Festivalului de Teatru „Versus – Showcase Centenar” îşi deschide porţile joi
Teatrul Anton Pann, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Asociaţia Ataraxia organizează la Rm. Vâlcea, în perioada 19 – 25 septembrie 2019, prima ediţie a Festivalului de Teatru „Versus – Showcase Centenar”, proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi susţinut de UNITER – Uniunea teatrală din România. Prima ediţia a acestui festival cuprinde 16 spectacole de teatru realizate atât de teatre instituţionalizate, cât şi de cele care provin din mediul independent. Printre cele 16 spectacole selecţionate şi apreciate de către selecţionerul acestui festival, regizorul de teatru Ștefan Iordănescu, se numără şi trei spectacole pentru copii.
Elena BUDI
PROGRAMUL FESTIVALULUI NAŢIONAL DE TEATRU „VERSUS”
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2019
Ora 17.00, Foaierul teatrului – Vernisarea expoziţiei personale Gheorghe Dican
Deschiderea oficială a festivalului
Ora 18.00, Sala Mare – Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti: „1916”, de Felix Aderca
Ora 22.00, Amfiteatrul „Anton Pann” – Alex Halka, „Kebab Mioriţa” – MIX audiovizual; „Aural Skin” – Instalaţie interactivă Audio Vizuală
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2019
Ora 11.00, Sala Studio – Spectacol pentru copii, Teatrul „Anton Pann”: „Degeţica”, de Hans Christian Andersen
Ora 19.00, Sala Mare, Teatrul „Anton Pann”: „Emisie: Titanic Vals”, după Tudor Muşatescu
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2019
Ora 12.00, Terasa „Anton Pann” – Lansare carte: „CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US”, de Chris Simion – Mercurian
Ora 17.00, Amfiteatrul „Anton Pann”, Trupa de teatru „Amprente” Braşov : „Cercul poeţilor dispăruţi”, de Nancy H. Kleinbaum
Ora 19.00, Sala Studio – Macaz Teatru Coop.: „N-a fost războiul nostru”, de Mihaela Michailov
Ora 21.00, Sala Mare – Compania Jamais vu „Libretto Solitudine”, un text colectiv coordonat de Matei Lucaci – Grünberg
DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE 2019
Ora 11.00, Teatru în autobuz – Performance Delivery: „Buzunarul cu pâine“, de Matei Vişniec
Spectacol nerecomandat copiilor sub 16 ani
Ora 12.00, Foaierul teatrului – Atelier pentru copii şi lansarea cărţii „Să creştem mici”,
ATELIER DE CRESCUT MIC
Ora 19.00, Sala Mare – Teatrul de Stat Constanţa : „Jurnal de România. Constanţa ”; Scenariul şi regia: Carmen Lidia Vidu
Spectacol nerecomandat copiilor sub 13 ani
Ora 21.00, Sala Studio – Unteatru: „Bad talks”, de Radu Iacoban
LUNI, 23 SEPTEMBRIE 2019
Ora 11.00, Sala Studio: – Spectacol pentru copii, Teatrul „Anton Pann”: „Prinţesa şi bobul de mazăre”, după Hans Christian Andersen – PREMIERĂ
Ora 19.00, Sala Cinema „Geo Saizescu” – Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea: „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian
Ora 21.00, Sala Studio – Fundaţia Doina Levintza: „Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi”, după romanul cu acelaşi nume de Herta Müller
„One woman show” – Simona Măicănescu
MARŢI, 24 SEPTEMBRIE 2019
Ora 11.00, Sala Mare – Spectacol pentru copii, Teatrul „Anton Pann”: „Firul de aur”, de Sabina Bălan
Ora 19.00, Sala Studio – Teatrul „Anton Pann”: „Portofele virtuale”; Dramaturgia şi regia: David Schwartz
MIERCURI, 25 SEPTEMBRIE 2019
Ora 17.00, Amfiteatrul „Anton Pann” – Spectacol rezultat al Workshop-ului: „Lumea lui Păcală”Ora 19.00, Sala Mare – Teatrul de Vest Reşiţa : „Secretul fericirii la Reşiţa ”, texte originale de Mihaela Michailov, Mădălina Ghiţescu – Petre şi Matei Mircioane