Primarul Cristian Birăruţi revitalizează comuna Alunu

 Breaking News

Primarul Cristian Birăruţi revitalizează comuna Alunu

Primarul Cristian Birăruţi revitalizează comuna Alunu
septembrie 29
17:02 2019

Infrastructura de bază şi utilităţile sunt factori importanţi în revitalizarea unei comunităţi, iar acestea sunt în sarcina primăriei care administrează localitatea respectivă. La Alunu, primarul Cristian Birăruţi a pus accent exact pe aceste obiective, iar acum sunt în curs de asfaltare drumurile de interes local. Comuna Alunu are foarte multe proiecte în derulare, inclusiv prin fonduri guvernamentale. Unul dintre acestea vizează reabilitarea şi modernizarea drumurilor comunale şi săteşti. Deşi a primit finanţare în valoare de cinci milioane de euro, primarul comunei a reuşit să facă imposibilul, şi are acum 10 kilometri de drumuri asfaltate. Pentru a nu fi nevoită să asigure cofinanţarea proiectului, Primăria comunei Alunu a ales preţul cel mai mic, dar garanţia cea mai mare, iar la licitaţie s-au înscris şapte firme, dintre care a fost aleasă societatea cu cea mai bună ofertă: AS Trans. Proiectul este realizat deja în procent de 75%, având incluse şi şanţurile laterale, dar şi podeţele de acces la gospodării. Lucrarea este aproape finalizată în satul Poduri, din comuna Alunu, mai trebuie montate aici doar semnele de circulaţie şi marcajele drumurilor, iar tronsonul spre Ilaciu – Sonde este şi aceasta în curs de asfaltare. Tot cu fonduri europene primarul se poate lăuda cu un proiect  de 4 miliarde de lei, care vizează reabilitarea şi modernizarea centrului social. Tot în cadrul acestui proiect se va face un centru special pentru persoane vârstnice. Incluzând şi o secţie de kinetoterapie. Clădirea este în proces de reabilitare şi de dotare cu aparatură modernă.

Elena BUDI

Despre autor

admin

admin

Articole similare

0 Comentarii

Nu sunt comentarii

Vrei sa fii primul care comenteaya acest articol?

Scrie un comentariu

Scrie un comentariu

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *

Special

Magazinele dedicate șoferilor de camioane- truck shop-urile

Viața de șofer pe camion nu este una ușoară. Cei care practică această meserie spun că fie îți place, fie nu, nu există loc de compromis.

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale

Românilor le place să parieze pe loterii internaţionale, mai ales pe cele online, de când ele au devenit o alternativă la extragerile oferite de Loteria Română: 5/40, 6/49, Noroc, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus.

 

Evoluția linei Samsung Galaxy S: Top 4 cele mai distincte inovații ale uneia dintre cele mai de succes game de telefoane din lume

Anul 2010 a reprezentat momentul în care Samsung a devenit cu adevărat un colos pe piața telefoanelor mobile, în sensul că prin anunțarea lui Samsung Galaxy S, compania Coreeană a reușit să aducă pe piață un smartphone care să rivalizeze, într-adevăr, monopolul pe care Apple îl avea deja încă din 2007 prin al său Iphone.

 

Cum sa iti protejezi casa- Solutii inteligente pentru o locuinta comoda si sigura

Odata ce devii proprietarul unei case, este important sa iei toate masurile necesare pentru a-ti proteja casa de diversele tipuri de daune care pot aparea.

 

Cu siguranță te-ai săturat de clasica ținută de iarnă, formată din pantaloni groși, pulovere și cizme îmblănite.

Stirile pe zile

septembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« aug.   oct. »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele comentarii

Fie că bunul D-zeu și Maica Sf., împreună cu ocrotitorul,acestor ținuturi,,,,,,SF.si marele mucenic////Grigore Decapolitul""'''''sa vă...

Ma bucur tare mult sa vad un om concentrat pe productie si locuri de munca....

De ce nu isi "arondeaza" de pilda...Tomsaniul? Pentru ca "corb la corb nu-si scoate ochii?...iar...

Sunt Popescu Gabriel fostul Director al Caminului Balcesti ceea ce a-ti scris despre mine este...

Doar ca noi, cei care traim in sudul judetului nu vrem sa devenim groapa de...

Bună, acesta este un comentariu. Pentru a începe moderarea, editarea și ștergerea comentariilor, te rog...