Dăeştiul, praf în defensivă – Impact real

Dăeştiul, praf în defensivă

 Breaking News

Dăeştiul, praf în defensivă

Dăeştiul, praf în defensivă
septembrie 29
11:23 2019

Cu o defensivă care încasează goluri pe bandă rulantă, Viitorul Dăeşti a fost spulberată şi la Pecica, scor 2-5!

Start nefast de partidă pentru vâlceni la Pecica, care au încasat două goluri în primele 12 minute! Chiar în primul minut, arădenii centrează din dreapta, Szekely șterge balonul cu capul, iar Bozian apare la colțul lung și marchează pentru 1-0.  Apoi, în minutul 12, în urma unei contre pe flancul drept, Puie șutează pe jos şi face 2-0. Treptat, Dăeştiul echilibrează jocul şi Dima are prima ocazie în minutul 22, când lovitura sa de cap din 6 metri este parată de portar. În finalul primei părţi, însă, Dăeştiul marchează de două ori! Astfel, în minutul 42, George Neacşu scapă singur cu portarul şi finalizează. Apoi, în minutul 44, Costea centrează din stânga, Andrei Dima preia în careu, driblează un apărător și înscrie la colţul lung, reuşind egalarea şi speranţe renăscute pentru un rezultat pozitiv. Partea secundă a fost însă un dezastru pentru firava defensivă a Dăeştiului.

Arădenii au revenit în avantaj în minutul 58, în urma unei lovituri de colţ, la care Gabor marchează cu capul. În minutul 62, Vasile scapă singur cu portarul advers, încearcă să îl dribleze, dar nu reuşeşte şi ratează o ocazie imensă. Peste numai un minut, Puia face 4-2. Apoi, în minutul 67, Bozian scapă singur pe contraatac pe stânga, îl fentează pe Geantă și înscrie la colțul scurt pentru 5-2.

În minutul 69, Florin Costea este aproape de a reduce din diferenţă, când şutul său este respins de portarul Creţa în transversală. Scorul putea lua proporţii în minutul 86, când gazdele beneficiază şi de un penalty, dar Bozian trage în bara din dreapta portarului și ratează. S-a terminat 5-2 iar Dăeştiul a căzut pe locul 9, având cea mai slabă apărare din serie, alături de cea a ultimei clasate, cu 15 goluri primite în şase jocuri, dar şi al doilea atac, cu 14 reuşite.

Prin vocea lui Gabi Mangalagiu, vâlcenii consideră că ar fi meritat mai mult pe arena „Pădurice”. „Scorul este mincinos, am avut ocazii multe, ei au marcat și noi nu. Nu avem obiectiv promovarea, nici vorbă de așa ceva. Doar ce am promovat în Liga a 3-a, lotul este îmbunătățit doar cu Florin Costea, deci nu avem cum să țintim atât de sus”, a punctat antrenorul oltenilor.

Dăești: Geantă – Vasile (Horumbă 86), Iordache, I. Săraru, Roșianu (L.Săraru 72) – Rizea, Bucei – Dima (Osiceanu 80), Neacşu, Proteasa – Fl.Costea (Paşoi 72).

Rezultate etapa 6:

ACS Poli Timişoara – Flacăra Horezu  2-0

Cetate Deva – Gilortul Tg. Cărbuneşti 2-0

Lunca Teuz Cermei – ACSO Filiaşi 1-1

Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova  1-0

Becicherecu Mic – Naţional Sebiş  1-1

Progresul Pecica – Viitorul Dăeşti  5-2

CSC Dumbrăviţa – Ghiroda şi Giarmata Vii  1-0

CS Hunedoara – FC U Craiova

CLASAMENT:

1. FC U Craiova 1948               6        6        0        0        16-5             18         

2. Progresul Pecica                    6        3        2        1        11-8             11         

3. Fortuna Becicherecu Mic       6        2        4        0        8-5               10         

4. Flacăra Horezu                    6        3        1        2        8-5               10         

5. Ghiroda şi Giarmata Vii         6        3        0        3        10-6             9         

6. CSC Dumbrăviţa                   6        2        3        1        6-4               9

7. CS Hunedoara                       6        3        0        3        12-12           9         

8. Crişul Chişineu Criş               6        2        2        2        9-8               8         

9. Viitorul Dăeşti                      6        2        2        2        14-15           8         

10. Naţional Sebiş                      6        2        2        2        10-11           8         

11. Cetate Deva                         6        2        2        2        7-10             8         

12. ACSO Filiaşi                        6        2        1        3        10-11           7         

13.  Lunca Teuz Cermei             6        1        3        2        11-11           6         

14. Şoimii Lipova                      6        1        2        3        3-6               5         

15. ACS Poli Timişoara             6        1        1        4        6-13             4

16. Gilortul Târgu Cărbuneşti    6        0        1        5        4-15             1         

Etapa viitoare, 5 octombrie:

Şoimii Lipova – Fortuna Bechicherecu Mic

Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Poli Timişoara

Viitorul Dăeşti – CSC Dumbrăviţa

Gilortul Târgu Cărbuneşti – Crişul Chişineu Criş

ACSO Filiaşi – Cetate Deva

FC U Craiova – Lunca Teuz Cermei

Flacăra Horezu – CS Hunedoara

Despre autor

Adi Georgescu

Adi Georgescu

Redactor sportiv

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« aug.   oct. »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de...

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

guest test post bbcode html http://googlee.te/ simple...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...