte complicate, dar mă zbat în fiecare zi sa rezolv problema, nu vreau să se închidă nici USG, nu vreau să sufere nici Chimcomplex, tocmai de aceea am demarat de saptamâna trecută discuţiile cu ce de la Oltchim și de la Chimcomplex pentru a accesa bani să facem împreună o centrală pe gaz. Aceasta este soluţia, ne omoară acele certificate de emisii de CO2, care trebuie platite cu bani cash, pentru fiecare tonă de cărbune pe care o ardem. Poate unii dintre dumneavoastră, cei care sunteți aici aţi lucrat cu tatăl meu, Dumnezeu să îl odihnească,  și nu aş veni în faţa dumneavoastră să vă vând gogoşi. Vă voi spune în fiecare zi ce se întâmplă, şi nu îmi este frică să vin în faţa dumneavoastră. Mie nu mi-a fost ruşine cu nimic din ceea ce am făcut în viaţă: sunt baiat de maistru şi de croitoreasă, și am crescut cu cizmele de cauciuc pe hol.

Prin urmare, vă rog să aveți răbdare, iar vineri mă voi duce din nou la Bucureşti, unde le-am explicat celor cu care m-am întâlnit că îmi trebuie cărbune şi îmi trebuie gaz, şi am făcut deja demersuri, am fost asiguraţi de la Complexul Energetic Oltenia că ne livrează în continuare cărbune. Vreau să  vă asigur că nu am venit în faţa dumneavoastră să vă spun minciuni, şi voi spune public fiecare demers pe care îl voi face pentru salvarea platformei industriale”, a afirmat Constantin Rădulescu.

Mâine, 12.09.2019, este ultima zi de protest, iar angajaţii vor afla la ce concluzie s-a ajuns în urma discuțiilor cu autoritățile. Elena Budi

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...